Citeste PDF

Colecţia Psihologie clinică şi psihoterapie este coordonată de Ion Dafinoiu.
Zoltán Kónya şi Ágnes Kónya, medici, psiho terapeuţi formatori şi supervizori
în terapie familială sistemică atestaţi de Federaţia Română de Psihoterapie
şi Colegiul Psihologilor din România, deţinători ai Certificatului European de
Psihotera peut (CEP). Practică terapia sistemică din 1996 şi lucrează ca formatori
din 2004, activitate pe care o desfăşoară în cadrul Fundaţiei AGAPE
pentru Ocrotirea Vieţii din Cluj­Napoca şi al Asociaţiei de Terapie Familială
Sis temică Cluj. Au prezentat împreună numeroase workshopuri în domeniul
terapiei siste mice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
© 2012 by Editura POLIROM
Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea inte grală sau parţială,
multi plicarea prin orice mijloace şi sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea,
transpu nerea în format electronic sau audio, punerea la dispoziţia publică, inclusiv
prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea perma nentă sau temporară
pe dispozitive sau sisteme cu posibili ta tea recuperării informaţiilor, cu
scop comer cial sau gratuit, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea
scrisă a deţină torului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu
privire la protecţia proprie tăţii intelectuale şi se pedepsesc penal şi/sau civil în
conformitate cu legile în vigoare.
Foto copertă: © Ashumskiy/Dreamstime.com
www.polirom.ro
Editura POLIROM
Iaşi, B­dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1, sector 4,
040031, O.P. 53, C.P. 15­728
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
KÓNYA, ZOLTÁN
Terapie familială sistemică / Zoltán Kónya, Ágnes Kónya – Ed. a 2­a rev. şi
adăugită. – Iaşi: Polirom, 2012
Bibliogr.
ISBN print: 978­973­46­3075­2
ISBN ePUB: 978­973­46­3162­9
ISBN PDF: 978­973­46­3163­6
I. Kónya, Ágnes
615.851:316.356.2
Printed in ROMANIA

Ediţia a II­a revăzută şi adăugită
POLIROM
2012

Cuprins
Introducere ....................................................................... 9
Capitolul 1. Definiţii ...........................................................13
„Terapie” ...................................................................13
„Familială” .................................................................14
„Sistemică” .................................................................15
Capitolul 2. Scurt istoric al terapiei familiale sistemice .................17
2.1. Contextul naşterii terapiei familiale ..............................18
Gregory Bateson (1904‑1980) ........................................... 21
2.2. Dezvoltarea diferitelor şcoli .......................................23
Virginia Satir (1916‑1988) ...............................................25
Capitolul 3. Gândirea sistemică .............................................29
3.1. Sisteme ..............................................................29
3.2. Cibernetica sau familia ca maşină ..............................30
3.3. Metafore biologice ................................................32
3.4. Familia ca grup de povestitori ...................................33
3.5. Epistemologie ......................................................35
3.6. Cibernetica de ordinul doi .......................................37
3.7. Comunicare, context şi semnificaţie ............................40
3.8. Dialog ............................................................... 41
3.9. Viziunea sistemică asupra self‑ului .............................44
3.10. Locul emoţiilor în perspectiva sistemică ......................46
3.11. Problematica puterii ...............................................48
3.12. Teoria schimbării ..................................................50
3.13. Principiul epigenetic ..............................................53
Capitolul 4. Şcoli de terapie familială ......................................55
4.1. Terapia sistemică Milano ..........................................56
4.1.1. Ipotetizarea ..................................................59
4.1.2. Circularitatea ................................................62
4.1.3. Neutralitatea .................................................63
Gianfranco Cecchin (1932‑2004) .......................................66

4.2. Terapia centrată pe soluţie .........................................67
Steve de Shazer (1940‑2005).............................................73
4.3. Terapia colaborativă ................................................74
4.3.1. Poziţia neştiutoare (not‑knowing) ........................77
4.4. Echipa de reflecţie ..................................................78
Tom Andersen (1936‑2007) ..............................................82
4.5. Terapia narativă ......................................................83
Michael White (1948‑2008) ..............................................86
4.6. Terapia familială structurală .......................................88
Salvador Minuchin (1921‑) .............................................. 91
4.7. Terapia familială strategică ........................................93
Jay Haley (1923‑2007) ...................................................97
4.8. Integrarea ideilor ....................................................98
Capitolul 5. Teorii de utilitate practică ....................................103
5.1. Ciclul vieţii familiale ..............................................104
5.2. Genul .................................................................105
5.2.1. Bărbaţi, taţi şi soţi la terapie ............................108
5.3. Ataşamentele ........................................................ 111
John Bowlby (1907‑1990) ...............................................113
5.4. Teoria dublei legături ..............................................116
5.5. Teorii despre intimitate ............................................117
5.6. Rezilienţă ............................................................118
5.7. Cercetări referitoare la diferite procese familiale ............ 120
Capitolul 6. Tehnici .......................................................... 123
6.1. Întrebările .......................................................... 124
6.1.1. Întrebări circulare ........................................ 124
6.1.2. Întrebări reflexive ........................................ 125
6.1.3. Întrebările specifice terapiei narative .................. 127
6.1.4. Despre utilizarea întrebărilor ........................... 128
6.2. Genograma ......................................................... 129
6.3. Externalizarea ...................................................... 133
6.4. Reîncadrarea, conotaţia pozitivă şi tehnicile paradoxale .... 135
6.5. Intervievarea celuilalt internalizat .............................. 137
6.6. Punerea în scenă .................................................. 140
6.7. Sarcinile ............................................................ 142
6.8. Scrisori terapeutice ............................................... 146
Capitolul 7. Elementele unei conversaţii terapeutice ....................151
7.1. Arta ascultării ...................................................... 152
7.2. Conversaţia internă a terapeutului .............................. 154

7.3. Răspunsuri din partea terapeutului ........................... 156
7.4. Utilizarea metaforelor ........................................... 164
Capitolul 8. Procesul terapeutic ........................................... 167
8.1. Actorii sistemului terapeutic ................................... 167
8.2. Pregătirea pentru şedinţă ....................................... 170
8.3. Definirea unui context terapeutic ..............................171
8.4. Cadrul temporal al terapiei .................................... 173
8.5. Prima şedinţă ..................................................... 174
8.6. Structura şedinţei ................................................ 176
8.7. Intervenţia ........................................................ 177
8.8. Etapele procesului terapeutic .................................. 179
8.9. Monitorizarea şi îngrijirea relaţiei terapeutice .............. 180
8.10. Munca în echipă ................................................. 183
8.11. Consultaţii la domiciliul clientului............................ 186
8.12. Documentarea procesului terapeutic .......................... 188
8.13. Încheierea terapiei ............................................... 192
8.14. Monitorizarea şi evaluarea rezultatelor ...................... 195
8.15. Supervizarea ...................................................... 198
Capitolul 9. Capcane .........................................................201
9.1. Capcane în recrutarea membrilor sistemului terapeutic ....201
9.2. Capcanele conversaţiei terapeutice ........................... 203
9.3. Rezistenţa ......................................................... 208
9.4. Secretele ........................................................... 211
9.5. Capcane specifice utilizării echipei de terapeuţi ............214
9.6. Eşecul ..............................................................215
9.7. Burnout .............................................................218
Capitolul 10. Grupuri de clienţi .............................................221
10.1. Implicarea copiilor în procesul terapeutic ....................221
10.2. Terapia în cazul unor forme speciale de familii ............ 225
10.3. Terapia individuală sistemică .................................. 227
10.4. Terapia de cuplu ................................................. 229
10.5. Consultanţă pentru organizaţii ................................. 235
10.6. Diferenţe culturale, religioase şi de orientare sexuală ..... 235
Capitolul 11. Aplicaţiile terapiei familiale sistemice .....................241
11.1. Eficienţa TFS în oglinda cercetărilor ......................... 242
11.2. Utilizarea terapiei sistemice în diferite
contexte profesionale ............................................ 244
11.3. Rolul terapiei familiale în tratamentul anorexiei ............ 248
11.4. Terapia de cuplu sistemică şi depresia ....................... 250

11.5. Rezistenţa nonviolentă şi problemele comportamentale
acute la adolescenţi .............................................. 252
11.6. Terapia familială multidimensională în abordarea
consumului de droguri la adolescenţi ......................... 256
11.7. Abordarea Open Dialogue în terapia psihozelor acute .... 258
Capitolul 12. Dileme etice ...................................................261
12.1. Dileme, reguli, principii şi teorii ............................. 262
12.2. Etică şi postmodernism ......................................... 264
Glosar de termeni tehnici .................................................. 267
Resurse pentru studierea şi practicarea terapiei familiale .............281
Cărţi ........................................................................281
Reviste de specialitate .................................................. 282
Organizaţii naţionale şi internaţionale ............................... 283
Pagini web ................................................................ 285
Referinţe bibliografice ...................................................... 287

Introducere
Terapia familială sistemică (TFS) este asemănătoare unui
oraş mare, cu o reţea complicată de străzi, cu o multitudine de
monumente şi alte puncte de atracţie care merită să fie vizitate.
Este un oraş care se dezvoltă şi se schimbă tot timpul: ideile
vechi se demolează, se împrumută sau se construiesc idei noi,
cele vechi sunt integrate sau transformate în cele noi. Faţa
oraşului se schimbă dramatic într‑un singur deceniu. Vizitatorul
are nevoie de un ghid, de preferat unul recent actualizat.
Scopul acestei cărţi este acela de a fi un ghid pentru cei
care doresc să afle despre TFS şi/sau cum să o pună în practică.
Un ghid turistic, de exemplu, trebuie să conţină suficiente
informaţii pentru a fi utilizabil, dar, în acelaşi timp, să nu
includă prea multe detalii care i‑ar putea induce vizitatorului
o stare de confuzie. Trebuie să scoată în evidenţă ceea ce se
consideră a fi important de văzut, selecţia făcându‑se în funcţie
de experienţa şi preferinţele autorului, dar şi de ceea ce spun
celelalte ghiduri. Obiectivele principale ale acestei cărţi sunt
următoarele:
• să ofere un răspuns la întrebarea „Ce este terapia familială
sistemică?”. Este o întrebare simplă, dar care necesită un
răspuns complex;
• să fie un ghid pentru studiul terapiei familiale sistemice;
• să fie un catalog al temelor relevante pentru TFS, o demon‑
straţie în ceea ce priveşte bogăţia ideilor;
• să fie o resursă despre resurse.

10 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
Ghidul turistic oferă adresa muzeelor şi câteva date despre
ele, urmând ca vizitatorul să le descopere singur, sperând doar
ca muzeul să fie deschis, iar personalul prietenos şi dispus să‑i
ofere explicaţii complementare. O bună parte dintre resursele
menţionate în această carte sunt accesibile pe internet şi, ca în
cazul anumitor muzee, intrarea este de multe ori gratuită! În
selectarea bibliografiei recomandate am încercat să includem
textele „clasice”, mult citate, itemi obligatorii în bibliografia
oricărei formări în TFS. Pe de altă parte, am acordat o mai
mare atenţie textelor care sunt mai uşor de citit, în detrimentul
celor mai abstracte sau criptice.
Ca proces şi conţinut, acest volum s‑a dezvoltat prin contri‑
buţia mai multor persoane, cărora le mulţumim pe această cale:
• Patrick Sweeney şi Colette Richardson, formatorii irlandezi
ai primului grup de formare în TFS din Cluj‑Napoca, pro‑
fesori invitaţi şi mult apreciaţi ai grupurilor de formare
organizate ulterior (Sweeney, 2003; Kónya, Kónya, 2003).
Cartea conţine numeroase formulări şi citate care le aparţin.
• Jim Sheehan, Nollaig Byrne şi Jim Wilson, cu mulţumiri
pentru generozitatea cu care au contribuit la supervizarea
clinică a primului grup de formare din Cluj‑Napoca.
• Colegele noastre Antal Imola şi Marta Eisikovits, membre
ale echipei de formatori din cadrul Asociaţiei de Terapie
Familială Sistemică Cluj.
• Familiile şi clienţii consultaţi la Centrul de Psihoterapie
AGAPE din Cluj‑Napoca în perioada 1996‑2012, care ne‑au
învăţat despre limitele şi posibilităţile TFS.
• Participanţii la cursurile de formare organizate de Fundaţia
AGAPE pentru Ocrotirea Vieţii şi Asociaţia de Terapie
Familială Sistemică Cluj în perioada 2007‑2012: Rodica
Balteş, Mihaela Bordian, Ovidiu Ceteraş, Melania Ciomaga,
Anca Coroiu, Cosma István, Alexandra Coste, Csete Boróka,
Lavinia Dobre, Oana Dobrescu, Violeta Fărăgău, Teodora

INTRODUCERE
Ferician, Ionela Franţescu, Gergely Orsolya, Natalia Ghirasim,
Ştefana Ghita, Lavinia Holunga, Claudiu Iclozan, Claudia
Koblicica, Les Zoltán, Alina Matica, Petru Mihenţ, Mircea
Morar, Bianca Mureşan, Silvia Palatkaş, Raluca Pădurean,
Alexandra Pop, Sanda Patca, Sógor Árpád, Marius Stanciu,
Olivia Stupar, Carmen Toma, Carmen Ţintilă, Natalia
Ţurcanu, Maria Vaidoş, Liliana Vanciu, Vincze Noémi şi
Vitus‑Bulbuk István. Discuţiile în grup au contribuit la
clarificarea unor idei, iar cursanţii au generat noi idei şi
metafore care sunt utilizate în această carte.
• Revizuirea textului şi traducerea citatelor au fost realizate
de către Claudia Koblicica.
11

„Terapie”
Capitolul 1
Definiţii
„Terapia e o conversaţie. Tu ai impact asupra familiei
şi familia are impact asupra ta. Petreci timp cu ei în
speranţa că împreună veţi crea o conversaţie care le va
alina suferinţa.”
Patrick Sweeney
Semnificaţia originară a cuvântului terapie (θεραπεία) este
îngrijire, tratament, vindecare, serviciu. Una dintre semnificaţiile
contemporane ale acestui cuvânt este: o conversaţie structurată
dintre un specialist şi clientul său, scopul acesteia fiind alinarea
suferinţei sau „vindecarea prin cuvinte”.
Consilierea este un termen alternativ. Cuvintele „terapie”
şi „consiliere” se utilizează uneori ca sinonime. Totuşi, de obi‑
cei, se presupune că terapia sau psihoterapia este o intervenţie
mai profundă şi de mai lungă durată, aplicată de către un
specialist cu o formare mai aprofundată, în cazul unor clienţi
care prezintă probleme mai complexe. Termenul „consiliere”
este asociat frecvent cu o atitudine suportivă din partea consi‑
lierului, oferirea unor sugestii, intervenţii centrate pe compor‑
tament, durata tratamentului fiind relativ scurtă.
În lumea terapiei sistemice, mai recent, tot mai mulţi preferă
termenul consultaţie, care denotă o relaţie colaborativă între

14 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
client şi consultant şi centrarea pe resursele clientului. În cadrul
unei consultaţii, clientul participă activ la găsirea unor soluţii
sau alternative şi la luarea unor decizii privind diferite aspecte:
ce doreşte de la consultaţie (un sfat, ajutor în luarea unei
decizii, sprijin emoţional într‑un moment dificil sau terapie
etc.), ce teme să fie discutate în cadrul şedinţei, dacă doreşte
sau nu o altă consultaţie etc.
„Familială”
Rezervăm sintagma „terapie familială” situaţiilor în care cel
puţin doi membri din aceeaşi familie participă la şedinţa tera‑
peutică (de exemplu, părinte şi copil sau doi fraţi).
Vorbim despre terapie de cuplu atunci când partenerii dintr‑un
cuplu solicită terapie şi participă la şedinţe pentru rezolvarea
unei probleme de cuplu. Cei doi pot să fie sau pot să nu fie
căsătoriţi. Uneori se foloseşte şi sintagma „terapie maritală”
(marital therapy), mai ales în Statele Unite.
Principiile şi tehnicile TFS pot fi utilizate şi în terapia
individuală (terapie individuală sistemică). Poate fi vorba de
o consultaţie pentru o problemă personală sau, în alte situaţii,
problema este de natură familială, dar o singură persoană din
familie doreşte să participe la terapie. Pot fi situaţii în care,
dintr‑un anumit motiv, terapeutul decide să invite un singur
membru al familiei la terapie. În acest caz se vorbeşte despre
„terapie de familie în absenţa familiei”.
Din punctul de vedere al problemei sau al soluţiei acesteia,
sistemul semnificativ nu se suprapune neapărat cu familia.
Sistemul semnificativ poate să includă, de exemplu, profesorii
unui copil care prezintă probleme comportamentale sau specia‑
liştii care s‑au implicat în sprijinirea unei familii cu probleme
multiple. În aceste situaţii, sistemul semnificativ este definit

DEFINIŢII
de problema însăşi: membrii acestui sistem sunt toate acele
persoane care cred că există o anumită problemă şi discută
despre ea. O intervenţie eficientă ar trebui să includă în dialogul
terapeutic membrii acestui „sistem definit de problemă” (problem‑
‑determined system – Anderson et al., 1986). Din această per‑
spectivă, unii consideră că sintagma „consultaţii pentru sisteme
umane” (human systems consultation) ar fi cea mai potrivită.
Atunci când ideile sistemice se aplică unor probleme apărute
în cadrul unei organizaţii, vorbim despre consultanţă organiza‑
ţională (organisational consultation).
„Sistemică”
Sintagma „terapie sistemică” este folosită de diverse persoane
în diferite sensuri. În sensul cel mai larg, toate terapiile de fami‑
lie pot fi considerate sistemice, având în vedere că ele încearcă
să înţeleagă problemele în contextul sistemului familial, iar
metoda de lucru constă în implicarea acestui sistem în terapie.
În sensul cel mai restrâns, terapia sistemică se referă la terapia
sistemică Milano, o şcoală de terapie familială dezvoltată de o
echipă de terapeuţi din acest oraş italian.
O semnificaţie larg răspândită astăzi este următoarea: tera‑
pia sistemică este o psihoterapie care se bazează în mare parte
pe principiile Şcolii de la Milano, în special pe orientarea repre‑
zentată de doi membri ai acestei şcoli, Gianfranco Cecchin şi
Luigi Boscolo, şi care încorporează idei şi practici din alte
orientări, în special cea centrată pe soluţie, cea colaborativă şi
terapia narativă. În cadrul acestui ghid, ca şi în activitatea
noastră zilnică, utilizăm mai ales această ultimă definiţie.
15

16 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
Lectură recomandată
♦ Anderson, H., Goolishian, H., Windermand, L. (1986), „Problem‑
‑determined systems: toward transformation in family therapy”,
Journal of Strategic and Systemic Therapies, 5, pp. 1‑13.
Introduce conceptul „sistem definit de problemă”, format din toate
acele persoane care contribuie la conversaţiile despre problemă.
Articolul a reprezentat un punct de cotitură în modul de gândire
al terapeuţilor sistemici cu privire la sistemul uman semnificativ
care, în mod ideal, ar trebui să fie angajat în dialogul terapeutic.

Capitolul 2
Scurt istoric al terapiei
familiale sistemice
„Prima convingere a unui terapeut de familie e aceasta:
dacă vrei să înţelegi ceea ce face o persoană, nu te uita
în interiorul ei, ci la sistemul din care face parte.”
Patrick Sweeney
Ca ramură terapeutică şi profesie, terapia familială este
relativ tânără (60‑65 de ani). Cum s‑a descurcat omenirea fără
ea timp de milenii? În completarea răspunsului „ideea psihotera‑
piei a fost concepută abia spre sfârşitul secolului al XIX‑lea”,
Nock (2000) oferă o explicaţie alternativă: se poate presupune
că până nu demult familiile nici nu aveau nevoie de ajutorul
unei persoane specializate în organizarea unor conversaţii despre
probleme. Motivele sunt complexe şi includ următoarele aspecte
socioistorice:
• în relaţiile de cuplu exista o ierarhie clară;
• în relaţia părinte – copil exista o ierarhie clară;
• divorţul, în multe comunităţi, nu a reprezentat o opţiune;
• a avea sau nu copii nu a reprezentat o opţiune (naşterea TFS
se suprapune cu descoperirea tabletei anticoncepţionale!);
• exista un control strict asupra familiei nucleare şi, în acelaşi
timp, i se oferea sprijin, atât din partea familiei extinse, cât
şi din partea comunităţii;

18 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
• cosmologia sau religia grupului a oferit direcţii clare referi‑
toare la ce este şi ce nu este corect din punct de vedere moral.
Sexualitatea a fost percepută mult timp ca fiind o obligaţie.
Principalele preocupări ale oamenilor au fost munca şi supra‑
vieţuirea. În cazul apariţiei unor probleme, existau explicaţii
acceptate: de exemplu, bolile psihice erau înţelese ca influenţă
a unor spirite rele sau ca pedeapsă din partea lui Dumnezeu.
Acestor explicaţii le corespundeau soluţii potrivite, de exemplu
exorcismul sau rugăciunile.
În secolul XX, posibilităţile noastre s‑au extins în mod
extraordinar. Ca indivizi, dorim să ne realizăm şi să ne distrăm
cât mai mult şi uneori dorinţa noastră pare să fie în conflict
cu nevoile grupului din care facem parte. Avem acces la o mul‑
titudine de informaţii, opinii şi mesaje de multe ori contradic‑
torii. Dacă apare o problemă, căutăm o explicaţie ştiinţifică şi
ajutor din partea unei persoane specializate, ajutor care să se
bazeze pe astfel de explicaţii.
2.1. Contextul naşterii terapiei familiale
„Peste tot în lume, clinicienii care lucrează cu copii au
ajuns să recunoască tot mai clar faptul că problema
concretă pentru care un copil e adus la clinică nu
reprezintă problema reală; de regulă, problema pe care
trebuie să o rezolvăm e tensiunea existentă între diferiţi
membri ai familiei.”
John Bowlby (1949)
Terapia familială a apărut în deceniul de după sfârşitul celui
de‑al doilea război mondial. Ideea „terapiei prin cuvinte” a lui
Sigmund Freud şi practica terapeutică aveau deja un istoric de
o jumătate de secol. Interesul pentru o abordare a problemelor
psihice la nivel de familie a fost încurajat de anumite constatări
clinice:

SCURT ISTORIC AL TERAPIEI FAMILIALE SISTEMICE
• o parte dintre terapeuţi, mulţi dintre ei psihiatri cu formare
psihanalitică, erau nemulţumiţi de rezultatele terapiei indi‑
viduale, care, în unele cazuri, nu păreau să justifice durata
lungă şi costurile ridicate ale tratamentului;
• clinicienii au observat un tipar interesant: o parte dintre
bolnavii internaţi s‑au vindecat în cursul spitalizării, dar
simptomele au reapărut la scurt timp după externare, odată
cu revenirea pacientului în mediul familial;
• în alte cazuri, pacientul a beneficiat de terapie individuală,
a devenit asimptomatic, în schimb simptomul a apărut la un
alt membru al familiei.
Aceste observaţii i‑au determinat pe terapeuţi să acorde
atenţie familiei bolnavilor şi să se gândească la o posibilă
legătură între problema pacientului şi ceea ce se întâmpla în
familia acestuia.
În aceeaşi perioadă au avut loc schimbări importante în alte
domenii ale terapiei:
• Au existat mulţi pacienţi – în primul rând soldaţi – care,
din cauza experienţelor din timpul războiului, au suferit de
stres posttraumatic. Numărul terapeuţilor era însă limitat.
Psihoterapia de grup a oferit posibilitatea tratării mai multor
pacienţi de către un număr mai mic de terapeuţi. În acest
fel s‑a dezvoltat un interes pentru o terapie cu mai multe
persoane prezente în sala de terapie. Unele clasificări ale
psihoterapiilor pun terapia de familie în aceeaşi categorie
cu terapiile de grup.
• Sexualitatea nu a mai reprezentat o temă tabu. Oamenii au
avut posibilitatea să vorbească deschis despre dificultăţile
lor sexuale şi au dorit să‑şi îmbunătăţească viaţa sexuală şi
să utilizeze contracepţia. Ca răspuns la această nevoie, în
special în SUA, au apărut reţele de consiliere pentru pro‑
blemele sexuale şi planificarea familială, care, prin definiţie,
presupuneau prezenţa ambilor parteneri la şedinţele de con‑
siliere.
19

20 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
Pionierii terapiei familiale au început să lucreze cu familii,
dar nu aveau încă o teorie coerentă pentru a înţelege ce se
întâmplă într‑o familie. De asemenea, nu ştiau după ce principii
să se ghideze când discutau simultan cu mai multe persoane.
Aveau nevoie de o teorie care să‑i ajute în înţelegerea unor
fenomene complexe. Pentru a găsi o astfel de teorie, ei au
împrumutat idei din alte domenii ale ştiinţei, în primul rând
din teoria generală a sistemelor şi cibernetică. Aceste teorii
s‑au dezvoltat în anii 1940‑1950 datorită, pe de o parte, nevoii
de a produce armamente noi (de exemplu, rachete balistice),
iar pe de altă parte datorită dialogului interdisciplinar ce a
caracterizat această perioadă.
Clinicienii au considerat că „sistemul” este o metaforă utilă
pentru descrierea unei familii, ea având toate caracteristicile
unui sistem: este formată din părţi care alcătuiesc un întreg,
acest întreg fiind mai mult decât o simplă sumă a părţilor,
datorită reţelei complicate a relaţiilor care există între compo‑
nente. Familia, la rândul ei, face parte dintr‑un întreg şi mai
mare, de exemplu familia extinsă sau comunitatea. Cibernetica
a ajutat la înţelegerea modului în care familia îşi menţine
stabilitatea în condiţiile unor schimbări din interiorul ei sau
din exterior.
Spre deosebire de celelalte modalităţi psihoterapeutice,
terapia familială nu are un „tată fondator” sau o „mamă fon‑
datoare”. Diferiţi terapeuţi în diferite părţi ale lumii, dar în
special în Marea Britanie şi Statele Unite, au început, apro‑
ximativ în aceeaşi perioadă, să invite familiile pacienţilor la
şedinţe. Gregory Bateson, deşi nu a fost terapeut, a jucat un
rol major în traducerea ideilor abstracte sistemice şi cibernetice
în practica terapeutică. Astfel, el poate fi considerat unul dintre
părinţii fondatori ai TFS.

SCURT ISTORIC AL TERAPIEI FAMILIALE SISTEMICE
GREGORY BATESON
(1904­1980)
„Lumea devine tot mai frumoasă pe măsură ce devine
din ce în ce mai complicată.”
21
Gregory Bateson
Bateson a fost antropolog, lingvist, cibernetician, filosof şi
gânditor sistemic în acelaşi timp, refuzând să respecte graniţele
dintre disciplinele ştiinţifice. Credea în interdependenţa feno‑
menelor şi în valoarea complexităţii.
Tatăl său, William Bateson, a fost un genetician renumit,
creatorul termenului „genetică”. În anumite lexicoane vom
găsi doar numele tatălui, nu şi pe cel al fiului, deşi Gregory
Bateson este considerat unul dintre gânditorii cei mai de seamă
ai secolului XX. A avut doi fraţi: John, care a murit în primul
război mondial, şi Martin, care s‑a sinucis în public în urma
unui conflict cu tatăl său, legat de alegerea carierei. Martin
dorea să devină poet, în timp ce părinţii voiau ca el să ducă
mai departe tradiţia de om de ştiinţă. În urma acestor evenimente
familiale tragice, toate aşteptările părinţilor cădeau pe umerii
fiului supravieţuitor.
Bateson nu a fost un terapeut de familie în adevăratul sens
al cuvântului. Relaţia dintre el şi terapia familială a început cu
proiectul de cercetare din Palo Alto, referitor la tiparele de
comunicare din familiile care aveau un membru schizofrenic.
Proiectul s‑a desfăşurat în anii 1950 şi investiga procesele de
comunicare din familiile în care exista un bolnav cu schizofrenie
şi a dus la lansarea teoriei double‑bind. În 1957, Don Jackson
a fondat în Palo Alto (California) Institutul pentru Cercetări
Mentale (Mental Research Institute – MRI), un centru tera‑
peutic care şi‑a propus aplicarea rezultatelor acestor cercetări.
În cadrul grupului de cercetători au apărut divergenţe: o parte

22 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
dintre ei (de exemplu, Paul Watzlawick) au propus o teorie a
comunicării care, în opinia lui Bateson, ignora importanţa
semnificaţiilor şi a contextului cultural în care are loc comuni‑
carea. În anii 1970, echipa din Milano a redescoperit valoarea
ideilor lui Bateson pentru psihoterapie (negentropie, informaţii,
feedback, cauzalitate circulară) şi a tradus aceste idei în tehnici
şi atitudini terapeutice (în primul rând, cele trei principii călău‑
zitoare pentru terapeut: ipotetizare, circularitate şi neutralitate).
Câteva dintre ideile batesoniene relevante pentru terapie sunt:
• Învăţarea de ordinul doi sau învăţarea învăţării (second
order learning). În cazul terapiei, învăţarea simplă sau de
ordinul întâi corespunde situaţiei în care terapeutul oferă
familiei o informaţie nouă şi utilă pe care familia o asimiliează
şi o utilizează. În cazul învăţării de ordinul doi, terapeutul
organizează o conversaţie în cadrul căreia membrii familiei
învaţă să‑şi genereze singuri idei noi şi utile. În primul caz
se produce o schimbare. În al doilea caz se transformă modul
de schimbare (second order change), un rezultat mai promi‑
ţător pe termen lung.
• Schismogeneza: în relaţiile interumane apar comportamente,
emoţii şi idei care duc la conflict. Cercetările antropologice
conduse de Bateson i‑au permis să distingă două tipare de
bază: interacţiuni simetrice (de exemplu, eu sunt nervos, tu
devii şi mai nervos), respectiv complementare (eu te critic,
tu te justifici). Ambele procese pot duce la escaladare şi,
în ultimă instanţă, la destrămarea sistemului. Bateson consi‑
dera că aceste comportamente, emoţii şi idei sunt produse,
menţinute şi intensificate de propria lor dinamică circulară.
• Bateson a observat încercările omului de a controla unilateral
fenomene care, prin natura lor, nu pot fi controlate şi îşi
exprima îngrijorarea faţă de acest aspect. Exemple ar fi
încercarea de rezolvare a conflictelor dintre grupuri umane
prin control (forţă, război – de exemplu, războiul din Vietnam

SCURT ISTORIC AL TERAPIEI FAMILIALE SISTEMICE
sau cel din Irak), încercarea omului de a controla natura,
încercarea unei persoane de a‑şi controla starea emoţională
cu droguri, încercarea pedagogului de a‑i controla pe copii
sau convingerea terapeutului că poate şi trebuie să controleze
comportamentul problematic al pacientului. Bateson sus‑
ţinea că în relaţiile interumane nu este posibil un control
unilateral. Conştientizarea limitelor noastre constituie un
prim pas esenţial în terapie.
• „Mind is social” – mintea este socială. Există o ecologie
colectivă a ideilor care nu este limitată de graniţele psihi‑
cului individual. Terapeutul trebuie să fie conştient de faptul
că, pe de o parte, ceea ce se întâmplă în terapie are efect
asupra relaţiilor interpersonale din afara terapiei. Pe de altă
parte, la schimbarea terapeutică contribuie mulţi alţi factori
în afara terapiei, ceea ce justifică o atitudine de umilinţă
din partea terapeutului.
Lectură recomandată
♦ Bateson, G. (1972), Steps to an Ecology of Mind, University of
Chicago Press.
Colecţie de eseuri referitoare la epistemologie, perspectiva siste‑
mică‑cibernetică asupra diferitelor patologii mentale şi ecologie.
Citită în 1975 de către membrii echipei din Milano, cartea a avut
o influenţă profundă asupra evoluţiei terapiei sistemice (Tomm,
1984) şi a devenit una dintre referinţele bibliografice cel mai
frecvent citate în literatura de terapie familială.
2.2. Dezvoltarea diferitelor şcoli
Începând cu anii 1960 s‑au dezvoltat principalele şcoli de
terapie familială care s‑au concentrat asupra diferitelor aspecte
ale sistemelor:
23

24 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
• Şcoala structurală (Salvador Minuchin, Braulio Montalvo)
este interesată de relaţiile ierarhice dintre membrii familiei
sau dintre subsisteme, respectiv de distanţele fizică şi emo‑
ţională existente între acestea.
• Terapia strategică (MRI, Jay Haley, Paul Watzlawick, Cloe
Madanes) este interesată de tiparele de comunicare şi de
modul în care problemele se menţin sau se agravează.
• Terapia sistemică Milano explorează şi transformă sistemul
de convingeri al familiei (Mara Selvini Palazzoli, Luigi
Boscolo, Gianfranco Cecchin, Giuliana Prata).
În ultimele trei decenii postmodernismul a exercitat o influenţă
puternică asupra TFS. Această influenţă s‑a manifestat în spe‑
cial printr‑un interes faţă de modul în care limbajul pe care‑l
folosim construieşte realităţile sociale şi faţă de efectul diferite‑
lor discursuri sociale sau al povestirilor asupra vieţii noastre.
Se vorbeşte despre un punct de cotitură narativă în terapie. Pe
harta terapiei familiale au apărut entităţi noi:
• Terapia centrată pe soluţie, interesată în primul rând de
soluţia problemelor (Insoo Kim Berg, Steve de Shazer).
• Terapia colaborativă (Harlene Anderson, Harry Goolishian,
Lynn Hoffman).
• Echipa de reflecţie (Tom Andersen).
• Terapia narativă plasează în centrul atenţiei metafora poves‑
tirilor (Michael White, David Epston).
Un alt proces caracteristic în această perioadă a fost apre‑
cierea importanţei relaţiei terapeutice şi, în paralel cu aceasta,
o renaştere a interesului faţă de ideile psihanalitice, care oferă
noţiuni teoretice utile pentru conceptualizarea acestei relaţii.
De menţionat că, în etapa de pionierat, TFS şi‑a dezvoltat iden‑
titatea în mare măsură accentuând diferenţele şi contradicţiile
care existau între TFS şi psihanaliză. Negarea, critica, uneori
ironizarea perspectivei psihanalitice au făcut parte din acest pro‑
ces. Pionierii terapiei de familie au continuat însă să utilizeze

SCURT ISTORIC AL TERAPIEI FAMILIALE SISTEMICE
ideile psihanalitice în practica lor – de exemplu, membrii
echipei din Milano, care aveau pregătire psihanalitică şi utilizau
aceste cunoştinţe în construirea ipotezelor sistemice. Mai recent,
dată fiind influenţa ciberneticii de ordinul doi şi interesul pentru
ceea ce se întâmplă între terapeut şi client, se poate constata
un entuziasm înnoit pentru utilizarea ideilor psihanalitice în
practica sistemică, fenomen demonstrat de numărul mare de
publicaţii care abordează această temă.
Perioada contemporană de dezvoltare este de asemenea
marcată de o sensibilitate faţă de diferenţele de putere (care
adesea se află pe fondul multor probleme şi sunt prezente în
mod inevitabil, inclusiv în relaţia terapeut‑client), respectiv o
atenţie faţă de diferenţele sociale, de gen, rasă, etnie, religie
şi sexualitate.
Lectură recomandată
♦ Hoffman, L. (2002), Family Therapy: An Intimate History,
W.W. Norton, New York.
Lynn Hoffman este în acelaşi timp unul dintre terapeuţii care au
avut o mare influenţă asupra evoluţiei TFS şi un cronicar al acestei
evoluţii.
VIRGINIA SATIR
(1916­1988)
O problemă dificilă pentru toţi terapeuţii este cum poate
terapeutul să fie expert fără să‑i apară pacientului ca fiind
atotputernic, omniscient sau crezând că ştie întotdeauna ce este
corect şi ce este greşit.
Provenită dintr‑o familie cu nouă copii, un tată alcoolic şi
o mamă depresivă, Virginia Satir şi‑a început cariera ca învăţă‑
toare într‑o şcoală elementară – o altă experienţă, după cea din
familia de origine, care a ajutat‑o să înţeleagă importanţa
25

26 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
familiei în dezvoltarea copilului. Mai târziu a lucrat ca asistent
social, refuzând să accepte discursul dominant psihanalitic
caracteristic Americii anilor 1940‑1950. Considera că îmbrăţi‑
şarea unui copil maltratat contează mai mult decât ore lungi
de discuţii. În 1951 a fost printre primii specialişti din lume
care au decis să consulte toţi membrii unei familii, în acelaşi
timp şi în aceeaşi încăpere. În 1955 era terapeut formator în
cadrul primului program de formare în terapia familială (Illinois
State Psychiatric Institute). Mai târziu a participat la înte‑
meierea Institutului pentru Cercetări Mentale (MRI), fiind
singura femeie din echipa de cercetători. În cadrul echipei,
având cea mai bogată experienţă în practica terapeutică, ea a
devenit directorul departamentului de formare. Satir şi‑a păstrat
interesul pentru practică şi educare tot restul vieţii, călătorind
mult în lume şi conducând seminare de formare inclusiv în ţările
comuniste, fiind cunoscută ca un formator carismatic. La demon‑
straţiile conduse de ea participau uneori sute de persoane, pe
care reuşea să le implice într‑un proces experienţial. Pe tot
parcursul activităţii profesionale, Satir a fost în primul rând
terapeut şi formator, mai puţin cercetător şi teoretician (Golden‑
berg, Goldenberg, 2004). Metaforic vorbind, ea a rămas învăţă‑
toare toată viaţa. În cărţile sale foloseşte un limbaj clar, simplu
(de altfel, afirma că doreşte să‑şi vadă cărţile „în mâinile
taximetristului”).
Ideile Virginiei Satir au fost împrumutate şi utilizate de
multă lume, sursa lor nefiind întotdeauna recunoscută de cei
în cauză. Componenta spirituală a terapiei sale a contribuit
probabil la faptul că ideile ei au întâmpinat rezistenţă din partea
comunităţii ştiinţifice, în anii 1960‑1970, aceasta fiind prea
puţin interesată de rolul spiritualităţii în psihoterapie. Fiind
absolventă a Universităţii Chicago, i s‑a conferit un titlu ono‑
rific, însă mult prea târziu. La festivitatea de decernare, Satir
a anunţat că se bucură de primirea titlului, dar că doreşte întâi
să spună câteva cuvinte. Ea a descris apoi modul în care, în

SCURT ISTORIC AL TERAPIEI FAMILIALE SISTEMICE
timpul studenţiei sale, profesorii de atunci (dintre care mulţi
se aflau în sală) i‑au făcut viaţa dificilă prin rigiditatea lor
intelectuală (Carlock, 2009). Această scenă demonstrează inte‑
gritatea personală şi congruenţa Virginiei Satir, calităţi pe care
ea încerca să le promoveze în vieţile familiilor şi ale psihotera‑
peuţilor cu care s‑a întâlnit în decursul vieţii sale.
Lecturi recomandate
♦ Satir, V. (2011), Terapie familială, Editura Trei, Bucureşti.
Titlul original este Conjoint Family Therapy. Prima ediţie a apărut
în 1964, fiind prima lucrare care prezintă în mod sistematic
principiile terapiei familiale. Corespunde „modelului comunica‑
ţional” din procesul de dezvoltare al teoriei Satir.
♦ Satir, V. (2011), Arta de a făuri oameni, Editura Trei, Bucureşti.
Titlul original: Peoplemaking (apărută în 1972).
27

3.1. Sisteme
Capitolul 3
Gândirea sistemică
În mod tradiţional, ştiinţa a evitat abordarea complexităţii şi a
preferat reducţionismul şi metoda analitică. Microscopul poate
fi considerat un simbol al acestei atitudini. Teoria sistemică a
deschis perspective noi în sensul că a permis investigarea feno‑
menelor complexe. Terapeutul sistemic cercetează fenomene
prin lentila unui „macroscop” imaginar, având posibilitatea să
exploreze sisteme din ce în ce mai cuprinzătoare în încercarea
de a explica comportamentul unei persoane: familie, familie
extinsă, comunitate, cultură...
Sistemele au anumite caracteristici:
• sunt formate din părţi;
• există legături între părţi (legătura poate fi fizică sau prin
comunicare);
• părţile sunt interconectate în aşa fel încât întregul este mai
mult decât o simplă sumă a părţilor. De exemplu, în cazul
curcubeului, părţile sistemului sunt particulele de apă, lumina
soarelui şi ochiul. Imaginea rezultă din modul în care com‑
ponentele se aranjează şi definesc unghiul potrivit pentru
apariţia fenomenului (O’Connor, McDermott, 1997);
• părţile sunt interconectate în aşa fel încât schimbarea într‑o
parte a sistemului atrage după sine schimbări în alte părţi

30 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
ale sistemului. De exemplu, maşinile sunt sisteme în acest
sens – când se defectează o piesă, funcţionarea întregii
maşini poate fi compromisă.
Sistemul este o distincţie făcută de un observator – ca atare,
există numai în mintea lui. Putem identifica subsisteme în
cadrul sistemului observat, iar acelaşi sistem îl putem privi şi
ca parte dintr‑un sistem mai mare.
3.2. Cibernetica sau familia ca maşină
În 1948, cibernetica – „studiul comunicării şi al controlului la
om şi maşină” – a fost definită de Norbert Wiener ca ştiinţă
de sine stătătoare. Ca şi în cazul teoriei generale a sistemelor,
scopul a fost înţelegerea complexităţii.
Cauzalitatea circulară este una dintre ideile de bază ale
ciberneticii. Circularitatea reprezintă un mod de gândire alter‑
nativ faţă de cauzalitatea liniară, obişnuită în gândirea de toate
zilele. Liniaritatea explică fenomenele prin identificarea cauze‑
lor şi efectelor: fenomenul A cauzează fenomenul B – de
exemplu, el se retrage şi astfel o întristează pe ea. În schimb,
o explicaţie circulară identifică efecte şi influenţe reciproce.
A cauzează B şi B cauzează A, atât A, cât şi B fiind în acelaşi
timp cauză şi efect. El se retrage, ceea ce o întristează pe ea,
iar tristeţea ei îl face să se retragă...
Terapeuţii sistemici preferă în general explicaţiile circulare
în locul celor liniare, cel puţin din două motive. În primul rând,
circularitatea oferă o explicaţie pentru repetiţia anumitor com‑
portamente în sistemele umane. Familiile se adresează de multe
ori terapeutului pentru că observă repetarea aceloraşi tipare
problematice în viaţa lor. În al doilea rând, o explicaţie circulară
nu dă vina pe nimeni: întrebările „cine a început?” sau „cine
este vinovat?” sunt înlocuite de problema modului în care, de
cele mai multe ori fără să vrea, membrii familiei contribuie la

GÂNDIREA SISTEMICĂ
menţinerea anumitor tipare. De vină este tiparul circular, iar
problema care se pune este ce tipare alternative există.
Una dintre problemele fundamentale ale ciberneticii este
legată de modul în care sistemele îşi menţin stabilitatea (homeo‑
stazia). De exemplu, în cazul sistemului familial, tot timpul au
loc schimbări, atât în interiorul sistemului (se nasc copii, cineva
moare, altcineva ajunge la adolescenţă etc.), cât şi în sistemul
mai larg care înconjoară familia (criză economică, schimbarea
sistemului politic etc.). Cum poate o familie să se schimbe şi
în acelaşi timp să rămână aceeaşi familie? Pentru explicarea
homeostaziei a fost propusă noţiunea de feedback. Feedbackul
se referă la un proces prin care în sistem sunt reintroduse
rezultatele performanţelor sale din trecut. În cazul feedbackului
negativ, mecanismul duce la scăderea în intensitate a acestor
performanţe, rezultatul fiind menţinerea la nivel constant a unei
caracteristici a sistemului. În cazul feedbackului pozitiv, rein‑
troducerea în sistem a rezultatelor performanţelor din trecut
duce la intensificarea aceloraşi performanţe, efectul fiind esca‑
ladarea.
Analizând viaţa prin prisma ciberneticii, putem observa
circuitele de feedback în aproape orice domeniu al existenţei.
La o conferinţă, prezentatorul vorbeşte prea încet şi cineva din
auditoriu intervine, „Mai tare!”, motiv pentru care vorbitorul
se apropie mai mult de microfon: un feedback negativ prin
care volumul vocii prezentatorului se menţine la un nivel con‑
stant şi potrivit.
Din perspectiva ciberneticii, familia seamănă cu o maşină:
piesele maşinii sunt reprezentate de comportamentele şi convin‑
gerile membrilor familiei. Simptomul poate fi văzut ca un meca‑
nism de menţinere a stabilităţii (iar din acest punct de vedere
este un lucru „bun” sau cel puţin logic), iar terapeutul – ca un
mecanic, expert în maşini, având sarcina de a le repara. Din
motive care vor fi discutate mai târziu, această perspectivă se
mai numeşte şi cibernetică de ordinul întâi.
31

32 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
3.3. Metafore biologice
„Mulţi terapeuţi au fost fascinaţi de faptul că munca
mea în domeniul biologiei m‑a ajutat să înţeleg familia
ca multitudine de realităţi diferite, un «multivers», în
care toţi membrii individuali diferiţi pot avea dreptate în
acelaşi timp, deşi afirmaţiile lor se contrazic reciproc.”
Humberto Maturana
Începând din anii 1970‑1980, terapeuţii de familie încep să
împrumute idei din domeniul biologiei. Influenţa vine în spe‑
cial din partea a doi biologi din Chile, Humberto Maturana şi
Francesco Varela. Maturana şi Varela au aplicat ideile cibernetice
în biologie şi au propus concepte care ulterior au fost integrate
în vocabularul sistemic. Este vorba în special de autopoieză şi
de ideea de autonomie a sistemelor vii. Autopoieza înseamnă
„autocreare”, adică abilitatea sistemelor vii (de exemplu celule,
organisme, familii, culturi etc.) de a‑şi re‑crea şi de a‑şi menţine
relaţiile dintre părţile componente care le definesc ca sisteme.
Autopoieza se bazează pe procese cibernetice de feedback.
Autonomia sistemelor vii se referă la faptul că sistemele vii
răspund perturbărilor din exterior în conformitate cu structura
lor interioară. Răspunsul sistemului viu depinde de propria
structură şi mai puţin de natura şi intensitatea perturbării.
Din această perspectivă, intervenţia terapeutului reprezintă
o perturbare la care familia răspunde prin reorganizarea propriei
structuri, dar natura exactă a acestei reorganizări este în mare
măsură imprevizibilă. De exemplu, terapeutul poate oferi un
sfat, dar nu are control asupra modului în care familia înţelege
sfatul şi îl aplică. Clienţii îşi inventează propriile soluţii.
Pornind de la ideea autonomiei sistemelor vii, Humberto
Maturana susţine că interacţiunea instructivă nu este posibilă.
De exemplu, o persoană A nu poate să‑şi transmită cunoştinţele

GÂNDIREA SISTEMICĂ
către o altă persoană B astfel încât B să devină capabil să
recepţioneze şi să utilizeze aceste cunoştinţe exact conform
intenţiilor lui A. Modul în care B aude (sau nu aude), percepe
şi interpretează mesajul depinde de structura sistemului său
nervos, de experienţele sale anterioare, de preocupările sale
actuale etc. Această perspectivă neagă posibilitatea observării
obiective şi înţelege observaţiile ca rezultat al unui proces activ
de construire la nivelul minţii individuale (constructivism).
Lecturi recomandate
♦ Maturana, H.R., Poerksen, B. (2004), „The view of the syste‑
micist: a conversation”, Journal of Constructivist Psychology, 17,
pp. 269‑279.
În acest interviu, Maturana îşi explică ideile referitoare la sisteme
vii şi la semnificaţia acestora pentru psihoterapeut.
♦ Fishbane, M.D. (2007), „Wired to connect: neuroscience, relation‑
ships, and therapy”, Family Process, 46, pp. 395‑412.
O introducere în ştiinţa neurobiologiei interpersonale.
3.4. Familia ca grup de povestitori
33
„Problema e parte a unei poveşti.
Întrebarea e: care e povestea?”
Patrick Sweeney
Din a doua jumătate a anilor 1980 apare o nouă metaforă pe
scena terapiei familiale: metafora povestirii, respectiv a nara‑
ţiunii. Sensul acestor cuvinte nu se limitează la utilizarea în
psihoterapie a povestirilor terapeutice sau a unor povestiri în
sens general (cu introducere, acţiune, deznodământ şi eventual
o învăţătură sau un mesaj), ci este un termen mai incluziv, refe‑
rindu‑se la modul general în care vorbim despre experienţele
noastre, cuvintele şi metaforele pe care le preferăm, la ce

34 TERAPIE FAMILIALĂ SISTEMICĂ
anume suntem atenţi şi ce ignorăm. Povestirile au o serie de
funcţii şi caracteristici:
• oferă un cadru pentru înţelegerea experienţelor (evenimentele
izolate capătă sens în contextul unei povestiri);
• povestirile sunt întotdeauna parţiale, includ numai anumite
experienţe şi exclud altele. Întotdeauna există experienţe din
care se poate construi o povestire alternativă;
• povestirile nu sunt o simplă descriere sau reflectare a reali‑
tăţii, ci sunt active: filtrează în mod activ ce observăm şi ce
nu. Ne comportăm într‑un mod care se potriveşte cu povesti‑
rea noastră despre noi şi despre lume. Ne punem în scenă
povestirea personală;
• povestirile se construiesc. Construcţia este un proces inter‑
personal care are loc în spaţiul intersubiectiv. În procesul
construirii împrumutăm elemente de la alte persoane, din
povestiri familiale sau povestiri vehiculate în societate;
• există povestiri mici, personale, şi povestiri mari, sociale
(discursuri). Acestea din urmă influenţează în mare măsură
povestirile personale. Influenţa e de multe ori opresivă.
Din această perspectivă, familia este un grup de povestitori
aflat în căutarea unei povestiri care le place mai mult, care
oferă o explicaţie mai coerentă pentru ceea ce se întâmplă şi
care deschide mai multe alternative. Terapia este o co‑creare
a acestei povestiri noi, iar terapeutul are rolul unui editor sau
co‑autor.
Lectură recomandată
♦ Parry, A. (1990), „A Universe of stories”, Family Process, 30,
pp. 37‑54.

Dacă ți-a plăcut, intră pe
www.elefant.ro/ebooks
descarcă volumul și citește mai departe!