concept, sensuri, funcţii. Educabilitatea. Educaţia, pedagogia şi ...

FUNDAMENTELE EDUCAŢIEI
Curs I
Educaţia: concept, sensuri, funcţii. Educabilitatea (1h)
Educaţia, pedagogia şi ştiinţele educaţiei (1h)
Ce este educaţia?
- Etimologic: educatio (lat.), substantiv derivat din educo-educare (a creşte, a hrăni, a îngriji)
şi din educo-educere (a ridica, a înălţa).
- I. Kant: educaţia= activitate de disciplinare, de cultivare, de civilizare şi de moralizare a
omului, scopul ei fiind dezvoltarea în individ a întregii perfecţiuni de care acesta este
susceptibil.
- Jean Piaget: transformarea conştiinţei, a psihismului individual în raport cu valorile
conştiinţei comune, prin facilitarea şi accelerarea adaptării, cu subprocesele ei - acomodare
şi asimilare.
- E. Durkheim: (1) acţiunea generaţiilor adulte îndreptată asupra generaţiilor tinere, în
intenţia inducerii de stări fizice, intelectuale şi morale reclamate de viaţa socială, în
general, dar şi de mediul social pentru care sunt destinaţi indivizii. (2) socializare
metodică a tinerei generaţii.
- Şt. Bârsănescu: activitate conştientă de influenţare a educabilului printr-o triplă acţiune de
îngrijire, îndrumare, cultivare, în direcţia sensibilizării sale faţă de valorile culturale şi,
ulterior, pentru crearea acestora.
- Cerghit şi Vlăsceanu (coord.): ansamblul influenţelor exercitate asupra indivizilor umani,
de regulă copii şi tineri, în evoluţia şi dezvoltarea lor, de către alţi indivizi umani, de regulă
adulţi, indiferent dacă aceste influenţe sunt intenţionate sau spontane, explicite sau
implicite, sistematice sau întâmplătoare, dar având un rol mai mare sau mai mic în
formarea individului ca om social.
Funcţiile educaţiei (S. Cristea)
- funcţia de bază: dezvoltarea personalităţii în vederea integrării sociale
- funcţii principale: funcţia culturală (transmiterea valorilor), funcţia politică (valori civice
care reglementează raporturile cu ceilalţi), funcţia economică (valori tehnologice,
aplicative, capacitatea de realizare a unor activităţi utile social).
- funcţii derivate: de protecţie socială, de specializare, de profesionalizare etc.
Caracteristici generale ale educaţiei
- Caracterul teleologic - orientarea finalistă, importanţa finalităţilor educaţiei;
- Caracterul axiologic – raportarea la valori
- Caracterul prospectiv - raportarea la situaţii viitoare, sesizarea tendinţelor de evoluţie şi a
transformărilor necesare
- Caracterul dialectic al educaţiei - complexitatea activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii (reconstrucţia permanentă a factorilor implicaţi în educaţie).valori general
umane, cu origine culturală, exprimate pedagogic.
Transmiterea şi reproducţia culturală. Constructivismul structuralist (P. Bourdieu):
producerea habitusului si reproducerea practicilor sociale prin diferite acţiuni sociale, printre
care şi educaţia.
Habitusul: sistem de dispoziţii durabile si transformabile, predispuse a funcţiona ca structuri şi
principii generatoare si organizatoare de practici si reprezentări";
© Simona Velea, cercetător şt. princip. III, asist. univ. Olimpius Istrate. Introducere în pedagogie. Note de curs (2006-2007) 1

- reflecta condiţii specifice de grup, de clasă, reprezentând un sistem subiectiv al
structurilor interiorizate, scheme de percepţie, de gândire, dar şi de acţiune, specifice
membrilor unei clase, dar nu individuale;
- raportul individului cu corpul său, cu spaţiul fizic, cu limbajul, cu timpul, cu valorile
sociale
EDUCAŢIA= mod de impunere a habitusului (conservarea sensului realităţii sociale).
Acţiunea de educaţie:
1. implicită, anonimă, a unui grup si a unui mediu simbolic
2. explicită, desfăşurată de către agenţi specializaţi, ca activitate specifică.
Învăţarea: proces de producere şi de aplicare sistematică a unor principii practice coerente,
structurate. Învăţarea are ca fundament interiorizarea "raţiunii unor serii de fapte" concrete,
care vor funcţiona ca principiu de organizare a întregii practici educaţionale.
Educaţia - element constitutiv al oricărei structuri şi ordini sociale.
Educaţia nu este o transmitere neutră a unei culturi neutre, de la o generaţie la alta, ci vizează
un proces de impunere si inoculare a unui arbitrar cultural concretizat in modele de
comportament împărtăşite de membrii unei clase anume.
Violenta simbolica a educaţiei (Bourdieu)
Două tipuri de acţiune pedagogică (Bourdieu):
1) desfăşurată în familie (primară) - fixarea habitusului primar de clasă (orientarea opţiunilor şi
formarea unui ethos de clasă-componentă a capitalului cultural)
2) desfăşurată în şcoală (secundară) - instrument de reproducţie a structurii de clasă
Reuşita şcolară concretizată în succesul şcolar este categoric definitivată de apartenenţa de
clasă.
1. pentru clasele dominante, succesul subiecţilor educaţionali constituie o confirmare şi
o consacrare a transmiterii unui capital cultural compatibil cu cultura şcolară şi ea
dominantă în aceeaşi societate;
2. pentru clasele dominate, reuşita şi succesul şcolar constituie o condiţie de acces si
cooptare într-o clasă nouă şi superioară clasei din care face parte.
Educabilitatea
Educabilitatea= potenţialul de formare umană sub influenţa factorilor de mediu sau
educaţionali
- Fatalism sau optimism în educaţie? Cât poate face educaţia?
- Factorii dezvoltării personalităţii: ereditatea, mediul şi educaţia
- Teorii ereditariste (ineiste), teorii ambientaliste, teorii epigenetiste
Pedagogia şi ştiinţele educaţiei
- Evoluţia pedagogiei către ştiinţele educaţiei
- Sistemul ştiinţelor educaţiei: ştiinţe fundamentale şi ştiinţe aplicative
Temă de eseu: Educabilitatea. Fatalism sau optimism pedagogic?
© Simona Velea, cercetător şt. princip. III, asist. univ. Olimpius Istrate. Introducere în pedagogie. Note de curs (2006-2007) 2