1 SCHIZOFRENIA Schizofrenia este o boală psihică severă, cu ...

O tulburare psihotică poate avea numeroase cauze medicale şi de aceea este necesară o
evaluare completă, în special la debutul simptomatologiei. Printre aceste cauze putem enumera:
neoplasmele, afecţiunile infecţioase cerebrale sau cerebro-vasculare, epilepsia, tulburările
metabolice sau endocrine, afecţiunile neurologice (demenţa Alzheimer, boala Parkinson, boala
Huntington, boala Pick), intoxicaţiile cu metale grele, bolile autoimune (lupus eritematos
sistemic) şi consumul de substanţe acut sau cronic (amfetamine, halucinogene, steroizi,
anticolinergice etc.). Pentru a putea depista astfel de cauze, clinicianul trebuie să efectueze o
anamneză şi un examen clinic complet, precum şi investigaţii de laborator de rutină sau
specifice. Investigaţiile imagistice (tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară) sau
electroencefalograma pot fi câteodată necesare în cazurile atipice, pentru a putea elimina o
patologie intracraniană.
După eliminarea unei afecţiuni somatice, se face diagnosticul diferenţial cu alte tulburări
psihotice. În tulburarea schizoafectivă există o succesiune diferită de apariţie a simptomatologiei.
Conform DSM-IV-TR, trebuie să existe un episod afectiv concomitent cu faza acută a
schizofreniei, simptomele afective să fie prezente pe o perioadă considerabilă din durata totală a
perturbării, iar ideile delirante sau halucinaţiile să fie prezente cel puţin două săptămâni în
absenţa unor simptome afective proeminente.
În tulburările afective cu elemente psihotice (tulburarea depresivă majoră sau tulburarea
afectivă bipolară), simptomele psihotice sunt prezente exclusiv în perioadele de perturbare
afectivă.
Prin definiţie, conform DSM-IV-TR, schizofrenia se diferenţiază de tulburarea psihotică
acută şi de tulburarea schizofreniformă, prin durata prezenţei simptomatologiei psihotice, de cel
mult o lună şi respectiv, între o lună şi 6 luni.
Tulburarea delirantă se diferenţiază de schizofrenie prin absenţa altor simptome
psihotice, prezenţa unui delir non-bizar, bine sistematizat şi o mai bună funcţionare socioprofesională.
În DSM-IV-TR, tulburările de personalitate din Grupa A (schizoidă, schizotipală şi
paranoidă) sunt denumite şi „tulburări de spectru” şi cuprind indivizi care pot prezenta simptome
psihotice atenuate sau la limită, uneori izolare socială, aplatizare afectivă sau anhedonie, însă cu
o intensitate mult mai mică decât la cei cu schizofrenie şi cu o funcţionare psihosocială mai
bună. De asemenea, un diagnostic diferenţial se poate face şi cu tulburarea de personalitate
borderline, care în anumite cazuri poate prezenta simptome psihotice destul de evidente. Dacă
sunt îndeplinite atât criteriile de schizofrenie cât şi pentru o tulburare de personalitate, trebuiesc
puse ambele diagnostice.
9. EVOLUŢIE
Este recunoscut faptul că debutul schizofreniei nu coincide cu momentul primului consult
psihiatric şi nici măcar cu primele simptome psihotice. Evoluţia schizofreniei poate fi împărţită
în trei faze: premorbidă, prodromală şi psihotică.
Faza premorbidă cuprinde o fază de funcţionare apropiată de normal, deşi persoana poate
prezenta în antecedente evenimente care vor contribui la apariţia ulterioară a schizofreniei, cum
ar fi complicaţii ale sarcinii şi naşterii, traume şi stresori familiali în timpul copilăriei şi
adolescenţei.
11