Acasă: o istorie a vieţii private

34 ACASĂ
Edmund, aflat în drum spre America, i s‑a defectat cîrma, iar pasagerii şi echipajul
au privit neputincioşi cum vasul a fost purtat spre stînci şi zdrobit în bucăţi.
Nouăzeci şi şase de oameni s‑au înecat, deşi cîţiva au reuşit să ajungă cu greu la
ţărm, inclusiv o doamnă în vîrstă care s‑a agăţat de spatele bravului căpitan, al
cărui nume era Wilson şi care, după cum nota cu satisfacţie Illustrated London
News, era englez. În total, peste două sute de oameni şi‑au pierdut viaţa în apele
din jurul Insulelor Britanice în acea noapte.
În Londra, la Palatul de Cristal pe jumătate construit care se înălţa în Hyde
Park, panourile de sticlă tocmai instalate s‑au mişcat şi au zăngănit, dar au rămas
pe loc, iar clădirea a rezistat vînturilor puternice cu preţul a doar cîteva gemete,
spre uşurarea lui Joseph Paxton, care promisese că rezistă la furtună, dar era bucuros
să afle că avea dreptate. La 1.100 de kilometri spre nord, în Insulele Orkney din
Scoţia, furtuna a bătut cu furie timp de două zile. Într‑un loc numit Bay o’ Skaill,
vijelia a smuls iarba de pe un dîmb mare şi neregulat, denumit howie de localnici,
pentru care fusese dintotdeauna un reper.
Cînd în sfîrşit furtuna a trecut şi locuitorii insulei au ajuns pe plaja lor proaspăt
reconfigurată, au fost uimiţi să descopere că acolo unde se înălţase dîmbul fuseseră
scoase la lumină vestigiile unui sat din piatră compact şi străvechi, fără acoperişuri,
dar surprinzător de intact. Satul, care consta din nouă case, toate păstrînd încă mare
parte din conţinutul lor iniţial, datează de acum cinci mii de ani. Este mai vechi
decît Stonehenge şi piramidele din Giza, mai vechi decît orice structură construită
de pe Pămînt cu cîteva excepţii. Este extraordinar de rar şi de important şi este
cunoscut sub numele de Skara Brae.
Pentru că este intact şi foarte bine conservat, Skara Brae oferă decorul unei
atmosfere casnice intime aproape bizare. Nici un alt loc nu ne poate oferi un senti‑
ment mai puternic al vieţii domestice în Epoca Pietrei. După cum observă toată
lumea, este ca şi cum locuitorii tocmai au plecat. Ceea ce uimeşte întotdeauna la
Skara Brae este complexitatea. Acestea erau locuinţele unei populaţii neolitice, dar
casele au uşi cu zăvor, un sistem de canale colectoare şi chiar, se pare, o cana lizare
primitivă, cu jgheaburi în perete pentru scurgerea reziduurilor. Interioarele erau
spaţioase. Pereţii, încă verticali, aveau pînă la zece picioare înălţime, astfel că se
putea sta în picioare, iar podelele erau pavate. Fiecare casă are dulapuri făcute în
piatră, firide de depozitare, spaţii delimitate despre care se crede că ar fi fost
paturi, rezervoare de apă şi izolaţie care păstra interioarele uscate şi plăcute. Casele
sînt toate de aceeaşi mărime şi construite după acelaşi plan, ceea ce sugerează un
tip de comună bazată pe cordialitate, şi nu o ierarhie tribală convenţională. Între
case există coridoare acoperite care duc la o zonă deschisă pavată – numită „piaţa”
de primii arheologi – unde se puteau desfăşura activităţi într‑un cadru social.
Locuitorii din Skara Brae par să fi trăit în bunăstare. Aveau bijuterii şi ceramică.
Cultivau grîu şi orz şi se bucurau de capturi abundente de peşte şi crustacee,
inclusiv un cod care cîntărea 35 de kilograme. Ţineau vite, oi, porci şi cîini. Sin‑
gurul lucru care le lipsea era lemnul. Ardeau alge ca să se încălzească, iar algele