Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

întregii lucrări a minŃii. 70 (...) Voim a dovedi (...) că deşi aceia [adică monahii] au văzut cu adevărat
[lumina], totuşi organul vederii lor nu au fost de fapt nici simŃurile, nici mintea”. 71 În alt loc el scrie: „În
acele clipe omul vede cu adevărat cu duhul, nu cu mintea, nici cu trupul; şi ştie că vede în chip suprafiresc
o lumină mai presus de lumină”. 72
Ce anume contemplă sfinŃii? Crainicul luminii răspunde: „Când sfinŃii contemplă această
dumnezeiască lumină înlăuntrul lor ... ei zăresc veşmântul îndumnezeirii lor, mintea fiindu-le proslăvită şi
umplută de harul Cuvântului, peste măsură de frumos în strălucirea Sa. (...) Aceasta se săvârşeşte în chip
duhovnicesc, căci mintea se face mai presus de ceruri..., căci se uneşte în chip tainic cu Dumnezeu. (...)
Marele Pavel, în clipa cânt a întâlnit cele de nevăzut şi mai presus de ceruri vedenii care sânt în Hristos, a
fost răpit (2 Cor. 12, 2). El s’a făcut mai presus de ceruri, fără ca mintea lui să trebuiască să treacă dincolo
de ceruri schimbându-şi locul... Deci este cu adevărat o luminare înŃelegătoare, ce poate fi văzută de cei
ce şi-au curăŃit inima, dar care este cu totul osebită de cunoaştere. 73 Deci „dincolo de rugăciune se află o
vedere negrăită, şi ieşire din sine întru unire, şi tainele cele ascunse ... unde este necunoştinŃa cea de
dincolo de cunoaştere; căci fiind cu adevărat întuneric, este totuşi dincolo de strălucire. Precum zice
Marele Dionisie, întru acest orbitor întuneric se dă sfinŃilor dumnezeiasca vedere”. 74
Sf. Grigorie arată că primitorul acestei vederi a luminii o va cunoaşte „din bucuria nepătimaşă
înrudită cu vederea pe care o trăieşte, din pacea ce-i umple mintea şi din focul dragostei de Dumnezeu ce
arde în el. Vederea i se dăruieşte pe măsura lucrării celor plăcute lui Dumnezeu, ocolirea tuturor celor ce
nu-i sânt plăcute, osârdia întru rugăciune şi dorul întregului său suflet după Dumnezeu; totdeauna înclinat
spre a spori mai mult şi a cerca o contemplare şi mai strălucitoare. El înŃelege că vederea sa este fără
sfârşit, fiindcă este vedere a Celui Nesfârşit şi fiindcă nu vede capăt acelei străluciri; însă, cu toate
acestea, el vede cât de slabă este putinŃa lui de a primi lumina”. 75
Însă trebuie ştiut că vederea nu este esenŃa dumnezeiască, ci vedere a lui Dumnezeu printr’o descoperire
potrivită şi asemănătoare Lui. Căci Dumnezeu este nu numai dincolo de cunoaştere, ci şi dincolo
de necunoaştere (hyperagnostos). Descoperirea Sa este de asemenea o adevărată taină preadumnezeiască
şi nemaipomenită, căci arătările dumnezeieşti, chiar simbolice, rămân de necunoscut, din
pricina transcendenŃei lor. „Dumnezeu rămâne întreg în Sine, dar totodată locuieşte deplin în noi prin
puterea Sa suprafiinŃială şi ne împărtăşeşte nu din esenŃa proprie, ci din slava şi strălucirea sa. Deci
această lumină este dumnezeiască, iar sfinŃii cu dreptate o numesc dumnezeire (qeothj), căci ea este obârşia
îndumnezeirii”. 76
Apoi Palama, depărtându-se oarecum de temele de mai sus, alcătuieşte unul din pasajele sale cele
mai des citate din această parte a celei dintâi Triade, cel despre Împărtăşanie. „Întrucât Fiul lui Dumnezeu
nu numai că a unit ipostasul Său Dumnezeiesc cu firea noastră – o, neasemuită iubire de oameni! –
îmbrăcându-se cu trup însufleŃit şi cu suflet înŃelegător, şi arătându-se pe pământ şi cu oamenii împreunăpetrecând
(cf. Varuh 3, 38), ci – o, minune neasemuită şi măreaŃă! – Se uneşte şi cu însăşi ipostasurile
omeneşti, amestecându-Se cu fiecare credincios prin împărtăşirea cu sfântul Său Trup, şi se face un trup
cu noi (Efes. 3, 6), şi ne face biserică a Dumnezeirii întregi – căci în însuşi trupul lui Hristos locuieşte
toată plinirea Dumnezeirii trupeşte (Col. 2, 9). Cum dară nu va lumina cu strălucirea dumnezeiască a
trupului Său, aflat în noi, sufletele celor ce se împărtăşesc cu vrednicie de El, aşa cum a luminat în Thavor
însăşi trupurile ucenicilor? Căci atunci, trupul Lui, izvorul luminii harului, nefiind încă unit cu trupurile
noastre, lumina din afară pre cei ce se apropiau cu vrednicie, şi trimitea lumina în suflet prin ochii cei
simŃiŃi; acum însă, fiind amestecat cu noi şi locuind întru noi, este vădit că ne luminează sufletul chiar din
lăuntrul nostru”. 77
70
Ibid., I.3.17. Cf. trad. rom., ibid., p. 188.
71
Ibid., I.3.17. Cf. trad. rom., ibid., p. 189.
72
Ibid., I.3.21. Cf. trad. rom., ibid., p. 191.
73
Ibid., I.3.5. Cf. trad. rom., ibid., p. 191.
74
Ibid., I.3.18. Ep. V, PG 3, 1073A.
75
Ibid., I.3.22.
76
Ibid., I.3.23. Cf. trad. rom., ibid., pp. 192-193.
77
Ibid., I.3.38. Cf. trad. rom., ibid., p. 204.
***
36