Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

perdea erau chip al celor cereşti; căci ei au făcut chipurile Heruvimilor ce sânt în ceruri şi le-au aşezat
înlăuntrul cortului celui sfânt (Ieş. 37, 7-9). Iar lucrurile aflate în afara cortului erau plăsmuite după
lucrurile de pe pământ”.
„Dacă cineva l-ar fi întrebat pe Moisì de ce a făcut chipurile celor din cer şi de pe pământ, de care
voi ziceŃi că le-a oprit Dumnezeu, el ar fi răspuns că Dumnezeu a oprit ca chipurile şi idolii să fie slujiŃi
ca dumnezei, dar dacă omul este dus către Dumnezeu prin acele chipuri este un lucru bun. Însă Ellinii din
vechime, uimiŃi de zidire, au preŃuit-o ca pe un dumnezeu. Şi noi preŃuim zidirea, căci prin ea ajungem să
dăm slavă lui Dumnezeu”. Atunci Turcii au zis: „Da, este adevărat că Moisì a făcut lucrurile acelea”. Iar
ceilalŃi au răspuns: „Da, el le-a făcut pe toate”. 346
Încheierea convorbirii
Deci Turcii s’au ridicat, şi-au luat rămas bun cu respect de la Thessalonicean şi au plecat. Atunci
unul dintre Hioni, care până atunci abia se Ńinuse să nu-l batjocorească pe marele ierarh al lui Dumnezeu,
a rămas în urmă şi, fără ruşine şi plin de mânie l-a ocărât pe sfântul bărbat şi i-a dat o lovitură cu pumnul
în obraz. CâŃiva Turci care rămăseseră în urmă au văzut aceasta şi l-au prins pe Hion, şi învinuindu-l, l-au
dus în faŃa emirului. Turcii l-au mustrat pe Hion, zicând că Thessaloniceanul trebuie să plece aşa cum a
venit. 347
Apoi doctorul Taronitis îşi încheie istorisirea, asigurându-ne că tot ceea ce a auzit a însemnat cu
amănunŃime, ca şi cum ar fi stat înaintea ochilor lui Dumnezeu. 348
NIKEA
În Iulie, 1354, Sf. Grigorie scria că fuseseră mutaŃi la Nikea, care căzuse în mâna Turcilor în 1329.
Ca de obicei, păzitorii i-au lăsat pe prizonieri să se amestece cu creştinii. Arhiepiscopul Grigorie a aflat
apoi că în părŃile acelea se afla o mănăstire cu hramul Sf. Iakinth. DespărŃindu-se de tovarăşii săi, sfântul
s’a dus acolo singur, aflând pe creştinii care tânjeau să-l întâlnească şi să se roage cu el. Deci împlinind
aceasta, i-a binecuvântat şi i-a slobozit. 349
După ce a vizitat Mănăstirea Sf. Iakinth, „în ziua următoare”, scria sfântul într’o epistolă către
Biserica sa, „treceam pe lângă clădirile înalte şi măreŃele şi puternicele întărituri ale oraşului (dar pentru
ce le mai pomenesc, căci nu mai sânt de nici un folos acum cetăŃenilor?). Am ieşit apoi pe porŃile de
răsărit ale cetăŃii, alături de tovarăşii mei. Mergând puŃin mai departe am zărit o lespede de marmoră
împodobită cu ceva auriu. Am întrebat pe trecători despre rostul acelui lucru. Ei au început să-mi spună,
dar au fost întrerupŃi de vaietele jelitorilor ce se tânguiau pe un anume glas. ToŃi cei de lângă mine
priveau apropierea unei mulŃimi cu înfăŃişare barbară ce se îndrepta de-a dreptul către lespedea de
marmoră. Eu şi însoŃitorii mei ne-am dat din drum şi am stat mai departe ca să vedem şi să auzim ce se
făcea. Când jelitorii au ajuns înaintea lespezii, au tăcut. Apoi pe lespede a fost pusă cu rânduială o năsălie
înfăşurată în pânză albă de in. După ce jelitorii au făcut roată, unul dintre slujitorii credinŃei lor (tasimanis
sau mullah) şi-a desfăcut braŃele şi a scos un strigăt ascuŃit. La fel au făcut şi ceilalŃi. Aceasta s’a făcut de
trei ori. Apoi au luat năsălia şi au plecat să-l îngroape pe cel răposat. După această rânduială, tasimanis şi
ceilalŃi oameni au plecat la casele lor. Grecii care erau cu mine s’au întors la poarta de răsărit, când au
văzut că unul din aceşti tasimanis cu câŃiva oameni se hotărâseră să se odihnească la umbra porŃii, spre a
se bucura de adierea răcoroasă a anotimpului. Deci Grecii şi musulmanii s’au aşezat şi s’au odihnit în
umbra porŃii”. 350
Atunci Sf. Grigorie a întrebat dacă ştie cineva amândouă limbile. Găsind pe cineva în stare să
tălmăcească, Sf. Grigorie a întrebat dacă ar vrea să vorbească în numele lui. Deci prin acel tălmaci
346 Patriarhul Filothei Kokkinos, ViaŃa lui Grigorie Palama, op. cit., p. 395.
347 Ibid.
348 Ibid.
349 Ibid., p. 357.
350 Ibid., pp. 357-359.
103