1 SCHIZOFRENIA Schizofrenia este o boală psihică severă, cu ...

Zuclopentixolul acetat este eficient în cazul pacienţilor agitaţi, fiind însă de evitat la cei aflaţi la
primele episoade psihotice. Doza uzuală este de 1-3ml (50-150mg) intramuscular profund şi
poate fi repetată după 2-3 zile.
Flupentixolul este folosit în tratamentul de întreţinere al schizofreniei, fiind disponibil
sub formă depot, injectabilă intramuscular. Principalul dezavantaj al acestuia, precum şi al altor
forme depot ale neurolepticelor clasice, este reprezentat de riscul de a induce manifestări
extrapiramidale, în special distonie acută.
La pacienţii non-complianţi la tratament, formele depot s-au dovedit a fi eficiente.
NEUROLEPTICELE ATIPICE
Neurolepticele atipice au un profil diferit de legare de receptori faţă de cele clasice şi mai
puţine efecte adverse. Ele au mai puţine manifestări extrapiramidale, un risc mai scăzut de
diskinezie tardivă şi o eficacitate superioară în tratarea simptomelor negative şi cognitive din
schizofrenie. Toate antipsihoticele atipice sunt antagoniste ale receptorilor dopaminergici D2 la
fel ca cele convenţionale, dar legarea lor de aceşti receptori nu este la fel de puternică.
Antagonismul dopaminergic nu reprezintă singura explicaţie a mecanismului lor de acţiune,
existând astfel diferenţe importante în ceea ce priveşte efectul terapeutic şi profilul efectelor
adverse.
CLOZAPINA
Clozapina a fost prima dintre antipsihoticele atipice. Ea prezintă o afinitate mică pentru
receptorii dopaminergici D2, D1 şi D3, având o afinitate mai mare pentru receptorii
dopaminergici D4, serotoninergici 5-HT-2A şi 5-HT-2C, alfa1-adrenergici, muscarinici şi
histaminici H1. Se pare că această diferenţă de afinitate pentru receptorii 5-HT-2A şi D2 este
responsabilă pentru multe dintre avantajele clozapinei. Alte teorii legate de eficacitatea
superioară a clozapinei sugerează ca mecanism de acţiune creşterea fluxului de norepinefrină sau
efectul indirect asupra sistemului glutamatergic.
Sedarea şi creşterea în greutate sunt efecte adverse comune ale clozapinei şi se consideră
că se datorează antagonismului receptorilor histaminergici H1. Folosirea clozapinei a fost
asociată de asemenea cu dezvoltarea hiperglicemiei, dislipidemiei şi a sindromului metabolic.
Alte efecte adverse frecvente sunt cele anticolinergice.
Principala indicaţie a clozapinei se referă la pacienţii cu schizofrenie refractară la
tratament. Clozapina este de asemenea indicată la pacienţii care nu pot tolera dozele terapeutice
ale altor antipsihotice datorită efectelor adverse extrapiramidale, la clozapină acestea fiind
extrem de rare la orice doză. O altă indicaţie se referă la terapia diskineziei tardive.
Tratamentul cu clozapină se începe, de obicei, cu 25mg/zi, crescându-se doza în
următoarele zile cu câte 25-50mg/zi până la maxim 900mg/zi. Doza terapeutică este situată între
300-600mg/zi. Pacienţii care iau clozapină trebuie însă să-şi monitorizeze numărul de leucocite:
săptămânal în primele 18 sâptămâni şi apoi o dată pe lună. Este disponibilă în formă orală.
Clozapina nu se asociază cu alte medicamente care prezintă riscul de a dezvolta
agranulocitoză, cum ar fi carbamazepina. Clozapina este metabolizată hepatic în principal de
enzimele citocromului CYP1A2 şi într-o mai mică măsură de CYP3A3/4 şi de aceea asocierea cu
medicamente care stimulează sau inhibă aceste enzime nu este recomandată. Astfel, nivelele de
clozapină pot fi crescute de co-administrarea fluvoxaminei şi a eritromicinei şi scăzute de coadministrarea
fenobarbitalului, fenitoinei sau de fumat.
16