Acasă: o istorie a vieţii private

ANUL 29
cinci luni. Din fericire, filantropul american George Peabody, care trăia la Londra,
a intervenit şi a oferit 15.000 de dolari ca fonduri de urgenţă, salvînd delegaţia
americană din criza produsă de ea înşăşi. Toate acestea au întărit convingerea mai
mult sau mai puţin universală că americanii nu erau altceva decît nişte provinciali
amabili, încă nepregătiţi pentru ieşiri nesupravegheate pe scena lumii.
Aşa că a fost o surpriză destul de mare cînd, după ridicarea standurilor, s‑a
des coperit că sectorul american era un avanpost al magiei şi minunăţiilor. Aproape
toate maşinile americane făceau lucruri pe care lumea dorea cu adevărat ca maşinile
să le facă – să scoată cuie, să taie piatră, să toarne lumînări –, dar cu o precizie, rapi‑
ditate şi fiabilitate neobosită, care au lăsat celelalte naţiuni cu gura căscată. Maşina
de cusut a lui Elias Howe le‑a uimit pe doamne şi a îndeplinit imposibila promisiune
potrivit căreia una dintre cele mai chinuitoare activităţi ale vieţii domes tice putea
fi făcută cu adevărat incitantă şi amuzantă. Cyrus McCormick a expus o secerătoare
care putea face munca a patruzeci de bărbaţi – o pretenţie atît de îndrăz neaţă şi
neverosimilă, încît aproape nimeni nu i‑a dat crezare pînă cînd secerătoarea nu a
fost dusă la o fermă din Home Counties, unde s‑a dovedit că performanţele ei erau
reale. Cel mai incitant dintre toate era revolverul cu repetiţie al lui Samuel Colt,
care nu era numai uimitor de mortal, ci şi făcut din părţi interşanjabile, o metodă
de producţie atît de aparte, încît a devenit cunoscută drept „sistemul american”. O
singură creaţie autohtonă putea egala aceste calităţi măiestre ale noutăţii, utilităţii
şi preciziei epocii maşinilor – însăşi marea sală a lui Paxton, iar aceasta avea să
dispară după încheierea spectacolului. Pentru mulţi europeni, acesta a fost primul
indiciu neliniştitor că ţăranii care mestecau tutun de dincolo de ocean creau pe
nesimţite următorul colos industrial – o transformare atît de neverosimilă, încît
majoritatea refuzau să‑i dea crezare chiar şi în timp ce se întîmpla deja.
Cel mai popular element al Marii Expoziţii nu a fost nicidecum o expoziţie, ci
elegantele cabine de toaletă, unde vizitatorii se puteau uşura în condiţii confortabile,
ofertă de care au profitat cu recunoştinţă şi entuziasm 827.000 de oameni – 11.000
într‑o singură zi. În 1851, toaletele publice lipseau cu desăvîrşire din Londra. La
British Museum, pînă la 30.000 de vizitatori zilnici trebuiau să împartă doar două
toalete exterioare. La Palatul de Cristal, la toalete se putea chiar trage apa, ceea
ce i‑a încîntat pe vizitatori atît de mult, încît a declan şat moda instalării toaletelor
cu apă curentă acasă – o schimbare ce va avea curînd consecinţe catastrofale pentru
Londra, după cum vom vedea.
Marea Expoziţie a constituit un progres atît din punct de vedere sanitar, cît şi
din punct de vedere social, deoarece era prima oară cînd oameni din toate clasele
sociale erau laolaltă, amestecîndu‑se şi stînd aproape unii de alţii. Mulţi s‑au temut
că oamenii simpli – „Marii Nespălaţi”, după cum îi poreclise William Makepeace
Thackeray cu un an înainte, în romanul Istoria lui Pendennis – se vor dovedi nedemni
de această încredere şi le vor crea neplăceri celor care le erau superiori. Puteau
apărea chiar sabotaje. La urma urmei, evenimentul se petrecea la doar trei ani de
la revoltele populare din 1848 care tulburaseră Europa şi răsturnaseră guvernele
din Paris, Berlin, Cracovia, Budapesta, Viena, Napoli, Bucureşti şi Zagreb.