C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI"
principale sunt identificate a fi profilul transversal constant şi echilibrat care este asociat unui segment secundar al
bulevardelor tipice începutului de secol XX.
O analiză mai detaliată a zonei, întreprinsă în Faza 1B – Studiu istoric de fundamentare, a contribuit la nuanţarea acestei
încadrări, prin instrumentul împărţirii în subzone istorice de referinţă1 . Criteriile luate în considerare la definirea
subzonelor sunt următoarele:
Criteriul cronologic - configurarea ţesutului urban: avându-se în vedere specificul fondului construit din zona
studiată, precum şi datarea şi calitatea surselor cartografice, s-au avut în vedere mai multe momente-limită între
cele două perioade majore de constituire a ţesutului urban, de la cel de tip vernacular la cel regulementat.
Acestea sunt în esenţă legate de planurile de aliniere – 1866 şi 1889 precum şi de măsurile târzii de deschidere
de străzi pe vechi parcele ample sau fundături rezultate din iniţierea acestui proces în faze mai timpurii.
Elementul de referinţă majoră rămân planurile cadastrale ale oraşului din 1895 şi 1911 care se află la cumpăna
dintre etape (încheierea primei şi începutul celei de-a doua). Înainte de aceste momente avem de-a face cu un
ţesut tradiţional, a cărui dezvoltare urmează logica modernizatoare a sec. XIX, atât în ceea ce priveşte parcelarul
şi geneza lui, cât şi în ceea ce priveşte fondul construit pentru o zonă urbană rezidenţială situată la marginea
perimetrului central; după 1911, structurarea ţesutului urban urmează logica funcţională şi de densificare a unei
zone de tip central.
Criteriul tipului operaţiunii urbanistice care a dat naştere ţesutului :
1. ţesut urban aferent funcţiunilor excepţionale (vezi ansamblul de construcţii ale ASE)
2. ţesut urban curent, constituit în timp
3. ţesut urban rezultat în urma divizării parcelelor
4. ţesut urban rezultat în urma divizării pentru fundături ale parcelelor şi practicării străpungerilor de noi
străzi
Cele trei subzonezone de referinţă identificate şi definite în cadrul memoriului Fazei I sunt, la rândul lor, compuse din
subdiviziuni care sunt delimitate în prima fază a studiului pe baza caracteristicilor evoluţiei istorice şi a caracteristicilor
arhitecturale respectiv de configurare urbanistică. Împărţirea teritoriului P.U.Z în respectivele subzone serveşte scopului
de alăturare armonioasă, din punct de vedere al reglementărilor, cu zonele protejate care sunt direct învecinate.
Subzonele istorice de referinţă pun în evidenţă unele aspecte urbanistice şi arhitecturale ce necesită un regim de
reglementare distinct şi aplicat aşa cum este cazul S.I.R 10_1.2 Eminescu unde se află concentrate clădirile interbelice şi
postbelice cele mai înalte şi cu gradul de ocupare al terenului cel mai ridicat, ca urmare a aplicării în acest perimetru a
reglementărilor urbanistice în vigoare în perioada interbelică în Bucureşti. Consecinţa directă a acestei configurări istorice
este mentinerea respectivelor caracteristici cu titlul de capacitate maximă de utilizare a terenului pentru întreg perimetrul
P.U.Z. şi accentuarea faptului că aceste caracteristici nu trebuie să constituie un factor de presiune pentru restul zonei
protejate, o justificare pentru solicitări de replicare a acestor caracteristici în restul teritoriului studiat.
Împărţirea teritoriului în urma aplicării criteriilor de analiză au fost descrise în faza I după cum urmează:
Subzona 1 (SIR 10_1) – DOROBANŢI - EMINESCU - 80 imobile
ţesut urban majoritar rezidenţial, dezvoltat organic, constituit ante 1846 şi cu transformări regulatoare ante 1911, nuanţat după
criteriul 3 (prezent în fişa de caracterizare a zonei la secţiunea 5) – al conformării ţesutului urban
Poziţie: Două diviziuni în axul zonei studiate, pe tot parcursul Căii Dorobanţilor de la sud la nord, cuprinzând străzile care o
intersectează
Observaţii: în interiorul subzonei se găseşte tipul de ţesut urban întâlnit în Bucureşti, reglementat în perioada ante 1911, pe structura
vernaculară preexistentă probabil reglementărilor iniţiate după 1831 şi care suferă o supradezvoltare generată de reglementările
1 Zonă istorică de referinţă: Zonă din teritoriul administrativ care se defineşte şi se delimitează prin studiul istoric general şi care prezintă caracteristici coerente
din punct de vedere urbanistic, arhitectural şi istoric care vor fi preluate în modul de dezvoltare viitor al teritoriului la nivelul P.U.G.+R.L.U. Subzonă istorică de
referinţă: Zonă din teritoriul administrativ care se defineşte şi delimitează prin studiul istoric zonal în cadrul unei zone istorice de referinţă şi care prezintă
caracteristici coerente din punct de vedere urbanistic, arhitectural şi istoric care vor fi preluate în modul de dezvoltare viitor al teritoriului la nivelul P.U.Z.+R.L.U.
– definiţii extrase din O.M.TC.T. nr. 562/2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor de
urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)" (M. Of., Partea I, Nr. 125 bis din 11 februarie 2004),Anexa 3. Conţinutul studiului istoric zonal.
Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al
municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. –
07.2011.
Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 6/53