Editura Cartea Ortodoxă - parohia "sf.prooroc ilie tesviteanul şi sf ...

pretutindenea, atât aici jos cât şi sus în cer (Efes. 4, 6). Ca atare, chiar în cel mai strâmt loc El poate
sălăşlui deplin”. 336
Deci cu mare zarvă ei au strigat: „Allah a zis şi Hristos a fost!” 337 Din nou Thessaloniceanul a
răspuns: „Voi ziceŃi că Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu. 338 Atunci cum poate Cuvântul să se facă din
nou Cuvânt printr’un altul? Căci, dacă este aşa, atunci Cuvântul lui Dumnezeu nu este împreună fără de
început cu Dumnezeu. Am vorbit mai nainte despre aceasta, şi toŃi aŃi primit că Cuvântul şi Duhul sânt
împreună fără de început cu Dumnezeu. Pentru aceea Hristos este nu numai Cuvântul, ci şi Duhul lui
Dumnezeu. 339
Apoi, arătând către o stâncă, propovăduitorul harului a spus: „Deci când Dumnezeu a zis, stânca
aceasta a fost – la fel ca şi iarba şi târâtoarele. Deci dacă Hristos s’a ivit prin cuvântul lui Dumnezeu – şi,
precum v’aŃi învoit, El este Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul – atunci pietrele şi iarba şi toate târâtoarele
sânt şi ele cuvântul şi duhul lui Dumnezeu, căci şi ele au fost când Dumnezeu a zis. VedeŃi deci ce lucru
greşit este să spui ‘Dumnezeu a zis şi Hristos a fost’? Aceasta fiindcă Cuvântul cel mai nainte de veci al
lui Dumnezeu, Care a luat trup (1 In. 1, 1), nu S’a confundat cu trupul; firea sau dumnezeirea Logosului
nu s’a preschimbat în trup. Căci, aşa cum am spus, El a luat firea omenească de la noi (Evr. 2, 16-17) şi
pentru noi, rămânând în acelaşi timp Dumnezeu cu Dumnezeu (Tatăl), ca împreună-veşnicul Său Cuvânt
prin Care Dumnezeu veacurile a făcut”. 340
Mahommed
Însă unul dintre Hioni, pe nume Palapanos, după ce i-a făcut pe tovarăşii săi să tacă, a ieşit înainte şi
a zis Thessaloniceanului: „Vesteşte stăpânului nostru (emirul) că noi îl primim pe Hristos, că Îl iubim şi Îl
336
Ibid., pp. 387-389.
337
În ce sens îl socotesc musulmanii pe Hristos drept Cuvânt dumnezeiesc? Musulmanii văd actul creator al lui Allah, exprimat
atât în Coran cât şi în Biblie, drept cuvânt poruncitor. În Cartea Facerii, musulmanii citesc că întâiul act al zidirii a fost
răsunătorul cuvânt dumnezeiesc: „Să fie lumină” (1, 3). În Coran, Cuvântul lui Dumnezeu, ca poruncă ziditoare, este exprimat
în dumnezeiescul „să fii” (kun), fiat-ul zidirii din nimic. Coranul spune: „Iisus înaintea lui Allah este asemenea cu Adam, pe
care El l-a zidit din Ńărână şi i-a zis: „Să fii!”, şi el a fost” (Coran, Sura familiei Imran, 3:52, op. cit., p. 84). Tot aşa, Iisus a fost
zidit de acelaşi dumnezeiesc fiat sau poruncă ziditoare. Deci Iisus, la fel ca Adam, este o zidire din început. În cazul lui Iisus,
la fel ca în cel al lui Adam, lucrătoarea putere ziditoare dumnezeiască este cuvântul poruncii (amr), şi nu cuvântul actului
creator (khalq). (N. M. Vaporis, recenzie la „Cuvântul lui Dumnezeu în Islam” de Mahmoud Mustafa Ayoub, în Orthodox
Christians and Muslims, p. 72; Sloyan, p. 193.)
338
Coran 4:171. De fapt comentatorii musulmani tâlcuiesc termenul „Cuvânt” zicând că Allah l-a creat pe Iisus printr’un
cuvânt direct, şi nu conform lucrării obişnuite a firii (Jomier, p. 106). Deşi Coranul vorbeşte de Hristos ca de „Cuvântul lui
Dumnezeu”, aceasta, din punctul de vedere al Islamului, nu înseamnă descoperire dumnezeiască. Pentru ei descoperirea
dumnezeiască, conform vechiului tip semitic al sunetului dumnezeiesc sau cuvântului rostit, poate fi înŃeleasă în sens larg ca
fiind cuprinsă într’o carte. Musulmanii în general au afirmat că Coranul este, în esenŃă, veşnicul şi neziditul Cuvânt al lui
Dumnezeu. Să aruncăm o privire asupra celui dintâi capitol din a patra Evanghelie, unde Sf. Ioan scrie: „Întru început era
Cuvântul, şi Cuvântul era către Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început către Dumnezeu. Toate
printr’însul s’au făcut, şi fără de el nimica s’a făcut din ce s’a făcut” (In. 1, 1-3). Întrucât musulmanii nu afirmă că Coranul este
Allah, ei nu cred, precum Ioan, că toate lucrurile s’au făcut prin dumnezeiescul Logos. Pentru ei veşnicul Coran este izvorul
mântuirii sau povăŃuirii. Creştinii ortodocşi cred, dimpreună cu Evanghelistul, că „Cuvântul trup s’a făcut şi s’a sălăşluit între
noi” (In. 1, 14); pe când musulmanii cred că Coranul cel veşnic a fost prefăcut în carte şi a intrat în timp şi în istorie. (Vaporis,
recenzie la „Cuvântul lui Dumnezeu în Islam” de Mahmoud Mustafa Ayoub, în Orthodox Christians and Muslims, pp. 72-73.)
339
Duhul Domnului este însuşi Duhul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu este tot una cu Duhul Sfânt (1 Cor. 12, 3). Apostolii
Pavel şi Petru Îl numesc pe Duhul Sfânt „Duhul lui Hristos” (Rom. 8, 9 şi 11; Filip. 1, 19; 1 Pt. 1, 11). Când Sf. Pavel scrie:
„Dar voi nu sânteŃi în trup, ci în Duh, că Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi. Iar de nu are cineva Duhul lui Hristos, acela
nu este al lui” (Rom. 8, 9), el pomeneşte mai întâi „Duhul lui Dumnezeu” şi îndată adaugă că acelaşi este „Duhul lui Hristos”,
ca noi să înŃelegem că acolo unde este Duhul Sfânt, acolo este Hristos (Sf. Amvrosie, Despre Duhul Sfânt, Cartea 1, cap. IV şi
Cartea a 3-a, cap. IX). Sf. Ioan Damaschin ne arată că noi nu spunem că Duhul Sfânt este din Fiul, ci Îl numim „Duhul Fiului”
(Dogmatica, I, 8). Nici Sf. Pavel şi nici Sf. Grigorie Palama nu afirmă că Duhul şi Hristos sânt identici. Pasajele de la Sf. Pavel
(Rom. 8, 9; 1 Cor. 2, 12) şi afirmaŃia Sfântului Grigorie arată „legătura apropiată a firii, şi nu confundarea Persoanelor” (Sf.
Vasilie, Despre Duhul, cap. XVIII). Deci cel ce pomeneşte pe Duhul numai, cuprinde în mărturisirea sa pe Cel al Cărui Duh
este (Sf. Vasilie, Epistola 38 către fratele său Grigorie).
340
Patriarhul Filothei Kokkinos, ViaŃa lui Grigorie Palama, op. cit., pp. 389-391.
101