C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

2.3. Evoluţia şi caracteristicile Z.I.R.
MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI"
2.3.1 Evoluţia contextului urban
Zona analizată a făcut parte integral din mahalaua generată de biserica Precupeţii Noi, biserică aflată în cadrul ZCP 95 – Polonă, la
limita ZCP 10. O altă biserică ce a cuprins în mahalaua sa porţiuni din teritoriul actualei ZCP 10 – Dorobanţi a fost Biserica Sf.
Visarion Vechi. În mod obiectiv, dată fiind situarea periferică faţă de oraşul istoric medieval, terenurile din această parte a oraşului au
fost mari, deservite de putine străzi, traseul principal al zonei fiind de la bun început uliţa ce ducea către satele şi moşiile din nordul
oraşului – Herăstrău, Floreasca, Băneasa. Nu există date suficiente pentru a descrie situaţia anterioară secolului al XVIII-lea dar
putem presupune că atestarea târzie a acestor două biserici este un indiciu că zona nu a avut o dezvoltare urbană relevantă anterior
acestei epoci sau, cel puţin, nu există o continuitate care să suscite un interes privind protejarea patrimoniului.
Apariţia bisericii Precupeţii Noi a dus la constituirea unei mahalale distincte de cea în care se găseau bisericile Dichiu şi Precupeţiii
Vechi. Biserica iniţială a fost ctitorită de un precupeţ pe nume Constantin Milinescu în 1713 dar a fost ulterior demolată şi refăcută în
1814. A fost mărită în 1865 şi consolidată în anii 1878 şi 1940. Biserica avea şi un cimitir parohial (care totuşi nu se distinge ca atare
pe planurile istorice) ce a fost desfiinţat în 1878 2 . În legătură cu biserica a funcţionat şi o şcoală comunală de fete a cărei clădire se
mai păstrează încă.
O a doua biserică importantă pentru zonă prin constituirea unei comunităţi (mahala) în jurul acesteia era Biserica Sf. Visarion vechi.
Datele despre această biserică sunt puţine şi fac referire la ultima parte a sec. XVIII ceea ce indică din nou importanţa relativ
scăzută a acestei părţi a oraşului în epoca respectivă. Transformările urbanistice de amploare începute după desemnarea
Bucureştiului drept capitală a Principatelor au dus la o ruptură destul de clară faţă de zona de influenţă a acestei de-a doua biserici
căci între Strada Cometu (azi Căderea Bastiliei) şi strada Herăstrăului au existat puţine posibilităţi de comunicare pietonală în zona
studiată, ba mai mult, în perioadă interbelică a apărut şi bariera suplimentară ce este astăzi strada Cihoschi, stradă ce constituie de
altfel graniţa dintre zona studiată şi ZCP nr. 94 – Căderea Bastiliei.
Datele istorice ale bisericii Precupeţii Noi concordă cu primele menţiuni istorice pe care ist. Cezara Mucenic le indica a fi din deceniul
al optulea al sec. XVIII-lea.
Din această perioadă, anterioară secolului al XIXlea, nu se mai păstrează, ca fond construit, nimic din ceea ce ar fi de interes pentru
scopurile prezentului studiu. Planurile mai exacte ale mijlocului secolului XIX (1846, 1852) indică faptul că actuala configuraţie
urbană era deja definită, cu elementele de traseu definitorii ce s-au păstrat până în prezent. Astfel, reţeaua de uliţe, prezentă în
1846 şi 1852 – anii planurilor de referinţă - a generat actualele străzi Polonă, Eremia Grigorescu (fostă Armaşu), Dionisie Lupu (fostă
Dionisie) Eminescu (fostă Romană), G-ral Broşteanu (fostă Precupeţii Noi) şi Calea Dorobanţilor (fosta uliţă a Herăstrăului, temporar
Lahovari sau Alexandru I), toate contribuind la definirea actualei configuraţii urbane ce include Piaţa Lahovary sau străpungerea Bd.
Dacia – elemente urbane aflate între şi în zona construită protejată nr. 34 – Pitar Moş. Această precizare trebuie făcută căci traseul
iniţial al străzii Herăstrăului (Fierăstrăului, Herestreului) începea din Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) cu continuitate până la
bariera Herăstrăului, locul de intersecţie cu vechiul “raion” 3 al capitalei – Şoseaua Ştefan cel Mare. Acest tronson de traseu, rămas
până azi în gabaritele celei de-a doua părţi a secolului al XIX-lea, păstrează mărturia vechii artere sub forma străzii George Enescu,
stradă cuprinsă fragmentar în ZCP 28 – Amzei. De altfel, acest punct de intersecţie dintre uliţa Herestreului si ceea ce este astazi
Şoseaua Ştefan cel Mare a fost unul foarte important din punct de vedere militar şi administrativ căci era unul din punctele de control
– bariera Herăstrău. Rolul acestei bariere este evocat printre altele de Dimitrie Papasoglu în lucrarea sa “Istoria fondărei oraşului
Bucureşti” când face referire la filtrele sanitare din timpul epidemiei de holeră din 1831.
Perimetrul protejat studiat se afla în prima parte a secolului al XIX-lea într-o stare de semiurbanitate căci, deşi se afla în limitele
administrative ale oraşului, se afla atotuşi dincolo de strada Romană (Mihai Eminescu astăzi) ce constituia aproximativ limita nordică
a mahalalei Icoanei, zonă mai densă rezidenţial. Astfel, aici se întâlneau doar locuinţe modeste şi ample terenuri chiar utilizate
pentru agricultură ori pentru exploatarea unor gropi de nisip. Raţiunea principală de a fi a străzii Herăstrăului era conexiunea cu zona
de promenadă la spaţiul verde din zona de nord, ulterior cu zona de instrucţie a proaspăt înfiinţatei armate după 1831. De
asemenea, la bariera Herăstrăului ce constituia capătul arterei majore în devenire se conectau drumurile externe către cătunele din
jur – Băneasa, Floreasca sau Colentina.
Transformările sistematice în ZCP 10 – Dorobanţi încep încă din 1866, an în care Consiliul Comunei Bucureşti aprobă alinierea Căii
Dorobanţilor – denumită atunci “Callea Herestreului” 4 . Se poate remarca pe acest plan de alinieri că exista un fond construit cu
aşezare neregulată faţă de prospectul străzii de atunci şi că, parţial, unele dintre proprietăţi s-au mărit pentru a ajunge să fie “puse
pe aliniere”. Planul este semnat printre alţii de consilierul Dimitrie Brătianu, fratele lui Ion. C. Brătianu şi unchiul lui Dinu Brătianu, cel
care la o lună de la şedinţa din februarie 1866 care a aprobat acest plan devenea primarul Bucureştiului. Remarcabil în acest plan
este şi faptul că se evidenţiază conceptul iniţial de stradă rezidenţială cu capacitate de promenadă întrucât trotuarele sunt susţinute
de câte un aliniament de arbori plantaţi la un pas regulat. Din această concepţie iniţială mai există şi astăzi martori în spaţiul verde al
Căii Dorobanţilor căci un număr destul de mare de platani seculari încă mai supravieţuiesc. Din păcate, aceşti arbori se găsesc
2
date istorice consemnate de Gheorghe Parusi, op. cit. pag.160; 340
3
Dosar 1/1866, AN-DMB, Fond PMB-Tehnic conţine o corespondenţă privind stabilirea pe aceasta arteră - precursoarea şoselei de centură a epocii- a
barierelor perimetrale ale oraşului si a limitei administrative a oraşului (deşi barierele sunt atestate documentar mult înainte)
4
AN- DMB, Fond PMB Alinieri, dosar 213/1866
Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al
municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. –
07.2011.
Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 8/53