Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

Când Sf. Grigorie a devenit Arhiepiscopul Thessalonicului, bărbatul din Thracia, fiind iubitor de
adevăr, dorea să se împărtăşească de mântuitoarele învăŃături ale sfântului pe care-l iubea foarte mult,
nevoind să se despartă de el. Sfântul a fost înştiinŃat de marea râvnă a bărbatul Thrac împotriva zeloŃilor şi
statornicia sa în sprijinirea adevărului. Pentru aceasta ierarhul l-a binecuvântat şi a zis: „Pentru râvna ta
vrednică de laudă, înrădăcinată în adevăr şi bunătate, şi marea vitejie a sufletului tău, prietene, numai
Dumnezeu îŃi poate răsplăti. Orice răsplată de la noi, oricare ar fi ea, ar părea mică şi nevrednică, căci ar
fi de la firea şi puterea omenească”. Aşa a zis înainte-văzătorul sfânt, şi aşa avea să se întâmple.
MulŃi ani mai târziu bărbatul din Thracia suferea de o boală a palmei mâinii stângi. În acea parte
unde apar bătături lucrătorilor i-au apărut pe neaşteptate patru umflături tari, cu marginile cu băşici
usturătoare, astfel încât nu mai putea închide şi deschide palma. Umflăturile anormale erau urâte la
vedere. Omul a suferit de această boală opt ani, fără să afle leac. A auzit de minunile Sfântului Grigorie,
dar curând avea să fie el însuşi martor. Deci s’a hotărât să meargă la mormântul sfântului împreună cu alŃi
rugători.
După ce s’a închinat sfântului a rămas lângă mormânt şi şi-a pus mâna stângă pe piatra
mormântului. Apoi, zărind icoana dumnezeiescului ierarh, a început să-i vorbească sfântului în chipul cel
mai prietenesc, ca şi cum Sf. Grigorie ar fi fost viu în faŃa lui. Cu chip vesel şi multă dragoste el a început
să-i şoptească cererile sale. „Ştiu, o, adevăratule prieten al lui Hristos, că acuma tu ai vădită şi mare
îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. łi-ar fi foarte uşor să împlineşti grabnic cererile rugătorilor care îŃi cer
nebiruita mijlocire. Acum este vremea să foloseşti îndrăzneala ce o ai la Dumnezeu pentru mâna mea cea
bolnavă. Căci tu poŃi să-l îndupleci pe bunul meu Dumnezeu şi Mântuitor să-mi împlinească cererea. Îmi
aduc aminte ce ne spuneai odinioară nouă, nevrednicilor, pe când erai în viaŃă: mi-ai spus că Dumnezeu
îmi va da răsplata cuvenită mie pentru sfânta mea râvnă şi statornicie în strădania pentru adevăr”. Vorbind
astfel, bărbatul din Thracia îşi păstra chipul vesel şi pe buzele sale se zărea un zâmbet. Acest simŃământ
de bucurie se datora dorinŃei sale puternice şi credinŃei.
Însă lângă mormânt şedea un monah străin care-l privea pe bărbatul din Thracia. Monahul era cam
repezit, dar era simplu şi plin de râvnă pentru păstrarea a ceea ce socotea a fi buna-cuviinŃă. El s’a ridicat
şi şi-a arătat dezaprobarea, osândind pe bărbatul din Thracia pentru că zâmbea în timpul rugăciunii,
socotind că nu avea nici căldură şi nici zdrobire de inimă. Atunci Thracul i-a arătat mâna bolnavă. Îndată
monahul l-a mustrat, zicând: „Dacă suferi aşa de cumplit, cum oare nu te ruşinezi? De ce nu plângi şi nu
te jeleşti înaintea sfântului? Tu însă ai voit mai bine să te rogi înaintea lui cu o necuvenită nepăsare şi
semeŃie, ca şi cum te-ai fi jucat cu sfântul!” Bărbatul din Thracia a răspuns: „Părinte, oare ştii gândurile
mele, cuvintele şi starea cu care am cerut ajutor şi tămăduire de la sfânt?” Şi fără să mai zică nimic,
bărbatul din Thracia a plecat acasă. Când a ajuns, se înnopta, aşa că a hotărât să se odihnească. Deci
cugetând la cererile sale înaintea sfântului şi la amintirile despre el, omul a adormit.
DimineaŃa a pus-o pe slujitoare să-i aducă un lighean plin cu apă. Ca de obicei, se spăla numai cu
mâna dreaptă, căci de multă vreme stânga nu-l mai asculta. Pe când se spăla, vrând să-şi ridice mâna
stângă, a văzut că boala pierise. O, Hristoase, cât de minunate sânt minunile tale! Văzând că nu mai
rămăsese nici urmă de boală, a spus slujnicii să aducă o lumânare. Apoi şi-a chemat soŃia ca să-i arate
minunea, ca şi tuturor celor de faŃă. Plini de bucurie, toŃi dădeau mulŃumită lui Dumnezeu şi lui Grigorie,
slujitorul Lui.
Ce s’a întâmplat apoi? Bărbatul din Thracia s’a întors la mormântul sfântului, dând mulŃumire din
inimă pentru binefacerea plină de milostivire. Din nou purtarea sa plină de veselie era ca şi în ziua de
dinainte. De faŃă era acelaşi monah pe care îl întâlnise în ziua de dinainte. Ca şi mai nainte, monahul îl
urmărea cu grijă pe bărbatul din Thracia. Din nou l-a mustrat pe Thrac pentru veselia sa, pe care o
înŃelegea ca o arătare a mândriei. Fără a rosti un cuvânt, bărbatul din Thracia şi-a întins mâna tămăduită
care vestea fără cuvinte minunea. Monahul, uimit, îndată a bătut din palme şi a slăvit pe Dumnezeu cu
glas mare, mărind pe Grigorie, slujitorul Lui.
Mai târziu monahul s’a apropiat de icoana Sfântului Grigorie şi a zis: „O, omule al lui Dumnezeu,
eu am stat lângă sfântul tău mormânt până în ceasul de acum cu gânduri îndoite, şi pentru aceea nu am
primit cererea mea de tămăduire. Voiam să mă întorc la ai mei, dar nu o să plec: de-acum înainte nu mă
mai despart de tine şi de multele tale daruri. Am să rămân lângă tine până ce am să primesc mijlocirea ta
înaintea lui Dumnezeu”.
Omul şi-a atins Ńinta, căci după ce a luat această hotărâre, cererile sale i-au adus o grabnică
tămăduire. Deci a mulŃumit cum se cuvine sfântului. Apoi, după cum dorise, s’a întors în Ńara sa. Bărbatul
127