Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

Epistolele către Varlaam
Tot în 1337 Sf. Grigorie a trimis Epistola întâi către Varlaam. Sfântul bărbat scria cu multă
bunăcuviinŃă, recunoscând că dorinŃa de înŃelepciune şi învăŃătură a lui Varlaam era vrednică de laudă. În
continuare Grigorie prihănea încercarea de a cunoaşte pe Dumnezeu prin metoda dialectică (analitică),
căutând să statornicească adevărul metodei doveditoare (apodictice), întemeiată pe învăŃătura patristică.
Într’o lungă disertaŃie Palama vorbea răspicat împotriva lui Aristotel, Platon şi a filosofilor Ellini
îndeobşte, arătând că Varlaam susŃinea în chip zadarnic autoritatea lor. Idealismul lui Platon este de
neîmpăcat cu concepŃia creştină despre Dumnezeul cel Viu. Palama reaminteşte concepŃiile theologice ale
lui Platon, mai ales cele din Timaeus, unde anumite forŃe cosmice sânt îndumnezeite şi unde o întreagă
ierarhie de „demoni” ocârmuieşte viaŃa universului. „Diavolul i-a cufundat pe aceşti cugetători în cea mai
mare greşală cu putinŃă, povăŃuindu-i şi pe ucenicii lor, ... rătăcind gloata prin frumuseŃea graiului lor”. 51
Palama a găsit cu uşurinŃă la Socrate, Platon, Homer şi Hesiod referiri la demoni, ceea ce, după părerea
sa, dovedea insuflarea satanicească a lucrărilor lor.
Palama socotea că gândirea omenească trebuie să fie preschimbată în chip temeinic de către lucrarea
Duhului Sfânt, spre a putea primi o cunoaştere a lui Dumnezeu vrednică de crezare. Varlaam însă nu voia
să primească o asemenea preschimbare, susŃinând că filosofii din afară erau luminaŃi de Dumnezeu.
Astfel Varlaam micşora harul până la a-l socoti un dar al firii.
În vara lui 1337 Sf. Grigorie a scris Epistola a doua către Varlaam, unde cercetează amănunŃit
greutăŃile legate de metoda dialectică şi cea doveditoare. Varlaam se împotrivea spunând că Dumnezeu
este dincolo de forme şi deci metoda doveditoare nu se poate aplica. În Epistola sa sfântul arată că
veşnicul Dumnezeu s’a descoperit pe Sine cu adevărat, dar nu printr’o metodă raŃională omenească.
Scriind despre recunoaşterea existenŃei lui Dumnezeu, Palama afirmă: „Nu numai că recunosc din
lucrurile zidite că El este Ziditorul; ci înŃeleg şi afirm că El este Unul. Văd că toate lucrurile au trebuinŃă
de o voinŃă, înŃelepciune şi putere spre a veni în fiinŃare dintru nefiinŃă, şi că singura voinŃă, înŃelepciune
şi putere aparŃin unei singure firi. Deci, prin fire, Dumnezeu Ziditorul este Unul”. 52
ISIHASMUL
Isihaştii îndeobşte, printr’o metodă aparte de rugăciune şi nevoinŃă, caută să ajungă la desăvârşirea
duhovnicească sau dobândirea Duhului Sfânt. Fireşte, treapta de desăvârşire la care se ajunge depinde de
măsura în care inima este curăŃită. Metoda ajungerii la această curăŃie se întemeiază pe lucrarea
Rugăciunii lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pre mine, păcătosul.
Întrucât curăŃia minŃii cere nu numai slobozire de obişnuitele răspândiri ale minŃii din viaŃa noastră
pământească, ci şi de patimi şi închipuiri, monahul caută de asemenea singurătatea, pentru dobândirea
stării de „isihie” şi pentru a scăpa de răspândirile simŃurilor, ale trupului şi ale cugetului. Vedem dar că
până şi trupul este cuprins în căutarea duhovnicească, prin însingurare, înfrânare, răbdare şi supunerea
patimilor.
Metoda lucrării Rugăciunii lui Iisus este descrisă deplin în Filocalie. În scurt vorbind, ea se face
astfel: Isihastul şade cu capul aplecat şi ochii îndreptaŃi spre piept ori inimă. Răsuflarea este împreunată
cu rostirea şi cugetarea Rugăciunii lui Iisus. Dacă Rugăciunea se lucrează cu răbdare, sub povăŃuirea unui
duhovnic încercat, cu vremea ea se va face „rugăciune a inimii”, care se rosteşte de la sine, fără cuvinte
sau gânduri. De-aceea, întrucât sânt multe „semne, locuri primejdioase şi curse pe această cale
duhovnicească”, este trebuinŃă de un povăŃuitor încercat care a străbătut el însuşi această cale. Astfel, prin
ascultare şi nevoinŃă, metoda pomenită îl duce pe monahul ortodox la „fericita smerenie” şi, dacă
Dumnezeu voieşte, chiar şi la vederea dumnezeieştii lumini, „lumina Schimbării la FaŃă”. Pe deasupra,
zice Sf. Grigorie, „această lumină, în veacul de acum, străluceşte numai în parte, drept chezăşie celor
care, prin nepătimire, au trecut dincolo de tot ce este osândit. Prin rugăciunea curată şi duhovnicească ei
au ajuns mai presus de toată curăŃia”.
51
Epistola întâi către Varlaam, ed. Papamihail, p. 471.
52
„Epistola a doua către Varlaam” 25, Opere I, Grigorious tou Palama Syngrammata, Thessalonic, 1962, p. 275.
30