Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

EsenŃa şi energiile
În acest manifest solemn, Sf. Grigorie şi călugării de la Athos osândeau toate ereziile vechi şi din
zilele lor. Arătând deosebirea dintre esenŃă şi energii sau lucrări, ei afirmau că această deosebire este
adevărată dogmă a Bisericii. Adevăratul om duhovnicesc putea până la urmă să-l vadă pe Dumnezeu, nu
în esenŃa Sa, ci prin lucrările sau energiile Sale, în lumina Sa cea nezidită. În Tomul Aghioritic citim că
„mintea prinde o lumină, simŃirea alta; simŃirea prinde lumina supusă simŃurilor, care arată lucrurile
supuse simŃurilor; iar lumina minŃii este cunoaşterea aflătoare în înŃelesuri. Prin urmare vederea şi mintea
nu prind aceeaşi lumină; dar numai câtă vreme lucrează fiecare după firea sa şi în cele după fire. Însă
când se împărtăşesc de un har şi de o putere duhovnicească mai presus de fire, cei învredniciŃi văd şi cu
simŃirea şi cu mintea cele mai presus de toată simŃirea şi toată mintea, precum numai Dumnezeu ştie şi cei
ce lucrează acestea”. 99
Tomul arată că Dumnezeu Se face văzut pe Sine în Biserică; căci în ea, „împărăŃia veacului ce va să
fie” există cu adevărat încă de acum ca preînchipuire, tot aşa cum şi Hristos, ca preînchipuire, S’a
descoperit pe Sine drepŃilor Vechiului Legământ.
Lumina văzută de către cei trei ucenici ai lui Iisus pe Thavor a existat în Hristos şi înainte de
Schimbarea la FaŃă, şi după ea, ca strălucire firească a Dumnezeirii Sale. Tomul spune: „[Hristos] Se
schimbă la faŃă nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbându-se în ceea ce nu era, ci descoperindu-Se
ucenicilor Săi ca ceea ce era, deschizând ochii lor şi făcându-i din orbi văzători”. 100 În termeni mai ales
apofatici, Grigorie numeşte lumina Schimbării la FaŃă „negrăită, nezidită ... netrupească, neapropiată ...
nesfârşită, nehotărnicită”. Apoi în termeni pozitivi el o caracterizează ca „neschimbată frumuseŃe şi slavă
a lui Dumnezeu, slavă a lui Hristos, slavă a Duhului, raza Dumnezeirii”. 101
Grigorie, osânditorul ziditei nebunii, a scris şi a spus multe despre firea nezidită a harului. El
socotea îndumnezeirea un dar dumnezeiesc. „Drept aceea, harul îndumnezeirii este mai presus de fire, de
virtute şi de cunoaştere, şi toate acestea sânt mai prejos de el. Căci toată virtutea şi toată urmarea lui
Dumnezeu prin puterile noastre face pe cel ce le are a fi în stare de unirea dumnezeiască. Dar numai harul
înfăptuieşte în chip tainic însăşi această unire negrăită”. 102 Numai prin har „Dumnezeu Însuşi pătrunde
întreg în cei vrednici întregi, şi sfinŃii pătrund întregi în Dumnezeu întreg”. 103 Darul îndumnezeirii dat de
Dumnezeu „l-ar scoate pe cel îndumnezeit din sine”. 104 Deci cei ce sânt părtaşi dumnezeiescului har pot fi
numiŃi, după acesta, iar nu după ipostas, fără început şi fără sfârşit. Şi cu adevărat o asemenea plinătate a
dumnezeiescului har, covârşind marginile zidirii, a fost dată Născătoarei de Dumnezeu. Despre
Născătoarea de Dumnezeu, Sf. Grigorie scria altundeva: „Ea singură se arată a fi marginea între firea
zidită şi cea nezidită”. 105
Potrivit lui Grigorie, trupul, sub înrâurirea sufletului, se face părtaş vieŃii suprafireşti a acestuia, nu
numai după înviere, ci încă de acum. „Căci dacă se va împărtăşi atunci şi trupul împreună cu sufletul de
bunătăŃile tainice, se împărtăşeşte şi acum, după putere, de harul dăruit în chip tainic şi negrăit de
Dumnezeu minŃii curăŃite, şi-şi însuşeşte şi el cele dumnezeieşti potrivit cu sine. Astfel se preschimbă şi
se sfinŃeşte, dar nu se omoară prin deprindere partea pătimitoare a sufletului”. 106
SfinŃenia creştinilor
Tomul explică de asemenea caracterul esenŃial prorocesc al sfinŃeniei creştineşti. „Dogmele ce se
grăiesc astăzi şi sânt cunoscute îndeobşte tuturor, au fost taine ale Legii date prin Moisì, văzute mai nainte
numai de proroci. Iar bunătăŃile făgăduite sfinŃilor pentru veacul viitor sânt taine ale vieŃuirii evanghelice,
99
Tomul Aghioritic, în Filocalia vol. VII, op. cit., p. 421.
100
Ibid., p. 418.
101
Ibid.
102
Ibid., p. 416.
103
Ibid.
104
Ibid.
105
PG 151, 472B.
106
Tomul Aghioritic, ibid., p. 420.
42