1 SCHIZOFRENIA Schizofrenia este o boală psihică severă, cu ...
1 SCHIZOFRENIA Schizofrenia este o boală psihică severă, cu ... 1 SCHIZOFRENIA Schizofrenia este o boală psihică severă, cu ...
luni de zile. Aceşti subiecţi pot fi depistaţi prin intermediul registrelor de cazuri. Astfel, incidenţa în funcţie de prima internare sau de primul contact variază între 0,17-0,54 ‰ pe an. RISCUL MORBID Riscul morbid constă în probabilitatea, de obicei exprimată în procente, ca un individ născut într-o anume populaţie să dezvolte o boală, dacă supravieţuieşte de-a lungul întregii perioade de risc specifice bolii respective. În cazul schizofreniei perioada de risc este cuprinsă între 15 şi 44 de ani, sau chiar 15 şi 54 de ani. Majoritatea studiilor au oferit estimări ale riscului morbid între 0,5-1,6% şi se poate aproxima că riscul morbid pentru schizofrenie este de 1%. MORTALITATEA Mortalitatea ridicată, la pacienţii cu schizofrenie, este un fenomen bine documentat şi deşi există anumite diferenţe între populaţii, acest risc este universal. Mortalitatea la persoanele cu schizofrenie atinge valori de 1,6 ori mai mari decât în populaţia generală, pentru acelaşi sex şi acelaşi nivel de vârstă. De asemenea, riscul de moarte prin suicid poate atinge valori de nouă ori mai ridicate. SEXUL Schizofrenia apare cu aproximativ 3-5 ani mai devreme la bărbaţi. Această diferenţă persistă independent de sistemul diagnostic utilizat şi este regăsită în numeroase culturi, inclusiv ne-occidentale şi pare a fi specific schizofreniei. Vârsta medie de debut este de aproximativ 25 de ani pentru bărbaţi (21-27 ani) şi 30 de ani pentru femei (25-35 ani). Este puţin probabil deci, ca aceste variaţii să fie determinate exclusiv de factori socioculturali sau să fie legate de probleme de evaluare propriu-zisă. Diferenţele constatate nu se pot explica doar printr-o mai bună toleranţă faţă de patologie sau o mai redusă presiune a anturajului în ceea ce priveşte tratamentul sau spitalizarea, atunci când este vorba de o persoană de sex feminin. Totuşi, datele recente şi analiza extensivă a mai multor studii, par să arate că incidenţa schizofreniei este mai mare la bărbaţi, cu un raport de 1,4 la 1. Durata de la apariţia simptomatologiei până la prima spitalizare pare să fie egală, indiferent de sex . Diferenţe între bărbaţii şi femeile cu schizofrenie s-au înregistrat şi în privinţa: adaptării premorbide, simptomatologiei, evoluţiei, prognosticului, particularităţilor neurobiologice, în special a anomaliilor structurale cerebrale. Majoritatea studiilor sugerează următoarele concluzii privind schizofrenia la pacienţii de sex masculin: o mai slabă adaptare premorbidă, un debut mai precoce, mai multe simptome negative şi tulburări cognitive, o evoluţie mai severă (un procent mai mic de remisiuni, mai multe spitalizări, durată mai lungă a spitalizării), prognostic mai sumbru (rata mai mică de supravieţuire în comunitate), un rezultat terapeutic mai slab, mai multe anomalii cerebrale. VÂRSTA Riscul debutului schizofreniei se extinde în afara limitei arbitrare de 45 ani stabilită într-o ediţie timpurie a clasificării americane şi de asemenea, dincolo de definiţia la fel de arbitrară de 2
54 sau 59, care a fost adoptată în diferite studii epidemiologice. Mai degrabă, fiecare stadiu de dezvoltare şi înaintarea în vârstă îşi pun amprenta asupra simptomatologiei clinice, rezultând în predominanţa simptomelor psihotice nespecifice în grupul de vârstă 15-24 ani, a delirului de referinţă şi simptomelor afective la 25-34 ani, a delirului de persecuţie şi simptomelor negative la 35-59 ani . Vârsta apariţiei schizofreniei depinde şi de forma clinică, astfel formele dezorganizate (hebefrenia) sau nediferenţiate debutează mai devreme decât formele paranoide. FACTORI DE RISC Au fost propuse numeroase variabile ca factori de risc, dar nu s-a ajuns la o concluzie unitară. Numeroase studii relevă impactul complicaţiilor obstetricale în etiologia schizofreniei, dar există şi rezultate negative, astfel încât rolul acestora pare să fie modest. Pare mai probabil ca anumite complicaţii obstetricale să fie legate de unele caracteristici ale schizofreniei: debut timpuriu, simptome negative, sex masculin. Hipoxia prenatală, greutatea redusă la naştere şi expunerea prenatală la virusul gripal par a fi candidaţii cei mai importanţi. Este posibil ca factorii care îşi exercită impactul între concepţie şi naştere să nu fie cauze nici necesare şi nici suficiente pentru apariţia schizofreniei, dar în anumite cazuri să constituie evenimente cheie într-o suită complexă, în care intervin multipli factori de risc. 2. ANATOMOPATOLOGIE, IMAGISTICĂ STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ Principalele modificări morfologice la pacienţii cu schizofrenie, constau în: lărgirea ventriculară şi lărgirea şanţurilor corticale, modificări la nivelul sistemului limbic (reducerea volumului, anomalii ale arhitecturii celulare), la nivelul talamusului (reducerea volumului, pierderi celulare), modificări ale arhitecturii celulare în zonele frontale şi temporale şi absenţa asimetriei structurale normale în anumite regiuni corticale. Cel mai frecvent se descriu alterări structurale la nivelul sistemului limbic, în special hipocamp şi parahipocamp. Studiile asupra modificărilor morfologice la nivelul ganglionilor bazali au condus la rezultate variabile şi uneori divergente. Modificările de la nivelul cortexului sunt evidenţiate mai degrabă prin intermediul imagisticii. Studiile anatomopatologice au raportat anomalii neuronale la nivelul ariilor frontale şi temporale. Majoritatea studiilor demonstrează că pacienţii cu schizofrenie prezintă anomalii cerebrale subtile, statice, neprogresive. Aceste anomalii s-ar datora tulburării dezvoltării prenatale. Dovezile anatomice în favoarea teoriei neurodezvoltării sunt: lipsa gliozei în regiunile cerebrale afectate, cum ar fi sistemul limbic şi talamusul; anomaliile de poziţionare a celulelor (anomalii citoarhitecturale) în ariile corticale frontale, temporale, limbice; lateralizarea corticală anormală; absenţa progresiei lărgirii ventriculilor (în cele mai multe studii). Studiile postmortem la pacienţii cu schizofrenie, indică sistemul limbic ca fiind localizarea principală a procesului patologic. Au fost obţinute rezultate echivoce privind modificările la nivelul ganglionilor bazali, cortexului, talamusului, corpului calos şi structurilor de transmitere de la nivelul trunchiului cerebral. Parametrii globali sugerează mai degrabă o patologie localizată. Studiile de tomografie computerizată, au condus la progrese considerabile în cercetarea anomaliilor cerebrale la pacienţii cu schizofrenie. Trecerea în revistă a principalelor studii imagistice realizate la pacienţii cu schizofrenie evidenţiază că un număr important dintre acestea indică lărgirea ventriculilor laterali, a celui de-al treilea ventricul şi a şanţurilor corticale. De 3
- Page 1: SCHIZOFRENIA Schizofrenia este o bo
- Page 5 and 6: apariţia simptomatologiei şi refl
- Page 7 and 8: în funcţie de conţinut: de perse
- Page 9 and 10: stabilizare unde atât simptomele p
- Page 11 and 12: O tulburare psihotică poate avea n
- Page 13 and 14: • recăderi frecvente • fără
- Page 15 and 16: antipsihotice apar în mod obişnui
- Page 17 and 18: AMISULPRIDUL Amisulpridul se leagă
- Page 19 and 20: În funcţie de simptomatologie, do
- Page 21 and 22: factori de risc metabolici: anteced
- Page 23 and 24: Există numeroase dovezi ale superi
- Page 25: Cazuri clinice 1. Pacient in vârst
54 sau 59, care a fost adoptată în diferite studii epidemiologice. Mai degrabă, fiecare stadiu de<br />
dezvoltare şi înaintarea în vârstă îşi pun amprenta asupra simptomatologiei clinice, rezultând în<br />
predominanţa simptomelor psihotice nespecifice în grupul de vârstă 15-24 ani, a delirului de<br />
referinţă şi simptomelor afective la 25-34 ani, a delirului de perse<strong>cu</strong>ţie şi simptomelor negative la<br />
35-59 ani . Vârsta apariţiei schizofreniei depinde şi de forma clinică, astfel formele<br />
dezorganizate (hebefrenia) sau nediferenţiate debutează mai devreme decât formele paranoide.<br />
FACTORI DE RISC<br />
Au fost propuse numeroase variabile ca factori de risc, dar nu s-a ajuns la o concluzie<br />
unitară. Numeroase studii relevă impactul complicaţiilor obstetricale în etiologia schizofreniei,<br />
dar există şi rezultate negative, astfel încât rolul acestora pare să fie modest. Pare mai probabil ca<br />
anumite complicaţii obstetricale să fie legate de unele caracteristici ale schizofreniei: debut<br />
timpuriu, simptome negative, sex mas<strong>cu</strong>lin. Hipoxia prenatală, greutatea redusă la naştere şi<br />
expunerea prenatală la virusul gripal par a fi candidaţii cei mai importanţi. Este posibil ca factorii<br />
care îşi exercită impactul între concepţie şi naştere să nu fie cauze nici necesare şi nici suficiente<br />
pentru apariţia schizofreniei, dar în anumite cazuri să constituie evenimente cheie într-o suită<br />
complexă, în care intervin multipli factori de risc.<br />
2. ANATOMOPATOLOGIE, IMAGISTICĂ STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ<br />
Principalele modificări morfologice la pacienţii <strong>cu</strong> schizofrenie, constau în: lărgirea<br />
ventri<strong>cu</strong>lară şi lărgirea şanţurilor corticale, modificări la nivelul sistemului limbic (reducerea<br />
volumului, anomalii ale arhitecturii celulare), la nivelul talamusului (reducerea volumului,<br />
pierderi celulare), modificări ale arhitecturii celulare în zonele frontale şi temporale şi absenţa<br />
asimetriei structurale normale în anumite regiuni corticale. Cel mai frecvent se descriu alterări<br />
structurale la nivelul sistemului limbic, în special hipocamp şi parahipocamp. Studiile asupra<br />
modificărilor morfologice la nivelul ganglionilor bazali au condus la rezultate variabile şi uneori<br />
divergente. Modificările de la nivelul cortexului sunt evidenţiate mai degrabă prin intermediul<br />
imagisticii. Studiile anatomopatologice au raportat anomalii neuronale la nivelul ariilor frontale<br />
şi temporale.<br />
Majoritatea studiilor demonstrează că pacienţii <strong>cu</strong> schizofrenie prezintă anomalii<br />
cerebrale subtile, statice, neprogresive. Ac<strong>este</strong> anomalii s-ar datora tulburării dezvoltării<br />
prenatale. Dovezile anatomice în favoarea teoriei neurodezvoltării sunt: lipsa gliozei în regiunile<br />
cerebrale afectate, <strong>cu</strong>m ar fi sistemul limbic şi talamusul; anomaliile de poziţionare a celulelor<br />
(anomalii citoarhitecturale) în ariile corticale frontale, temporale, limbice; lateralizarea corticală<br />
anormală; absenţa progresiei lărgirii ventri<strong>cu</strong>lilor (în cele mai multe studii).<br />
Studiile postmortem la pacienţii <strong>cu</strong> schizofrenie, indică sistemul limbic ca fiind<br />
localizarea principală a procesului patologic. Au fost obţinute rezultate echivoce privind<br />
modificările la nivelul ganglionilor bazali, cortexului, talamusului, corpului calos şi structurilor<br />
de transmitere de la nivelul trunchiului cerebral. Parametrii globali sugerează mai degrabă o<br />
patologie localizată.<br />
Studiile de tomografie computerizată, au condus la progrese considerabile în cercetarea<br />
anomaliilor cerebrale la pacienţii <strong>cu</strong> schizofrenie. Trecerea în revistă a principalelor studii<br />
imagistice realizate la pacienţii <strong>cu</strong> schizofrenie evidenţiază că un număr important dintre ac<strong>este</strong>a<br />
indică lărgirea ventri<strong>cu</strong>lilor laterali, a celui de-al treilea ventri<strong>cu</strong>l şi a şanţurilor corticale. De<br />
3
Change language