Acasă: o istorie a vieţii private

ANUL 31
În ciuda acestei amînări, în 1851, sentimentele din unele cartiere erau în con‑
tinuare puternice. Henry Mayhew a notat în influentul său volum London Labor
and the London Poor, publicat în acelaşi an, că, „aproape pînă la unul”, muncitorii
sînt „socialişti înflăcăraţi, avînd opinii violente”.
Dar şi cei mai aprinşi socialişti, se pare, iubeau Marea Expoziţie. Aceasta s‑a
deschis pe 1 mai 1851 fără nici un incident – un „spectacol minunat, impunător
şi emoţionant”, în cuvintele unei regine Victoria strălucitoare, care a numit ziua
inau gurării „cea mai măreaţă zi a istoriei noastre” şi a spus‑o chiar sincer. Veneau
oameni din toate colţurile ţării. O femeie pe nume Mary Callinack, de 85 de ani,
a mers pe jos peste 400 de kilometri din Cornwall, devenind astfel celebră. În
total, şase milioane de oameni au participat în cele cinci luni şi jumătate cît Marea
Expo ziţie a fost deschisă. În cea mai aglomerată zi, 7 octombrie, au venit aproape
110.000 de vizitatori. La un moment dat, 92.000 de oameni erau în clădire în
acelaşi timp – cel mai mare număr de oameni care fuseseră vreodată în interiorul
unei singure clădiri.
Nu toţi vizitatorii au fost încîntaţi. William Morris, viitorul designer şi estet,
atunci în vîrstă de 17 ani, a fost atît de îngrozit de ceea ce considera a fi lipsă de
gust şi venerare a excesului, încît a ieşit din clădire clătinîndu‑se şi a vomat în
tufişuri. Dar majoritatea oamenilor o adorau şi aproape toţi s‑au comportat decent.
Pe parcursul desfăşurării Marii Expoziţii, doar 25 de oameni au fost acuzaţi de
încălcări ale legii – 15 pentru furt din buzunare şi 10 pentru alte furturi minore.
Absenţa infracţiunilor grave a fost chiar mai remarcabilă decît pare, deoarece în
anii 1850 Hyde Park devenise un loc periculos notoriu, mai ales după căderea serii,
cînd riscul de a fi jefuit era atît de mare încît apăruse obiceiul de a traversa parcul
doar după formarea unui convoi. Datorită mulţimilor, timp de aproape jumătate
de an a fost cel mai sigur loc din Londra.
Marea Expoziţie a adunat un profit de 186.000 de lire, suficient pentru cum‑
părarea a treizeci de acri la sud de Hyde Park, într‑o zonă numită neoficial
Albertopolis, unde au fost construite marile muzee şi instituţii care încă domină
împrejurimile – printre altele, Royal Albert Hall, Victoria & Albert Museum,
Natural History Museum, Royal College of Art şi Royal College of Music.
Măreţul Palat de Cristal al lui Paxton a rămas în picioare în Hyde Park pînă în
vara anului 1852, cînd i s‑a hotărît soarta. Aproape nimeni nu voia să dispară cu
totul, dar părerile erau împărţite cu privire la noua lui utilizare. O propunere cam
înflăcărată era transformarea lui într‑un turn de sticlă de 1.000 picioare înălţime.
În cele din urmă s‑a căzut de acord să fie mutat într‑un parc nou – care să fie
numit Parcul Palatului de Cristal –, în Sydenham, în sudul Londrei. Pe parcurs,
nu se ştie cum, a devenit şi mai mare; noul Palat de Cristal era o dată şi jumătate
mai mare şi folosea de două ori mai multă sticlă. Deoarece era situat pe o pantă,
reconstruirea lui a fost mult mai dificilă. De patru ori s‑a prăbuşit. Pentru înălţarea
clădirii a fost nevoie de 6.400 de muncitori, care au terminat treaba în doi ani.
Şaptesprezece dintre ei şi‑au pierdut viaţa. Aura de magie şi binefacerile Palatului