C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI"
şi în prezent. Către stradă se aflau prăvaliile cu vânzarea pompelor pentru canalizare şi cazane precum şi pentru instalaţii de
încăzire centrală şi băi după cum rezultă din desenul faţadei. Fără îndoială, această unitate de producţie nu era prima în zonă căci în
1869, pe strada Herestreului la nr. 105 figura “Fabrica de maşini” din proprietatea unei doamne Micşunescu, probabil proprietarul
etnic român. Această proprietate are continuitate încă din 1865 sub numele de Hartman 26 (Waller şi ulterior Adolf), cu profil de atelier
şi comercializare utilaje agricole iar în planul oraşului din 1911 figurează ca proprietatea Clayton & Schullewart (fără îndoială o
societate comercială). În anul 1934 aici se solicita o autorizare de către societatea Semănătoarea S.A.R. 27 în vederea construirii unui
corp de clădire cu rol de expunere a maşinilor agricole.
Prin urmare, acest loc din Bucureşti a fost pentru o lungă perioadă de timp, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX un loc de
amestec social şi de utilizare funcţională variată, cu tendinţe de concentrare aici a claselor sociale superioare, pentru ca în preajma
anilor de dinaintea celui de-al doilea război mondial, presiunea interesului imobiliar să conducă spre o oarecare uniformizare a
profilului funcţional legat de locuirea în diverse forme colective, specifice mai curând clasei de mijloc.
Acest caracter social relativ superior dar şi tendinţa de a accentua ponderea locuirii colective s-au menţinut şi în perioada anilor
regimului comunist în ciuda intervenţiilor consistente cu blocuri de locuinţe colective ce au fost realizate în anii de după cutremurul
din 1977. Aceste blocuri masive au mărit inevitabil densitatea de locuire scăzând implicit gradul de confort urban în vecinătăţile
imediate ale acestor inserţii.
2.3.5 Evoluţia şi caracteristicile fondului construit
Clădirile din perimetrul mai larg, care include şi Z.C.P. 10 – “Dorobanţi” se încadrează în tipare formale variate ce sunt caracteristice
tranziţiei de la case astilistice de precupeţi de mahala la formele eclectice şi clasicizante ale sfârşitului de secol XIX şi, mai departe,
către arhitectura premergătoare apariţiei stilurilor specifice perioadei interbelice – neoromânesc şi modernism. Arhitectura zonei este
destul de eterogenă, însă într-o oarecare armonie a fiecărui fragment rezultat din respectarea unor succesiuni de reguli generale
urbanistice, reguli ce s-au schimbat de cel puţin trei ori în decursul ultimilor circa 150 de ani lăsând amprente distincte în fondul
construit existent.
Arhitectura specifică mahalalelor celei de-a doua părţi de secol XIX mai poate fi identificată doar prin câteva clădiri concentrate în
jurul bisericii Precupetii Noi, centrul vechi al mahalalei din care zona studiată făcea parte, pe strada G-ral Broşteanu sau pe strada
ing. Emil Balaban. Este vorba de clădiri cu un singur nivel, cu decoraţie simplificată, concentrată în zona ancadramentelor ferestrelor
şi la nivelul cornişei care se găseşte la o înălţime cuprinsă între 3 şi 5 m. Acest tip de arhitectură a fost treptat înlocuit sau, în
cazurile în care a supravieţuit, a fost transformat drastic în ultimii ani în tendinţa de a consolida şi a “moderniza” fondul construit.
Dintre aceste construcţii rămase, probabil cele mai reprezentative sunt clădirile din strada Gral Broşteanu nr. 6 sau cea a şcolii de
lângă biserica Precupeţii Noi, clădire care nu participă însă la definirea spaţiului public. Aceste categorii de construcţii nu se mai
regăsesc şi în limitele Z.C.P. 10 – “Dorobanţi” decât, eventual înglobate în structuri mai recente (o situaţie posibilă de acest tip ar
putea să se regăsească în Calea Dorobanţilor nr. 43, o proprietate ce a fost comună cu cea de la nr. 41 actual). Printre acestea pot fi
nominalizate casele îngemănate din Calea Dorobanţilor nr. 35-37, case ce au fost radical transformate în exterior dar care conservă
materialul structural ce se evidenţiază a fi fost o alcătuire în oglindă de la bun început. Cum a fost menţionat deja, aceste două
clădiri gemene la origine au fost pe punctul a fi desfiinţate în anul 1934 fapt care arată că astfel de case, mărturii ale unei etape
urbanistice şi arhitecturale caracteristice ultimei treimi a sec. XIX au supravieţuit până astăzi doar ca un joc al întâmplării ceea ce le
le dă un caracter implicit de raritate.
Perioada tranzitorie dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului XX pare că a fost foarte productivă având în vedere
că majoritatea caselor de pe străzile G-ral Broşteanu şi ing. Emil Balaban se înscriu în caracteristici. Acestea sunt: un regim de
înălţime sporit la P+1 (de regulă), o abordare stilistică de tip eclectic sau cu influenţe neoromâneşti din perioada de început a acestui
stil. Pentru loturile mai ample şi deţinute de persoanele mai avute arhitectura este foarte elaborată, cu regim de parter şi demisol
înalte, acoperişuri ample şi bine definite, cu împrejmuiri transparente din fier forjat bogat decorat ce prilejuieşte participarea spaţiului
verde privat la conturarea caracterului spaţiului public. Există între aceste două formule arhitecturale şi o clasă intermediară
reprezentată de un grup de case care au fost realizate pe noua aliniere, post 1886, în zona străzii Mihai Eminescu. Este un grup
relativ omogen şi compact, cu câteva corespondenţe ce pot fi identificate şi pe străzile G-ral Boşteanu, Vodă Cargea sau Calea
Dorobanţilor.
Pentru această perioadă avem, deci, construcţii pe loturi mai restrânse cu regim de înălţime la cornişă de circa 7 – 9 m, cu
arhitectură de calitate medie şi peste medie, bazată pe formulele eclectice şi care se concentrează mai mult în perimetrul străzilor
Broşteanu, Balaban şi Polonă dar din care se mai regăsesc încă şi pe traseul Căii Dorobanţilor. Urmează, cu un alt standard ce
rezultă probabil din statutul social al proprietarilor iniţiali, o serie de clădiri grupate în strada Mihai Eminescu şi cu câteva exemple
răzleţe pe străzile alăturate. Grupul de top al acestei perioade este constituit din reşedinţele de lux aflate pe traseul Căii
Dorobanţilor, ridicate în general cu începere din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Reperele cele mai reprezentative încă
păstrate sunt Casa Petre Carp 28 , azi ambasadă sau Casa Jean Lahovary 29 astăzi şcoală însă aceste case se remarcă, spre
26
Construirea unui « magasin de maşine agricole » de către Waller Hartman, dosar arhivat la AN-DMB, Fond PMB Tehnic, nr. 43/1865 şi construirea
unui şopron pentru adapostire masini agricole, proprietar Adolf Hartman, acelaşi fond arhivistic Dosar 36/1892.
27
Arhiva tehnică a PMB, dosar 216/1934
28
Proiect Paul Gottereau, AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 53/1893
Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al
municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. –
07.2011.
Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 15/53