C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI"
asemenea, creşterea continuă a poluării alterează fondul vegetal aşa cum o face şi toaletarea arborilor nelegată de caracteristicile
biologice ci de traseele diverselor cabluri aeriene, ale sistemelor de semnalizare sau a celor de iluminat public.
3.4.6. Reţele edilitare
Problema alimentării cu apă a oraşului s-a supus etapelor de evoluţie istorică, urmărind asigurarea cerinţelor populaţiei atât din
punct de vedere cantitativ, cât şi al cerinţelor de calitate a apei, care au devenit, în timp, din ce în ce mai severe.
Astfel, în prima parte a existenţei oraşului, necesarul de apă al populaţiei se asigură fie din fântâni individuale sau de cartier,
echipate cu găleţi, fie din râul Dâmboviţa, prin intermediul sacagiilor care distribuiau apa preluată din puncte mai puţin afectate de
acţiuni poluante.
Creşterea populaţiei şi a densităţii construcţiilor au avut ca efect o acţiune de degradare generală a calităţii apei atât din stratul
freatic, prin infiltrarea apelor rezidenţiale în sol, cât şi a celei din râul Dâmboviţa prin descărcarea apelor cu substanţe solide şi
încărcătură bacteriologică ridicată.
Următoarea etapă a adaptării alimentării cu apă la evoluţia localităţii a constat în realizarea unor fântâni comunale, realizate cu
asigurarea unei zone de protecţie sanitară, unele beneficiind chiar de instalaţii de extragere mecanică a apei.
În prima jumătate a secolului XIX începe să se pună problema realizării unui sistem centralizat de alimentare cu apă a oraşului
Bucureşti, prin cuplarea apei râului Dâmboviţa în amonte (comuna Bâcu), prin realizarea unor instalaţii de tratare şi aducere a apei
în Bucureşti şi prin distribuirea printr-o reţea alimentată gravitaţional. Realizarea reţelei a rezolvat şi o altă problemă deosebit de
importantă, respectiv asigurarea debitului de apă pentru protecţia clădirilor la incendii.
Ulterior, ca urmare a creşterii urbane, s-a impus intercalarea în sistem a unor rezervoare de înmagazinare la Cotroceni şi a unei
staţii de pompare la Grozăveşti, continuată cu crearea unei reţele de conducte principale care să permită reţelei de distribuţie peste
limitele ce erau posibile prin sistemul gravitaţional.
În prima jumătate a secolului XX s-a realizat o reţea de conducte principale care, având ca bază staţia de pompare Grozăveşti,
formează o schemă similară ramurilor unui copac:
• o ramură cu diametrul de 900 mm are traseul pe şos. Nicolae Titulescu – şos. Ştefan cel Mare;
• o ramură cu diametrul de 600 mm are traseul pe bd. Lascăr Catargiu – bd. Dacia – str. Mihai Eminescu;
• o ramură cu diametrul de 500 mm are traseul pe str. Berthelot – str. George Enescu – str. Jules Michelet – str. Tudor
Arghezi – str. C.A. Rosetti;
• o ramură cu diametrul de 400 mm are traseul pe Calea Victoriei – str. Ion Câmpineanu – str. Batiştei;
Fiecare dintre aceste conducte alimentează conductele de serviciu de pe străzile ce se dezvoltă de o parte şi de alta a traseului.
Zona studiată este traversată de ramura cu diametrul de 500 mm, ceea ce asigură un nivel de servire complet în ceea ce priveşte
alimentarea cu apă.
Toate aceste conducte principale şi secundare au, cu mici excepţii, vechime mare, cu durata de serviciu normată depăşită ele
rezistând datorită materialului de construcţie – fontă – şi reuşind să îşi îndeplinească rolul prin completările efectuate asupra
sistemului general de alimentare cu apă în ultimii 50 de ani.
Astfel, au fost realizate numeroase staţii de pompare în jurul municipiului, precum şi numeroase noi conducte principale care au
redus bazinele deservite de vechile conducte, care reuşesc în acest fel să facă faţă debitelor în continuă creştere. Totuşi, pentru
etapa viitoare se are în vedere înlocuirea treptată atât a conductelor principale cât şi a celor secundare pentru a le asigura o
capacitate crescută de transport şi pentru eliminarea pierderilor mari din reţeaua existentă.
În ce priveşte canalizarea, din punct de vedere istoric ea a fost condiţionată de caracterul plat al terenului precum şi de hidrogeologia
solului. Acestea au făcut ca, în trecut, pe ambele părţi ale Dâmboviţei să existe numeroase lacuri, bălţi si pâraie care, din cauza
unor considerente naturale şi a acţiunilor de asanare, au dispărut pe rând.
Zona oraşului Bucureşti, în trecut zonă cu o hidrologie accentuată, este marcată de prezenţa unor straturi de apă subterană cu nivel
ridicat, care determină, în zone depresionare, apariţia izvoarelor, a lacurilor şi bălţilor cu pâraie de scurgere spre emisarii naturali.
În zona studiată este menţionată prezenţa unui astfel de loc (Balta Icoanei sau Lacul Bulindroiului). Din acest loc se forma pârâul
Bucureştioara, care se descărca în râul Dâmboviţa.
Schimbările meteorologice şi dispariţia pădurilor din jurul Bucureştiului (Codrii Vlăsiei) au condus la scăderea nivelului apelor
subterane şi la dispariţia surselor de apă care alimentau lacurile, bălţile şi pâraiele, unele trasee fiind păstrate pentru scurgerea apei
meteorice. Acţiunea de cea mai mare anvergură legată de controlul nivelului apelor subterane, în vederea eliminării caracterului
Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al
municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. –
07.2011.
Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 25/53