Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

Există o singură scrisoare păstrată din 1342, Epistola către Arsenie Studitul, în care respinge
învinuirile de ditheism. Într’o altă Epistolă către un adept al lui Akindin, Ioan Gavra, scriitor din
Thessalonic, Grigorie scria: „Fiece putere sau lucrare este Dumnezeu Însuşi, 176 dar ele nu alcătuiesc
fiinŃarea lui Dumnezeu, căci aceasta nu este ceva compus. El le dă fiinŃare, fără a-Şi lua fiinŃarea de la ele.
Ele nu sânt esenŃa lui Dumnezeu, ci El este esenŃa lor”. 177 El scrie lui Gavra că omul îndumnezeit nu este
unit cu Dumnezeu ca ipostas dumnezeiesc, căci o asemenea unire s’a înfăptuit numai o singură dată, în
persoana lui Hristos. Omul îndumnezeit este unit cu El numai prin har şi lucrare (energie). Întrucât harul
şi lucrarea sânt strălucirea dumnezeieştii firi, putem zice că prin ele omul se poate împărtăşi de firea lui
Dumnezeu, deşi, în sine, aceasta este neîmpărtăşibilă. 178 Omul se poate face părtaş slavei şi strălucirii
dumnezeieşti, dar dumnezeiasca esenŃă rămâne de neajuns şi neîmpărtăşibilă. 179
În Decembrie 1342, la praznicul Naşterii Domnului, vechiul prieten al lui Palama urma să fie sfinŃit
Episcop de Monemvasia. Însă şiretul Patriarh dorea să-l supună pe Isidor, încercând să scoată de la el o
osândire a palamismului în Mărturisirea de CredinŃă de dinaintea hirotoniei. Fiind o problemă de
conştiinŃă, Isidor, un palamit declarat, a refuzat. Atunci Patriarhul a refuzat să-şi pună mâinile peste
episcopul ales sau să-l primească în comuniune. 180 Totuşi episcopul ales şi-a păstrat locul în Sinod şi a
continuat să se ocupe de treburile eparhiei sale.
În acest timp Sf. Grigorie, eliberat din închisoare, s’a retras la Sfânta Sofia cu şaisprezece ucenici.
Vreme de două luni el a cerut drept de azil, cerând zadarnic să se adune un nou Sinod. Printr’o hotărâre
împărătească din Martie, 1343, i se confirma dreptul de azil, dar fugarii nu putea trăi chiar în biserică. Cu
toate acestea, răspunzător pentru alungarea din biserică a lui Grigorie era Patriarhul. 181
DAREA DE SEAMĂ
ALCĂTUITĂ DE AKINDIN
Între timp, sigur pe sine, la gândul că leul lui Dumnezeu, Grigorie, era în lanŃuri, Akindin s’a pus în
mişcare, făcând ca Darea de seamă alcătuită de el să ajungă la Patriarh şi la Sinod. Versiunea lui Akindin,
potrivnică lui Palama, uşura sarcina Patriarhului de a-i găsi vină lui Palama. 182 Negreşit Patriarhul
cunoştea faptele, căci le văzuse cu ochii săi. Cu toate acestea, avea nevoie de un temei religios pentru
învinuirile politice împotriva lui Palama. Deşi Akindin era un theolog mediocru, putea cu uşurinŃă să
răstălmăcească lucrurile.
Pe scurt, Darea de seamă scotea în evidenŃă dreptatea osândirii lui Varlaam şi sila
Patriarhului faŃă de o controversă dogmatică. Akindin îşi încheia cuvântul citând tradiŃionala Mărturisire
de CredinŃă. Interesant este faptul că el a scos cu bună ştiinŃă orice cinstire şi laudă acordată isihaştilor.
De asemenea, fireşte, nu spune nimic despre situaŃia politică. Darea de seamă a fost adoptată cu aviditate
de către Patriarh ca versiune oficială a celor întâmplate la sinod.
ANTIRRHETICELE LUI AKINDIN
Pe lângă Darea de seamă, Akindin a alcătuit şi publicat şapte lungi tratate, între 1342-1344,
intitulate Antirrhetice. Pus de către Patriarh să scrie împotriva theologiei palamite, Akindin a adresat
scrierea sa Patriarhului. 183 În aceste tratate se vădeşte greşita înŃelegere de către Akindin a
învăŃăturii biblice şi patristice. Între alte multe credinŃe greşite, el susŃinea că prin Sfânta Împărtăşanie
176
Scrisoare către Gavras, Coisl. 99, fol. 84; Theofanes, PG 150, 936.
177
Triade III.2.25.
178
Scrisoare către Gavras 4, în Scrieri II, Thessalonic, 1966, p. 330; Theofanes, PG 150, 937D.
179
Scrisoare către Gavras 5, în Scrieri II, ibid., p. 332; Triade III.1.33.
180
Akindin, Împotriva lui Palama, VI, Monac. gr., fol. 351V-352.
181
Toate aceste întâmplări sânt pomenite în scrisorile lui Palama către athoniŃi şi în Respingerea Patriarhului Antiohiei (Coisl.
99., fol 148V-149V, 174V-175); Patriarhul Filothei, Encomium, 603AC.
182
John Meyendorff, A Study of Gregory Palamas, op. cit., pp. 72-73.
183 Ibid., p. 73.
62