Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

o va avea cu Sine”. 120 Căci într’adevăr, „această lumină nu este nici de sine stătătoare, nici ceva străin
dumnezeirii”. De ar fi fost de sine stătătoare, Hristos ar fi fost alcătuit din trei firi: omenească,
dumnezeiască şi acea lumină. 121
Sfântul numeşte apoi acea lumină „enipostatică”. Ce înseamnă aceasta? Am spus mai nainte că
dumnezeiasca lumină nu se poate contempla ca un ipostas sau o realitate de sine stătătoare, osebită de
Persoanele dumnezeieşti, nici este ceva vremelnic şi degrab pieritor. Ea se poate contempla numai
într’un ipostas, adică locuind într’o persoană, existând pururea în Dumnezeu ca o putere ce iese în afară.
Asemeni însuşirilor personale, energiile sau lucrările trebuie să aibă un lăcaş personal sau ipostatic: prin
fire aceste energii se află pururea şi în chip nedespărŃit de Persoanele Dumnezeieşti şi, prin har, în noi;
aceasta înseamnă enipostasiere.
„ViaŃa dumnezeiască este ‘enipostasiată’ nu fiindcă ar avea un ipostas al ei, ci în măsura în care
Duhul o trimite dintr’un ipostas în altul; în acesta din urmă ea poate fi văzută”. Aceasta înseamnă că harul
mântuitor şi îndumnezeitor este însăşi viaŃa dumnezeiască ce aparŃine cu adevărat ipostasurilor Treimii, şi
care, de asemenea, se dăruieşte ipostasului omenesc în unitatea trupului lui Hristos.
Împotrivindu-se zicerii lui Varlaam, cum că lumina thavorică are trebuinŃă de mijlocirea aerului, Sf.
Grigorie zice că lumina de pe Thavor a strălucit mai luminos decât soarele, însă oamenii din împrejurimi
nici nu au zărit-o. Iar în veacul viitor nu vom mai avea trebuinŃă de aer şi, negreşit, lumina, care este
firească dumnezeirii, nu are trebuinŃă de el. 122
Varlaam mai pretindea că orice putere şi lucrare a lui Dumnezeu este zidită, însă Sf. Grigorie zice că
PărinŃii învaŃă în chip limpede că toate însuşirile, toată puterea şi toată lucrarea firii nezidite sânt şi ele
nezidite. Varlaam îl învinuieşte pe Grigorie de ditheism, spunând că Palama aşează două principii în
Dumnezeu: esenŃa sau fiinŃa cea suprafiinŃială şi energiile sau lucrările dumnezeieşti. Palama însă arată că
întrucât lumina dumnezeiască nu este „ipostatică” sau o realitate individuală, ea nu poate fi un al doilea
Dumnezeu. 123 Lumina aparŃine însăşi firii dumnezeieştii slave şi străluciri. 124 Sf. Grigorie scrie: „Este o
singură realitate ce covârşeşte toate lucrurile ... iar această lumină nu este o esenŃă, ci o lucrare a
dumnezeieştii esenŃe, care esenŃă zicem că est unică şi mai presus de toate, ca lucrând întru toate”. Iarăşi,
împotrivindu-se învinuirii de a alcătui un al doilea Dumnezeu, Palama spune că lumina „nu are fiinŃare de
sine stătătoare... Şi dacă, pe temeiul că această lucrare este neobârşuită, nezidită şi de neînŃeles, ajungi a
prepune un alt Dumnezeu, atunci tu (Varlaam) trebuie să susŃii că ‘voia’ lui Dumnezeu este şi ea un al
doilea Dumnezeu... Cu adevărat, acelaşi lucru se poate zice despre toate lucrările cele fireşti ce aparŃin
dumnezeirii”. 125
Este iarăşi lucru ciudat ca Varlaam să-l învinuiască pe Palama de massalianism, când Varlaam
însuşi pretinde că omul se îndumnezeieşte el însuşi prin propriile puteri, atunci când scrie: „Harul
îndumnezeitor este o stare firească, adică lucrarea şi arătarea unei puteri a firii”. Sf. Grigorie se adresează
filosofului, scriind: „Fără să-Ńi dai seama, ai căzut tu însuŃi în eresul massalienilor, căci omul îndumnezeit
ar fi în chip negreşit Dumnezeu prin fire, dacă îndumnezeirea Ńine de puterile noastre fireşti şi se cuprinde
între legile firii!” Apoi el scrie: „Dacă îndumnezeirea ar fi lucrarea firii, şi nu un dar al lui Dumnezeu,
atunci omul îndumnezeit ar fi Dumnezeu prin fire, primind numele de ‘Dumnezeu’ în înŃeles propriu”. 126
Apoi sfântul îl învinuieşte de-a dreptul pe potrivnicul său că „se amestecă în lucruri pe care nu le
cunoaşte, pretinzând că îndumnezeirea este zidită şi firească, şi este sub vreme; şi fiindcă o pricepe după
propria măsură, micşorează pe Dumnezeu (dimpreună cu îndumnezeirea) la măsura zidirii... Căci cu
adevărat, Varlaam nu se ruşinează a pretinde că toate puterile şi lucrările fireşti ale lui Dumnezeu sânt
zidite, deşi CredinŃa noastră învaŃă că oricare sfânt este biserică a lui Dumnezeu, pe temeiul harului ce
locuieşte întru dânsul. Cum poate lăcaşul unei zidiri să fie biserică a lui Dumnezeu? Cum poate fiecare
sfânt să ajungă nezidit prin har, dacă acest har este zidit?” 127
120 Triade, III.1.16., op. cit., p. 77.
121 Triade, III.1.17., op. cit., p. 77.
122 Triade, III.1.22., op. cit., p. 80.
123 Triade, The Classics of Western Spirituality Series, op. cit., p. 142, n. 81.
124 Palama citează aici pe Sf. Ioan Damaschin din Omilia la Schimbarea la FaŃă 10, PG 96, 561D. Triade, III.1.22.
125 Triade, III.1.24., op. cit., pp. 81-82.
126 Triade, III.1.29., op. cit., p. 82.
127 Triade, III.1.31., op. cit., p. 86.
47