C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI"
astăzi la intervale neregulate şi nu mai pot fi percepuţi din această cauză la justa lor valoare urbanistică, de element care marca, prin
prezenţa lor în aliniament regulat, statutul de arteră majoră în oraşul de la începuturile epocii de modernizare occidentală promovată
după căpătarea statutului de capitală a Principatelor Unite şi, ulterior, a Regatului României.
Planul de aliniere mai indică faptul că la acea dată strada era încă ceea e astăzi am numi uliţă, clădirile ce sunt reprezentate având
aceleaşi caracteristici deja evidenţiate de planurile lui Borroczyn din 1846 şi 1852. Documente de arhivă indică menţinerea statutului
de arteră importantă din punct de vedere al aprovizionării Bucureştiului cu diverse materiale, în special cărămidă. Acest material
fusese interzis a se mai produce în oaş iar sursa o constituia grupul de fabrici dispuse de jur împrejurul oraşului, dincolo de actuala
Şosea Ştefan cel Mare. Rolul controlului de bariera Herăstrăului era şi acela de a asigura controlul de calitate în sensul respectării
dimensiunilor stabilite atât pentru cărămizi cât şi pentru piatra pentru pavaj. Poate nu este lipsit de relevanţă a se menţiona în acest
context faptul că industriaşul Tonolla, celebru fabricant de cărămizi în a doua parte a secolului al XIX-lea este cel ce a deţinut
proprietatea vândută ulterior lui Constantin Brătianu şi pe care acesta şi-a construit reşedinţa din Calea Dorobanţilor nr. 16 5 .
Momentul 1871 – 1875 este surprins de planurile Pappasoglu. Planul general al oraşului este dublat de planul Culorii de Galben,
impărţire administrativă care îngloba şi perimetrul studiat şi arată tendinţa de evoluţie lentă în raport cu începutul secolului. Deşi
planul general al oraşului este relativ fantezist în ce priveşte parcelarul şi fondul construit, după cum am constatat prin verificarea
acestui aspect şi în alte părţi ale Bucureştiului, este totuşi limpede că după unire si după venirea lui Carol I pe tron Strada
Herăstrăului devine mult mai importantă iar tendinţa aceasta se va reflecta ulterior în preţul terenului şi în interesul pentru un anumit
tip de reşedinţe din clasa superioară. Figurarea pe planul 1871 indică un traseu deja regularizat şi mai lat decât străzile învecinate.
Străzile sunt însă aceleaşi, biserica Precupeţii Noi rămânând nucleul principal astfel că logica mahalalei constă în distribuţia caselor
pe cele două străzi importante ale sale – Polonă şi Herăstrău – prin intermediul unor străduţe de irigare – Fetei, Precupeţii Noi în
timp ce strada cea mai aractivă rezidenţial pare să fi rămas Romană (una dintre cele mai lungi si bine definite străzi ale acestei părţi
de oraş). Strada Fetei devine astfel în acest interval o stradă în adevăratul sens al cuvântului având în vedere că două decenii mai
devreme nu era decât o potecă printre proprietăţi ce ieşea în “Maidanul Pantelimonului”, un vast spaţiu neorganizat în cuprinsul
viitoarei străzi Polonă. O legătură de acelaşi rang, devenită la acest moment stradă este Nisipari, stradă ce iniţial 6 făcea legătura cu
exploatările de nisip din apropierea actualului spital de copii din strada Grigore Alexandrescu. Există documente de arhivă 7 care
arată că locuitorii acestei străzi au încercat timp de 11 ani să determine pietruirea acestei străzi, între anii 1857 şi 1868, aparent fără
succes. Printre proprietari figura şi Grigore Capşa “cofetarul”. Astfel, ZCP 10 Dorobanţi este una dintre ultimele porţiuni ale oraşului
unde s-au închis exploatările de nisip în ultimul sfert al sec. XIX.
În preajma anilor 1880 se produc mai multe rearanjări ale profilului străzii Romană şi se preconizeză importanta străpungere care se
va transforma în Bulevardul Colţei, primul tronson realizat fiind astăzi Bd. Lascăr Catargiu. La sfârşitul aceluiaş deceniu se produce o
nouă reglementare a alinierii Căii Dorobanţilor 8 care, în contextul segmentării traseului său de către noul Bulevard a Colţei,
prelungirea sa din Piaţa Romană către Piaţa Universităţii, va duce în cele din urmă şi la o renumerotare radicală, prin pierderea a 60
de numere din succesiunea iniţială, cu mici variaţii în timp ca urmare a reaşezării proprietăţilor. Astfel,monumentul istoric din Calea
Dorobanţilor nr. 16 de astăzi, avea la momentul autorizării sale din 1909 nr. poştal 76. Numerotarea s-a schimbat post 1911.
Reglementările urbanistice, lucrările edilitare de canalizare 9 şi de asigurare a pavajului tronsonului dintre Piaţa Lahovary şi Şoseaua
Ştefan cel Mare au dus la o creştere substanţială a interesului imobiliar pentru această zonă. Diferenţa de preţ al terenului este
relevantă pentru reflectarea acestui interes căci la în ceputul ultimului deceniu al sec. XIX, municipalitatea hotărâse 10 un standard de
evaluare a preţurilor terenurilor, instrument foarte necesar în procesul de modernizare care uza atât de des de instrumentul
exproprierii, ulterior al împroprietăririi după regularizarea traseelor şi a parcelelor.
Astfel, preţul terenului poate fi comparat in raport cu străzile comerciale din centrul istoric al capitalei unde străzi precum Şelari sau
Lipscani aveau o cotă de 100 lei/m² sau cu tronsonul de Calea Victoriei dintre strada Lipscani şi Grădina Episcopiei ce era evaluat la
150 lei/ m² după cum urmează:
- Calea Dorobanţilor – 25 lei/ m² pentru tronsonul dintre Dionisie şi Precupeţii Noi
- Calea Dorobanţilor – 10 lei/ m² pentru tronsonul dintre Precupeţii Noi şi Ştefan cel Mare
- Calea Dorobanţilor – 5 lei/ m² pentru tronsonul de dincolo de Ştefan cel Mare
Aceste preţuri de teren erau deja în creştere şi se puteau pune în relaţie cu străzi din zonă:
- Strada Romană - 30 lei/ m² din Victoriei până în Dorobanţi
- Strada Fetei – 3 lei/ m²
- Strada Cometa – 6 lei/ m²
5
AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosarele 172/1910 privind datele de exproprierea ale unei părţi de teren pentru alinierea Căii Dorobanţilor precum şi cu
informaţii referitoare la achiziţionarea proprietăţii de către Constantin (Dinu) Brătianu de la Maximilian Tonolla respectiv 8/1909 privind autorizarea
construcţiei în baza proiectului semnat de Petre Antonescu
6
Planul Jung din 1856 indică această stradă sub denumirea de « Uliţa Vasilesku » dar petiţiile din dosarul 6/1864 arhivat la AN-DMB, fond PMB
Tehnic vorbesc de strada « Nisiparul » şi încercările de pavare
7
idem 5
8
Dosarul se află la AN – DMB, Fond PMB Alinieri, nr. 159/1889
9
AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 308/1895 despre « Dotarea şi transformarea canalelor de scurgere esistente în vederea aplicărei « Totului la
Canal » Lotul V »
10
Date cuprinse în dosarul nr. 4/1892, arhivat în fondul PMB Tehnic de la AN-DMB
Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al
municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. –
07.2011.
Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 9/53