Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

DETRONAREA ÎMPĂRATULUI
Împotriva neputinciosului împărat Andronic al II-lea s’a ridicat o ceată de oameni deznădăjduiŃi, în
frunte cu tânărul şi bogatul boier Ioan Cantacuzino, hotărâŃi să nu lase împărăŃia să piară din pricina
împăratului care nu făcea nimic ca să o ocrotească.
De-a lungul domniei sale Andronic al II-lea nu a fost în stare să pună capăt urgiei acelor vremi. Mai
nainte de sfârşitul domniei sale turcii otomani izbutiseră să cucerească toată Asia Mică. Aceasta s’a
întâmplat din pricina neînŃeleptei politici militare a împăratului şi a sfetnicilor lui. În cei dintâi ani ai
domniei sale Andronic poruncise straşnica împuŃinare a oştirilor şi desfiinŃase cu totul flota, spre a
micşora cheltuielile. Mai târziu şi-a dat seama de marea nebunie a acestor măsuri, atunci când bizantinii
au încercat să se înarmeze din nou, dar era prea târziu spre a mai pune capăt urmărilor cuceririi
otomane. 28
În 1320 o altă nenorocire a căzut asupra lui Andronic al II-lea: moartea năprasnică a fiului său, coregentul
Mihail al IX-lea. Moartea sa a fost urmarea unui ciudat şir de întâmplări. Fiul lui Mihail,
Andronic al III-lea, pricinuise fără să vrea moartea fratelui său. Când vestea cea rea a ajuns la Împăratul
Mihail al IX-lea, el a murit de un atac de inimă. Aceasta l-a făcut pe bătrânul împărat Andronic al II-lea
să se pornească cu mânie asupra nepotului său, Andronic al III-lea, şi să caute să-l îndepărteze pe tânăr de
la moştenirea tronului. Această duşmănie dintre bunic şi nepot a dus la un fel de război civil. Ioan
Cantacuzino era cel mai bun prieten al lui Andronic al III-lea, îndemnându-l să lupte pentru drepturile
sale. Tânărul Andronic s’a dovedit a fi un bun conducător militar, deşi cel care plănuise răscoala era
Cantacuzino. 29
Pe neaşteptate, în 1328 Împăratul Andronic al II-lea a fost detronat, punându-l pe tron pe nepotul
său, Andronic al III-lea. Apoi Andronic al II-lea s’a retras într’o mănăstire şi a fost tuns în monahism cu
numele de Antonie. Sf. Grigorie nu a luat parte la detronarea sa, deşi cândva îl cunoscuse pe Cantacuzino,
plăcându-se unul pe altul şi rămânând prieteni. 30
ADORMIREA MAICII SFÂNTULUI
Pe când Sf. Grigorie se afla la Verria, virtuoasa lui mamă, călugărită cu numele de Kalloni, plină de
toată săvârşirea cea bună, a plecat la Domnul. Grigorie a primit o scrisoare de la surorile sale, fecioarele
Epiharis şi Theodoti, în care îi vesteau moartea mamei lor. Ele îl chemau la mănăstirea lor din
Constantinopol pentru a le mângâia acum când rămăseseră orfane şi pentru a le da îndrumare
duhovnicească.
Grigorie îşi amintise toată viaŃa de gingăşia şi frumuseŃea mamei sale. Supunându-se chemării
dragostei rudeniilor sale, Grigorie a luat pe câŃiva dintre fraŃi şi a plecat la Constantinopol ca să-şi vadă
surorile şi să stea de vorbă cu ele. Surorile sale doreau mult ca fraŃii să rămână acolo, ca să se poată folosi
zi de zi de învăŃăturile ziditoare întru virtute şi de povăŃuirea către Dumnezeu din partea fratelui lor. Însă
Grigorie le-a spus că nu este cu putinŃă să rămână mereu la Constantinopol; deci şi-a înduplecat surorile
să se întoarcă cu el la Verria. Odată ajunşi la Verria, el le-a aşezat pe surori într’o mănăstire şi apoi s’a
grăbit către sihăstria sa din munŃi.
La scurtă vreme, sora cea mai mare a lui Grigorie a adormit întru Domnul, purtând cununa fecioriei
şi a nevoinŃei. Deşi era cu desăvârşire sănătoasă, şi-a cunoscut moartea cu zece zile mai nainte. Deci când
fraŃii ei, Grigorie şi Theodosie, au coborât din munŃi şi au intrat în Verria, ea a dorit să-i Ńină aproape de
dânsa. I-a prevestit lui Theodosie că sfârşitul lui era aproape iar lui Grigorie i-a prevestit că în curând
avea să plece cu Macarie înapoi la Sf. Munte. De asemenea, i-a dezvăluit lui Grigorie că îl aşteaptă multe
prigoane, dar l-a mângâiat spunându-i că toate se vor sfârşi cu bine.
28 Constance Head, Imperial Byzantine Portraits, A Verbal and Graphic Gallery, Caratzas Brothers Publishers, New Rochelle,
NY, 1982, p. 1.
29 Ibid., pp. 147-149.
30 Payne, op. cit, p. 274.
19