C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

More documents

Recommendations

Info

MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI" - În 1789, oraşul Bucureşti era împărţit în 5 "plăşi" şi 80 mahalale; în total existau 6006 case. Plasa "Podul Mogoşoaiei" (16 mahalale,1092 case) cuprindea şi mahalaua Precupeţii Noi; în 1807, oraşul a fost împărţit în 5 culori ("boiele"), sub administraţie rusească, redistribuite în 1831. - În momentul catagrafiei generale a oraşului din 1831, acesta cuprindea 78 mahalale, 58.893 locuitori, 9342 case; "văpseaua galbenă" (fosta plasă a Mogoşoaiei) avea 21 mahalale, 2018 case, 10.190 locuitori; În 1835, se reorganizează oraşul; plasa Mogoşoaia are 15 mahalale, printre care şi Precupeţii Noi. - În 1838, catagrafia generală indică o populaţie totală de 63.604 locuitori, în 10.601 case. "Culoarea de galben" (11.555 "suflete" în 2449 case) avea 18 mahalale, printre care Precupeţii Noi. Din compararea acestor date, se poate observa că, în intervalul 1831- 1838, sporul populaţiei în oraş a fost de +1.0%, iar cel al clădirilor de +13.48%; acest fapt reprezintă rezultatul dezvoltării zonei perimetrale a oraşului, începută în sec. XIX şi continuată până la cel de-al doilea război mondial. De această dezvoltare a beneficiat din plin zona mahalalei Precupeţii Noi pe toată această perioadă anterioară schimbării de regim politic după cel de-al doilea război mondial. Către mijlocul secolului al XIX-lea se observă din numele proprietarilor notaţi pe planul Borroczyn că populaţia era una de oameni modeşti. Foarte mulţi poartă nume cu caracter profesional de unde rezultă că o parte dintre ei erau brutari, pitari, zidari iar printre aceştia exista şi un olar sau un plugar. Locurile agricole sunt înca vaste şi concurează terenurile ce aveau gropi de nisip; acestea păreau a fi în posesia unor moştenitoare căci mai multe nume indică “Văduva”. Planul de aliniere al Căii Herestreului din 1869 confirmă datele mai puţine din planul Boroczyn referitoare la categoriile sociale. Astfel, printre proprietari apar mai multe nume profesionale – “căruţaşul”, “birjarul”, “cismarul”, “precupeţul”, cârciumarul” şi chiar “vărarul”. Printre aceştia se distinge şi numele unui anume Ghiţă Rădulescu ce apare până în 1911 ca proprietar al mai multor parcele distincte din Calea Dorobanţilor deci o persoană cu venituri din exploatările imobiliare. Remarcabil este că numele marcate pe planul 1866 reflectă o componenţă etnică aproape exclusiv românească, componenţă destul de radical transformată in următoarea jumătate de secol. Acest profil de nivel social se potriveste cu imaginea planurilor de până spre 1890 care arată că zona aceasta era una dintre cele mai rarefiate ale capitalei deci şi cu cele mai puţine facilităţi urbane. Un plan din 1896 23 arată că pe Calea Dorobanţilor exista o linie de tramvai cel puţin cu începere din 1890. Se distinge creşterea prestigiului social în partea de sfârşit de secol XIX atunci când în perimetrul studiat se localizau proprietăţi ale unor personalităţi ale epocii ce acopereau toate curentele politice ale vremii. Nume sonore ce aveau proprietaţi în zona studiată sau în imediata apropiere a limitelor de azi ale acestei zone erau: Grigore Capşa, Jean Lahovary, Petre Carp, Take Ionescu, Bazil Assan, Nicolae Fleva, George Cantacuzino, Henry Catargi, Constantin I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Ernest Broşteanu. În mahalaua Precupeţii Noi se pare că s-a născut şi poetul Alexandru Macedonski a cărui casă a fost demolată cu ocazia construirii corpului nou al Academiei de Studii Economice şi în memoria căruia se mai păstrează azi fragmentul de stradă cu numele său. De asemenea, un nume sonor al culturii asociate perimetrului studiat este Iacob Negruzzi (a cărui casă se afla pe strada Romană pe terenul astăzi liber din faţa corpului nou al Academiei de Studii Economice expus la bd. Dacia). În cursul finalului de secol XIX şi început de secol XX aici îşi aveau proprietăţile şi persoane cu un statut social superior fie prin funcţii fie prin avere precum: N.T Fillitis sau vecinul său din Calea Dorobanţilor generalul Palladi ori familia Slătineanu ce a ridicat azilul ce se află astăzi în calea Dorobanţilor nr. 60 În ciuda caracterului rezidenţial cu un nivel de social ridicat, în teritoriul actualei Z.C.P. nr. 10 – “Dorobanţi” s-au aflat multă vreme şi mai multe unităţi de diverse profile economice precum fabrica de aparatură “electro-tehnică sanitară” a lui Harry Feldman, “evreu pământean” ce se găsea pe terenul actualei adrese poştale Mihai Eminescu nr. 23. Acesta a făcut, de altfel, obiectul unor anchete sanitare căci atelierul pe care îl avea în strada Romană nr. 77 era considerat insalubru în ciuda faptului că era (conform antetului) furnizor de echipamente electrico-sanitare chiar pentru Ministerul de Război. Problema semnalată de poliţia sanitară a oraşului era faptul că nu exista un coş de fum de 30 sau 40 m deasupra solului (în două somaţii distincte se face referire la aceste valori diferite) ci, din declaraţia proprietarului, de numai 20 m (aproape echivalentul în înălţime al blocurilor interbelice). Deci, atelierul funcţiona cel puţin din 1913 în imediata apropiere de reşedinţele Filliti şi Brătianu cu un coş de fum de înălţimea unui imobil P+6! 24 . Acesta fusese chiar reclamat de vecini, după cum rezultă din dosarele citate, pentru faptul că unitatea sa industrială producea zgomot la ore matinale prin producerea ambalajelor acest aspect subliniind că, în ciuda prezenţei substanţiale a unor persoanalităţi în zonă, prezenţa claselor înferioare precum şi a clasei de mijloc era de asemenea importantă. Deşi poate părea anecdotică, una dintre cele 5 autorizaţi de construire emise în cursul ocupaţiei Bucureştiului din 1917 este pentru această proprietate. Pe terenul ocupat astăzi de corpul Academiei de Studii Economice expus la Calea Dorobanţilor s-a aflat o proprietate a celebrei societăţi comerciale italiene Pirelli cu profil de producţie şi comercializare de anvelope care a preluat vechea locuinţă a fostului primar Nicolae Fleva. Acest aspect poate proba şi interese de acest tip pentru această parte a oraşului, interes ce mai este încă documentat prin prezenţa fizică a unui atelier-garaj art-deco ce se mai păstrează în Calea Dorobanţilor nr. 31-33, atelier ce datează din anii 1930 când aici a fost realizată o investiţie cu scopul expunerii, comercializării şi întreţinerii automobilelor. Din zona micilor industrii artizanale mai există şi azi mărturii pe terenul aflat astăzi în Calea Dorobanţilor nr. 54, autorizările din anul 1907 25 indicând aici, pe proprietatea inginerului Lorenti, ateliere de prelucrări ale metalului (forjă, strungărie) cu acces secundar către strada Fetei ca 23 La AN-DMB, Fond PMB Tehnic, dosar nr. 1345/1896 24 Dosare distincte privind autorizarea respectiv conflictul sanitar-administrativ : 195/1914, 251/1915; 50/1917 arhiva PMB, acte administrative 25 Dosar 95/1907, fond PMB Tehnic, AN-DMB; adresa poşatală la acea dată fiind Calea Dorobanţilor nr. 118 Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. – 07.2011. Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 14/53
MUNICIPIUL BUCUREŞTI – ZONA PROTEJATĂ NR. 10 – "DOROBANŢI" şi în prezent. Către stradă se aflau prăvaliile cu vânzarea pompelor pentru canalizare şi cazane precum şi pentru instalaţii de încăzire centrală şi băi după cum rezultă din desenul faţadei. Fără îndoială, această unitate de producţie nu era prima în zonă căci în 1869, pe strada Herestreului la nr. 105 figura “Fabrica de maşini” din proprietatea unei doamne Micşunescu, probabil proprietarul etnic român. Această proprietate are continuitate încă din 1865 sub numele de Hartman 26 (Waller şi ulterior Adolf), cu profil de atelier şi comercializare utilaje agricole iar în planul oraşului din 1911 figurează ca proprietatea Clayton & Schullewart (fără îndoială o societate comercială). În anul 1934 aici se solicita o autorizare de către societatea Semănătoarea S.A.R. 27 în vederea construirii unui corp de clădire cu rol de expunere a maşinilor agricole. Prin urmare, acest loc din Bucureşti a fost pentru o lungă perioadă de timp, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX un loc de amestec social şi de utilizare funcţională variată, cu tendinţe de concentrare aici a claselor sociale superioare, pentru ca în preajma anilor de dinaintea celui de-al doilea război mondial, presiunea interesului imobiliar să conducă spre o oarecare uniformizare a profilului funcţional legat de locuirea în diverse forme colective, specifice mai curând clasei de mijloc. Acest caracter social relativ superior dar şi tendinţa de a accentua ponderea locuirii colective s-au menţinut şi în perioada anilor regimului comunist în ciuda intervenţiilor consistente cu blocuri de locuinţe colective ce au fost realizate în anii de după cutremurul din 1977. Aceste blocuri masive au mărit inevitabil densitatea de locuire scăzând implicit gradul de confort urban în vecinătăţile imediate ale acestor inserţii. 2.3.5 Evoluţia şi caracteristicile fondului construit Clădirile din perimetrul mai larg, care include şi Z.C.P. 10 – “Dorobanţi” se încadrează în tipare formale variate ce sunt caracteristice tranziţiei de la case astilistice de precupeţi de mahala la formele eclectice şi clasicizante ale sfârşitului de secol XIX şi, mai departe, către arhitectura premergătoare apariţiei stilurilor specifice perioadei interbelice – neoromânesc şi modernism. Arhitectura zonei este destul de eterogenă, însă într-o oarecare armonie a fiecărui fragment rezultat din respectarea unor succesiuni de reguli generale urbanistice, reguli ce s-au schimbat de cel puţin trei ori în decursul ultimilor circa 150 de ani lăsând amprente distincte în fondul construit existent. Arhitectura specifică mahalalelor celei de-a doua părţi de secol XIX mai poate fi identificată doar prin câteva clădiri concentrate în jurul bisericii Precupetii Noi, centrul vechi al mahalalei din care zona studiată făcea parte, pe strada G-ral Broşteanu sau pe strada ing. Emil Balaban. Este vorba de clădiri cu un singur nivel, cu decoraţie simplificată, concentrată în zona ancadramentelor ferestrelor şi la nivelul cornişei care se găseşte la o înălţime cuprinsă între 3 şi 5 m. Acest tip de arhitectură a fost treptat înlocuit sau, în cazurile în care a supravieţuit, a fost transformat drastic în ultimii ani în tendinţa de a consolida şi a “moderniza” fondul construit. Dintre aceste construcţii rămase, probabil cele mai reprezentative sunt clădirile din strada Gral Broşteanu nr. 6 sau cea a şcolii de lângă biserica Precupeţii Noi, clădire care nu participă însă la definirea spaţiului public. Aceste categorii de construcţii nu se mai regăsesc şi în limitele Z.C.P. 10 – “Dorobanţi” decât, eventual înglobate în structuri mai recente (o situaţie posibilă de acest tip ar putea să se regăsească în Calea Dorobanţilor nr. 43, o proprietate ce a fost comună cu cea de la nr. 41 actual). Printre acestea pot fi nominalizate casele îngemănate din Calea Dorobanţilor nr. 35-37, case ce au fost radical transformate în exterior dar care conservă materialul structural ce se evidenţiază a fi fost o alcătuire în oglindă de la bun început. Cum a fost menţionat deja, aceste două clădiri gemene la origine au fost pe punctul a fi desfiinţate în anul 1934 fapt care arată că astfel de case, mărturii ale unei etape urbanistice şi arhitecturale caracteristice ultimei treimi a sec. XIX au supravieţuit până astăzi doar ca un joc al întâmplării ceea ce le le dă un caracter implicit de raritate. Perioada tranzitorie dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului XX pare că a fost foarte productivă având în vedere că majoritatea caselor de pe străzile G-ral Broşteanu şi ing. Emil Balaban se înscriu în caracteristici. Acestea sunt: un regim de înălţime sporit la P+1 (de regulă), o abordare stilistică de tip eclectic sau cu influenţe neoromâneşti din perioada de început a acestui stil. Pentru loturile mai ample şi deţinute de persoanele mai avute arhitectura este foarte elaborată, cu regim de parter şi demisol înalte, acoperişuri ample şi bine definite, cu împrejmuiri transparente din fier forjat bogat decorat ce prilejuieşte participarea spaţiului verde privat la conturarea caracterului spaţiului public. Există între aceste două formule arhitecturale şi o clasă intermediară reprezentată de un grup de case care au fost realizate pe noua aliniere, post 1886, în zona străzii Mihai Eminescu. Este un grup relativ omogen şi compact, cu câteva corespondenţe ce pot fi identificate şi pe străzile G-ral Boşteanu, Vodă Cargea sau Calea Dorobanţilor. Pentru această perioadă avem, deci, construcţii pe loturi mai restrânse cu regim de înălţime la cornişă de circa 7 – 9 m, cu arhitectură de calitate medie şi peste medie, bazată pe formulele eclectice şi care se concentrează mai mult în perimetrul străzilor Broşteanu, Balaban şi Polonă dar din care se mai regăsesc încă şi pe traseul Căii Dorobanţilor. Urmează, cu un alt standard ce rezultă probabil din statutul social al proprietarilor iniţiali, o serie de clădiri grupate în strada Mihai Eminescu şi cu câteva exemple răzleţe pe străzile alăturate. Grupul de top al acestei perioade este constituit din reşedinţele de lux aflate pe traseul Căii Dorobanţilor, ridicate în general cu începere din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Reperele cele mai reprezentative încă păstrate sunt Casa Petre Carp 28 , azi ambasadă sau Casa Jean Lahovary 29 astăzi şcoală însă aceste case se remarcă, spre 26 Construirea unui « magasin de maşine agricole » de către Waller Hartman, dosar arhivat la AN-DMB, Fond PMB Tehnic, nr. 43/1865 şi construirea unui şopron pentru adapostire masini agricole, proprietar Adolf Hartman, acelaşi fond arhivistic Dosar 36/1892. 27 Arhiva tehnică a PMB, dosar 216/1934 28 Proiect Paul Gottereau, AN-DMB, fond PMB Tehnic, dosar 53/1893 Definirea regimului tehnic al construcţiilor supuse autorizării în zonele protejate şi în zonele de protecţie a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural şi urbanistic al municipiului Bucureşti. Etapa a II-a/2009 - Fundamentare teoretică. Beneficiar: Primăria Municipiului Bucureşti. Faza 2. Reglementare - U.A.U.I.M.-C.C.P.E.C./ Quattro Design S.R.L. – 07.2011. Autori: arh. Sergiu Nistor, arh. Adrian Crăciunescu Pag. 15/53
Page 1 and 2: MUNICIPIUL BUCUREŞTI - ZONA PROTEJ
Page 3 and 4: 1. INTRODUCERE MUNICIPIUL BUCUREŞT
Page 5 and 6: 2. LIMITELE ZONEI CONSTRUITE PROTEJ
Page 13: MUNICIPIUL BUCUREŞTI - ZONA PROTEJ
Page 39 and 40: existenţa unor caracteristici urba
Page 41 and 42: 4.1.3.3. Pavaje şi plantaţii Punc
Page 43 and 44: public spaţiu amplu de circulaţi
Page 45 and 46: 4.1.4.4. Firme şi reclame publicit
Page 51 and 52: 4.4.1. Costul reabilitării clădir
Page 53: MUNICIPIUL BUCUREŞTI - ZONA PROTEJ

C. Studiu urbanistic ZP 10.pdf - Primăria Municipiului Bucureşti

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?