Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

În al treilea an la Sf. Savva, pe când Grigorie era cufundat în rugăciunea minŃii, se pare că a fost
cuprins de un somn uşor în care a avut această vedenie. Se făcea că Ńinea în mâini un potir cu lapte curat,
atât de plin încât dădea pe dinafară. Apoi laptele s’a preschimbat în cel mai ales vin din care ieşea o
mireasmă minunată. Vinul curgea aşa de îmbelşugat încât mâinile şi veşmintele erau ude, pătrunse de
minunata mireasmă. De îndată ce Sf. Grigorie a simŃit mirosul, s’a umplut de sfântă bucurie. Apoi i s’a
arătat un tânăr strălucitor care a spus: „De ce nu împărtăşeşti şi altora această minunată şi îmbelşugată
băutură? De ce o laşi să se reverse fără folos? Oare nu ştii că este darul lui Dumnezeu şi că atunci când se
revarsă nu se mai sfârşeşte?” Atunci Grigorie a întrebat: „Dar dacă nu sânt oameni care să o caute cu
vrednicie sau măcar să o ceară?” Îngerul a răspuns: „Chiar dacă acum nu este nimenea ca să o caute cu
dorire, tu trebuie totuşi să-Ńi faci datoria fără a sta pe gânduri şi să nu cumva să nu o împarŃi. Trebuie să
dai Stăpânului talantul încredinŃat Ńie. Ştii preabine porunca dată şi despre talantul ce a fost dat slujitorului
nevrednic şi ce s’a întâmplat cu el!” (Mt. 25, 14-30). Apoi îngerul a plecat, lăsându-l pe Grigorie învăluit
în lumină, stând multe ceasuri şi cugetând la cele spuse.
Sf. Grigorie a tâlcuit vedenia astfel: Laptele însemna darul obişnuit al cuvântului, pe înŃelesul
inimilor simple ce caută povăŃuire duhovnicească. Prefacerea laptelui în vin însemna că, la vremea
potrivită, Hristos îi va cere să înveŃe cele mai înalte adevăruri ale credinŃei creştin-ortodoxe. ÎncredinŃat
de această vedenie şi povăŃuit de Duhul Sfânt, Grigorie avea curând să înceapă să scrie. Mai târziu el a
descoperit vedenia ucenicului său Dorothei.
SF. GRIGORIE ÎNCEPE SĂ SCRIE
Ca urmare a vieŃuirii sale virtuoase, numele Sfântului Grigorie a ajuns a fi binecunoscut în obştea
athonită. Unii dintre PărinŃi voiau să arate că tradiŃia Sfântului Munte era totuna cu isihasmul, astfel că lau
rugat pe Grigorie să scrie ViaŃa Sfântului Petru Athonitul, cel dintâi călugăr din Athos. El a făcut
aceasta în anul 1334, zugrăvind în ea felul cum trăia, lucra şi se ruga Sf. Petru, care a vieŃuit în Athos în
veacul al nouălea. ViaŃa lui arăta că învăŃăturile isihasmului se potriveau cu tradiŃia Sfântului Munte.
Apoi Sf. Grigorie a scris lungul tratat Despre Intrarea Maicii Domnului în Biserică, pentru a
combate pe cei ce ar fi tăgăduit istoricitatea şi înŃelesul duhovnicesc al praznicului. Din aceste tratate se
vede câtă evlavie avea Grigorie la Maica Domnului. La fel ca Sf. Athanasie cel Mare (296-373), Grigorie
vedea lumea plină de lucrarea Întrupării, dar o vedea şi plină de frumuseŃea Sfintei Fecioare.
Se ştie că a mai scris în acea vreme Capete pentru rugăciune şi curăŃia inimii, Răspuns lui Pavel
Asan, pentru tunderea monahicească, ca şi Omilia a 40-a, pentru Ioan Botezătorul, rostită în Athos. O
altă scriere timpurie este cea numită Capete pentru rugăciune şi curăŃie. Singur în chilia sa de pe Muntele
Athos, el scria îngereşte şi cu mare repeziciune, condeiul său abia atingând hârtia.
IGUMEN AL MĂNĂSTIRII ESFIGMENOU
Mănăstirea Esfigmenou este una dintre cele douăzeci de mănăstiri principale ale Sfântului Munte,
aşezată în partea cea mai de sus a laturii de miazănoapte a peninsulei. În vremea Sfântului Grigorie era
locuită de două sute de monahi. În a doua jumătate a anului 1334 igumenul a murit şi, datorită
neînŃelegerilor, călugării nu puteau să-şi aleagă un igumen potrivit. Atunci au cerut Protosului Muntelui
să le aleagă un igumen din afara mănăstirii. Întrucât faima lui Grigorie se răspândise în tot Athosul, toŃi îl
cinsteau şi îi citeau scrierile duhovniceşti. Atunci Protosul cu înŃelepciune l-a ales pe el ca igumen.
Grigorie avea atunci treizeci şi opt de ani.
Sosind acolo, Sf. Grigorie a început să pună rânduială în mănăstire. El s’a îngrijit îndeosebi de
sfintele slujbe iar în predicile sale îndemna pe fraŃi la smerenie şi răbdare în orice împrejurare. Noul lor
igumen le era un dreptar zilnic de pocăinŃă prin faptă şi cuvânt. Se purta cu simplitate, vorbind cu
dulceaŃă, gata oricând să-i primească pe cei certaŃi sau pe cei deznădăjduiŃi. Zi de zi frăŃia se îndulcea de
învăŃăturile şi cuvintele sale.
24