Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

LUPTE PENTRU SCAUNUL ÎMPĂRĂTESC
După moartea Împăratului Andronic al III-lea Paleologul, la 15 Iunie, 1341, în urma lui a rămas
împărăteasa Anna de Savoia şi un moştenitor în vârstă de nouă ani, Ioan al V-lea Paleologul. Anna era o
prinŃesă apuseană care nu avea nici iscusinŃa nici voinŃa de a se ocupa de politica bizantină.
La trei zile după moartea Împăratului au apărut doi pretendenŃi la tron: Marele Logofăt Ioan
Cantacuzino şi nimeni altul decât Patriarhul Ioan Kaleka, care era sprijinit de Marele Duce Alexie
Apokavkos. Patriarhul s’a angajat în aceasta din pricina unui document scris de răposatul împărat şi
încredinŃat lui Kaleka şi membrilor Sinodului în vremea ridicării sale la patriarhat. În acest document
Andronic încredinŃa Bisericii ocrotirea soŃiei şi copiilor săi în caz de tulburări politice. 156 Deşi avea
ambiŃii politice, Patriarhul, ca să nu fie neînŃelegeri, a început să se ocupe de treburile ocârmuirii
împreună cu Împărăteasa. Pe de altă parte, pretenŃiile lui Cantacuzino se întemeiau pe prietenia sa cu
Andronic al III-lea şi pe faptul că avusese puterea chiar şi în timpul vieŃii Împăratului. El socotea că nu
face decât să ia o dregătorie pe care însuşi Andronic i-o dăduse. 157
Deşi Cantacuzino avea puterea şi conducea treburile statului, îi lipseau diadema şi numele de
„Împărat”. Totuşi Patriarhul socotea că stăpânirea lui Cantacuzino nu era legitimă.
Spre a Ńine piept lui Cantacuzino, Patriarhul a revărsat tot felul de favoruri asupra obştii monahilor,
cu nădejdea de a le câştiga sprijinul împotriva lui Cantacuzino. Sfântului Grigorie i s’a oferit chiar
episcopia Monemvasiei; dar refuzând, în locul lui a fost înălŃat Isidor. Atunci s’a ivit gândul ca Palama să
ia dregătoria de Mitropolit al Thessalonicului. După mai multe certuri furtunoase, Cantacuzino şi Kaleka
şi-au făcut legăminte de credincioşie. Apoi Cantacuzino a trebuit să plece într’o campanie militară în
Balcani. Pe când el se afla departe, în Octombrie 1341 Patriarhul l-a chemat pe Sf. Grigorie la el,
dezvăluindu-i planurile sale de a pune mâna pe putere şi cerându-i să-l sprijine. Făcătorul de pace
Grigorie a îndemnat la împăcare şi pace. El socotea că un război civil putea să aibă urmări cumplite.
Nesupunerea lui Grigorie l-a înfuriat pe Patriarh. De fapt Alexie Apokavkos a trebuit să mijlocească
şi să-l ocrotească pe Grigorie. Apokavkos a luat apărarea lui Grigorie fiindcă simŃea că acesta voia
binele şi nu voia decât să păstreze starea de lucruri existentă, în bună pace.
Iată ce scria sfântul într’o scrisoare către athoniŃi despre un posibil război civil: „Ce vom face când
se iscă vrajba? Să-i stârnim oare pe compatrioŃii noştii unii împotriva altora? Oare nu-i vom face să
înŃeleagă că sânt mădularele unui singur trup şi că nu trebuie să se socotească străini unii de alŃii? ... Deci
noi am fost aşezaŃi de către pronia dumnezeiască a fi slujitori ai păcii”. 158
Cu sau fără supunerea lui Grigorie, pe când Cantacuzino era dincolo de hotare, în
Octombrie 1341, Patriarhul Kaleka şi Apokavkos au pus mâna pe putere în chip silnic, cu consimŃământul
Împărătesei.
156 Grigora, Hist. X, 7 (Bonn), I, 496.
157 Cantacuzino, Hist. II, 40 (Bonn).
158 Scrisoarea către athoniŃi, Coisl. 99, fol. 173V.
54