Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

temeiul zidirilor. 382 Apoi Palama zice de-a dreptul: „Iar Varlaam şi Akindin, cei ce zic că dumnezeiasca
lucrare nu se osebeşte întru nimic de fiinŃa (esenŃa) lui Dumnezeu, sânt vădit evnomieni”. 383
Când scrierile lui Nichifor Grigora au ajuns la Thessalonic, Sf. Grigorie a scris două tratate prin care
respingea tâlcuirea dată de Grigora la Tomul din 1351. În scrierea sa intitulată Împotriva lui Grigora el
spune că Hristos este Capul Bisericii Care, dând omului darurile Duhului – îndeosebi slujirea
apostolească – de care toŃi se pot dovedi nevrednici, continuă să trăiască şi să Se manifeste în întregul
Trup. Această Biserică, Trupul lui Hristos, nu este doar o entitate sociologică sau geografică, din care fac
parte doar cei vii; ea cuprinde deopotrivă pe îngeri şi pe drepŃii din toate timpurile. Această aşezare sub
un singur cap a întregii zidiri este una din urmările întrupării. 384
În tratatul său Sf. Grigorie respinge şi obiecŃia că ar fi spus că omenitatea lui Hristos era nezidită.
Dacă ar fi nezidită, aceasta ar însemna amestecul (furmÒn) celor două firi ale lui Hristos şi părtăşia
amândurora la esenŃa dumnezeirii. Pentru aceea el scrie: „Dacă darul îndumnezeitor, îndumnezeirea dată
sfinŃilor ... este dumnezeiasca esenŃă sau ipostasul dumnezeiesc, atunci toŃi sfinŃii sânt egali cu Hristos”,
iar dumnezeirea devine „poli-ipostatică” (muriupÒstatoj). 385
Apoi, îmbărbătându-se a apăra CredinŃa încă o dată, Sf. Grigorie cu îndrăznire s’a împotrivit
vrăjmaşilor lui Dumnezeu. Însă el biruia răul cu binele, neplecându-şi urechea la cei ce-i cleveteau pe
vrăjmaşii săi. Era mărinimos şi răbdător în toate întristările şi necazurile. Pentru el prigonirile şi
batjocurile erau socotite ca cinste şi slavă. Ca un adevărat ucenic al lui Hristos, el a luat jugul lui Hristos.
ToŃi se uimeau de îndelunga sa răbdare. Ochii îl dureau de multe ori, din pricina necontenitelor şuvoaie de
lacrimi la rugăciune. Omorându-şi toate patimile şi supunând trupul duhului, sfântul era totdeauna gata să
lupte lupta cea bună. Însă înainte de sfârşitul său avea să fie din nou chemat să izbăvească Biserica şi
CredinŃa Ortodoxă de zarva şi tulburarea ereticilor.
382
Cf. „150 de capete despre cunoştinŃa naturală” 83, în Filocalia VII, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 484.
383
Ibid.
384
Împotriva lui Grigora, II, Coisl. 100, fol. 244V; III fol. 272.
385
Ibid., IV, Coisl. 100, fol. 285; Theofanis PG 150, 941A.
114