Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

aŃiunea are puterea de a ne spune ce anume nu este Dumnezeu, adică faptul că El este de negrăit, de
necuprins cu mintea, nevăzut, neînŃeles, neapropiat etc. Dacă raŃiunea încearcă să facă mai mult, ea naşte
un „idol”, precum zice Sf. Grigorie al Nissei. Totuşi raŃiunea, chiar la un om credincios, nu poate da o
imagine totală a realităŃii, cum au încercat unii filosofi apuseni, precum filosoful şi theologul dominican
Thoma din Aquino (cca. 1225-1274). El a căutat să explice creştinismul în termenii lui Aristotel.
Împotrivindu-se lui Aquino, Varlaam scria: „Thoma şi toŃi cei ce judecă precum el socotesc că toate
lucrurile ce nu pot fi cunoscute cu mintea nici nu există; dar noi credem că această părere vine de la un
suflet care nu este necunoscut vreunui demon trufaş şi răutăcios; căci cea mai mare parte a lucrurilor
dumnezeieşti scapă cunoaşterii omeneşti”. 44
Varlaam respingea pretenŃia latină de a cunoaşte pe Dumnezeu, ca şi îndoita purcedere a Duhului
Sfânt. Propriul „apofatism”, adică declararea necontenită a neputinŃei cunoaşterii lui Dumnezeu, l-a atras
către theologia răsăriteană, ceea ce ar explica atracŃia sa către studierea sfântului Dionisie Areopaghitul,
theologul răsăritean al Theologiei apofatice, care avea mare autoritate chiar şi în Apus.
La Sf. Dionisie, Varlaam, ca nominalist, îşi închipuia că află un temei metafizic pentru unirea
Bisericilor. El trăgea încheierea că întrucât Dumnezeu nu poate fi cunoscut, ce rost mai are să se continue
disputele despre purcederea Duhului Sfânt? Grecii, spunea el, susŃin că Duhul purcede numai de la Tatăl.
Latinii spun că El purcede şi de la Fiul. Varlaam afirma că Latinii trebuie să renunŃe la pretenŃia de a
dovedi dogma lor a purcederii Duhului Sfânt, căci nu puteau dovedi o realitate aflată dincolo de orice
percepŃie şi de orice raŃionament omenesc. Pe deasupra, dacă Dumnezeu nu se poate cunoaşte, nici una
din părŃi nu poate dovedi că învăŃătura ei este adevărată. Deci de ce să nu se unească Bisericile, dacă
această ceartă despre purcedere era simplă presupunere de oricare parte te-ai fi aflat; căci cine poate
cunoaşte o astfel de taină? Aceasta era judecata umanistă şi agnostică a lui Varlaam. 45
TRATATELE ÎMPOTRIVA LUI FILIOQUE
Scrierile întru „apărarea” Ortodoxiei de către Varlaam, ca şi cele împotriva Latinilor, au
stârnit tulburare şi îndoială multora. Sf. Grigorie a aflat din auzite despre scrierile Calabrezului. Dar când
a primit o copie a acestor scrieri de la prietenii din Thessalonic a prins îndrăzneală să răspundă acelor
eresuri. Sfântul era uimit de poziŃia agnostică a lui Varlaam care, deşi respingea pe Latini, submina totuşi
şi poziŃia ortodoxă. Astfel, deşi Grigorie ducea o adâncă viaŃă de rugăciune, era totuşi conştient de
evenimentele bisericeşti din afara Athosului.
Astfel Grigorie, trâmbiŃa theologiei, între 1335-1336, la Sf. Savva, şi-a rostit părerea privitoare la
noua controversă. El a scris două tratate spre a explica învăŃătura lui Filioque şi urmările ei,
numite Două cuvinte doveditoare pentru purcederea Sfântului Duh. În aceste tratate, spre deosebire de
umanistul Varlaam, Palama susŃinea că dovezile despre existenŃa lui Dumnezeu sânt diferite de cele
folosite de raŃiunea şi de metoda omenească de a dovedi realitatea zidirilor. Sf. Grigorie arată că dovezile
existenŃei lui Dumnezeu se întemeiază pe adevărata experienŃă creştină a credinŃei şi luminării.
În 1335 el a scris o lucrare intitulată Antiepigrafele, împotriva scrierilor lui Ioan Vekkos, Patriarhul
Constantinopolului (1275-1282), în care arată netemeinicia antologiei de texte patristice a latincugetătorului
Patriarh, care dovedeau, chipurile, dogma latină a lui Filioque. Palama făcea o cercetare
amănunŃită a acestor texte, punându-le în contextul lor adevărat.
Sf. Grigorie afirma că discuŃiile theologice despre Filioque pot duce la încheieri cu totul doveditoare
(„apodictice”), care ne pot duce la adevărul însuşi. El a încercat să arate filosofului Calabrez că
Dumnezeu este într’adevăr de necunoscut, dar că El se descoperă pe Sine Însuşi. Cea mai înaltă
cunoaştere suprafirească a lui Dumnezeu s’a descoperit prin întruparea Sa, şi aceasta a fost reală –
deosebită de cunoaşterea intelectuală şi filosofică. Fugind de realismul intelectual al scolasticilor apuseni,
Varlaam s’a lovit de realismul duhovnicesc al monahilor ortodocşi răsăriteni.
44
Text din Manuscrisul grec Paris 1278, fol. 137. Apud John Meyendorff, Sf. Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă, op. cit.,
p. 69.
45
Cf. John Meyendorff, Sf. Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă, op. cit., pp. 68-69.
27