Acasă: o istorie a vieţii private

28 ACASĂ
admiraţie inevitabilă că în Marea Britanie puteai să cumperi cinci sute de tipuri de
ciocane. Peste tot era activitate. Londonezii contemporani trăiesc într‑un mare oraş
victorian; victorienii trăiau prin şi pentru acesta, ca să spunem aşa. În decurs de
doisprezece ani, în Londra s‑au deschis opt terminale de căi ferate. Scara pertur‑
bărilor – şanţurile, tunelele, excavările în terenuri noroioase, aglomerarea trăsurilor
şi a altor vehicule, fumul, zarva, dezordinea – produse de umplerea oraşului de
căi ferate, poduri, canalizări, staţii de pompare a apei, centrale electrice, linii de
metrou şi toate celelalte însemna că Londra victoriană era nu numai cel mai mare
oraş din lume, dar şi cel mai zgomotos, murdar, noroios, aglomerat, sufocat şi
excavat loc pe care îl văzuse lumea vreodată.
Recensămîntul din 1851 a arătat şi că populaţia urbană din Marea Britanie era
acum mai mare decît cea rurală – pentru prima oară în lume –, iar cea mai vizibilă
consecinţă a acestui fapt erau mulţimile de oameni la o scară nemaiîntîlnită vreodată.
Oamenii lucrau acum în masă, călătoreau în masă, erau şcolarizaţi, încarceraţi şi
spitalizaţi în masă. Cînd ieşeau în oraş să se distreze, mergeau în masă, şi nicăieri
nu mergeau cu mai mult entuziasm şi fascinaţie decît la Palatul de Cristal.
Dacă clădirea însăşi era o minune, minunăţiile dinăuntru nu erau mai prejos.
Aproape 100.000 de obiecte erau expuse, răspîndite în aproximativ 14.000 de
standuri. Printre noutăţi erau un cuţit cu 1.851 de lame, mobilă sculptată din blocuri
de cărbune de mărime corespunzătoare (fără vreun alt motiv decît pentru a arăta
că e posibil), un pian cu patru laturi pentru cvartete familiale, un pat care devenea
barcă de salvare şi un altul care îl arunca automat pe uluitul său ocupant într‑o
cadă asamblată instantaneu, dispozitive de zburat de orice tip (mai puţin cel func‑
ţional), instrumente de luat sînge, cea mai mare oglindă din lume, un bulgăre enorm
de guano din Peru, celebrele diamante Hope şi Koh‑i‑Noor 1* , macheta unui pod
suspendat între Marea Britanie şi Franţa şi nesfîrşite standuri cu maşini, textile şi
manufacturi de orice tip din întreaga lume. The Times a calculat că era nevoie de
două sute de ore ca să le vezi pe toate.
Nu toate standurile erau la fel de sclipitoare. Newfoundland îşi dedicase întreaga
expoziţie istoriei şi producerii uleiului de ficat de cod, devenind astfel o oază de
linişte mult apreciată de cei care căutau un refugiu din faţa mulţimilor înghesuite.
Sectorul Statelor Unite aproape că nu a fost ocupat. Din zgîrcenie, Congresul a
refuzat să aloce fonduri, aşa încît a fost nevoie de colecte private. Din nefericire,
cînd produsele americane au ajuns la Londra, s‑a descoperit că organizatorii plă‑
tiseră doar cît să ajungă bunurile la docuri, şi nu pînă în Hyde Park. Şi, evident,
nici nu prevăzuseră bani pentru ridicarea standurilor şi angajarea de personal pentru
* Koh‑i‑Noor devenise una dintre Bijuteriile Coroanei cu doi ani înainte, după ce fusese eliberat
(sau prădat, depinde de perspectivă) de armata britanică în timpul cuceririi Punjabului indian.
Majoritatea oamenilor au considerat diamantul Koh‑i‑Noor o dezamăgire. Deşi uriaş, la cele
200 de carate ale sale, fusese tăiat prost şi nu strălucea satisfăcător. După expoziţie, a fost
prelucrat considerabil pînă la o variantă mai sclipitoare de 109 carate şi montat în coroana
regală.