Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

părŃi din vestitele sale Triade 57 întru apărarea isihaştilor. Fiecare parte cuprinde trei cărŃi – în total nouă.
Aceste tratate au forma unor răspunsuri la întrebări puse de monahi şi înfăŃişează întâia sinteză a
spiritualităŃii monahale răsăritene.
Datorită atacurilor lui Varlaam, Sf. Grigorie, purtătorul de cuvânt recunoscut al Bisericii, avea să
proclame locul clar al isihasmului în tradiŃia şi învăŃătura ortodoxă. 58 Să cercetăm acum pe scurt cuprinsul
scrierilor sale, pline de cuvinte care sânt rouă din cer, miere din piatră şi pâine îngerească celor ce le aud
sau le citesc.
Întâia Triadă, Cartea Întâi
În Întâia Triadă, Sf. Grigorie vădea greşelile lui Varlaam, fără însă a-i pomeni numele, căci voia să
ocolească o ceartă pe faŃă cu acesta. Palama explica în tratatul său că înŃelepciunea din afară (exo sofia)
este mărginită. Apoi sfântul vorbeşte despre două feluri de cunoaştere, omenească şi dumnezeiască.
În Cartea Întâi din Întâia Triadă îl pune de faŃă pe Apostolul Pavel care vorbeşte despre cunoaşterea
ce vine din înŃelepciunea omenească. Apostolul spune, „Şi cuvântul meu şi propoveduirea mea nu era
întru înduplecătoarele cuvinte ale omeneştii înŃelepciuni, ci întru arătarea Duhului şi a puterii” (1 Cor. 2,
4); şi iarăşi, „şi grăim nu în cuvinte învăŃate ale omeneştii înŃelepciuni, ci întru cele învăŃate ale Duhului
Sfânt” (1 Cor. 2, 13). În acelaşi timp Apostolul socoteşte că este drept să-i numească pe cei ce au
dobândit înŃelepciunea omenească „înŃelepŃi după trup” (1 Cor. 1, 26), sau „zicându-se pre sine a fi
înŃelepŃi, au nebunit” (Rom. 1, 22). El îl mai numeşte pe unul ca acesta „întrebătorul veacului acestuia” şi
spune că înŃelepciunea lor s’a făcut nebună (cf. 1 Cor. 1, 20), fiind „deşartă înşelăciune” (Col. 2, 8) şi
„înŃelepciune a veacului acestuia” (1 Cor. 2, 6). 59
Apoi Sf. Grigorie scrie: „Mintea filosofilor deşerŃi este şi ea un dar dumnezeiesc, întrucât are în chip
firesc o înŃelepciune înzestrată cu judecată. Însă ea a fost pervertită de către vicleşugurile diavolului care a
preschimbat-o într’o înŃelepciune nebună, rea şi fără simŃire... Noi zicem dimpreună cu Iacov, fratele
Domnului, că înŃelepciunea Ellinilor este drăcească (Iac. 3, 15), fiindcă stârneşte certuri şi cuprinde toată
învăŃătura mincinoasă, şi este înstreinată de Ńelul ei adevărat, adică cunoaşterea lui Dumnezeu...” 60
„Deci care ar trebui să fie lucrarea şi Ńelul celor ce caută înŃelepciunea lui Dumnezeu în zidiri? Oare
nu dobândirea adevărului şi slăvirea Ziditorului? Aceasta este vădit tuturor. Însă cunoaşterea filosofilor
păgâni este departe de amândouă aceste Ńeluri,” 61 ducând la „toate eresurile, ori la cele mai vătămătoare
dintre ele...” Astfel ei zic „că omul primeşte chipul lui Dumnezeu prin cunoaştere şi că această cunoaştere
face sufletul să fie asemenea lui Dumnezeu”. Sf. Grigorie spune că este cu putinŃă a contempla
înŃelepciunea lui Dumnezeu în zidirile Sale în chip folositor. „O viaŃă ce nădăjduieşte în Dumnezeu,
slobozită de toată grija, în chip firesc împinge sufletul către contemplarea zidirilor lui Dumnezeu. Apoi
sufletul, cuprins de uimire, îşi adânceşte înŃelegerea, stăruie în slăvirea Ziditorului şi, prin acest
simŃământ al uimirii înaintează către cele mai mari”.
Sf. Grigorie încheie această parte punându-ne înainte următoarea metaforă: „Precum în căsnicia
legiuită, plăcerea ce vine din zămislire nu poate fi numită dar al lui Dumnezeu, căci este trupească şi este
dar al firii, nu al harului (chiar dacă şi firea a fost zidită de Dumnezeu), tot aşa şi cunoaşterea ce vine din
învăŃătura lumească, chiar bine folosită, este un dar al firii, şi nu al harului – un dar pe care Dumnezeu îl
dă tuturor prin fire şi pe care omul îl poate înmulŃi prin strădanie. Acest din urmă fapt – că nimenea adică
nu-l dobândeşte fără silinŃă şi străduinŃă – este dovada vădită că este vorba de un dar al firii, şi nu unul
duhovnicesc. Numai înŃelepciunea noastră sfântă poate fi cu dreptate numită dar al lui Dumnezeu, şi nu
dar al firii, căci până şi simplii pescari, ce au primit-o de Sus, s’au făcut (...) fiii tunetului, al cărora cuvânt
a ajuns până la marginile lumii. Prin acest har până şi vameşii se fac neguŃători de suflete, ba chiar şi
osârdia arzătoare a prigonitorilor se preschimbă, făcând Paveli în loc de Sauli... Prin această adevărată
57
PG 150, 1101-1118; text critic complet de J. Meyendorff, Louvain, 1959; şi de Hristou, Enciclopedia religioasă şi etică, vol.
I, pp. 359-694.
58
Cf. John Meyendorff, Sf. Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă, op. cit., p. 73.
59
Triade, I.1.18. În The Classics of Western Spirituality Series, edited by John Meyendorff and translated by Nicholas Gendle,
Paulist Press, NY, 1983, p. 27.
60 Ibid., I.1.19.
61 Ibid., I.1.20.
33