Acasă: o istorie a vieţii private
Acasă: o istorie a vieţii private Acasă: o istorie a vieţii private
16 ACASĂ ideea de a mă ocupa de ceva atît de bine delimitat şi de agreabil de finit precum o veche casă parohială dintr‑un sat englez mă atrăgea în mod evident. Iată o carte pe care o puteam scrie în papuci de casă. De fapt nu a fost deloc aşa. Casele sînt magazii uimitor de complexe. Ceea ce am aflat, spre marea mea surpriză, este că orice s‑ar întîmpla în lume – orice este descoperit, creat sau disputat cu înverşunare – ajunge în cele din urmă, într‑un mod sau altul, în casele noastre. Războaiele, perioadele de foamete, Revoluţia Industrială, Iluminismul – toate sînt acolo, în canapelele, cuferele şi sertarele noas tre, ascunse în faldurile perdelelor noastre, în moliciunea şi puful pernelor, în vop seaua de pe pereţi şi în apa din ţevile noastre. Aşa că istoria vieţii într‑o gos‑ podărie nu este doar o istorie a paturilor, canapelelor şi aragazurilor, după cum presupusesem eu vag că ar fi, ci a scorbutului, guanoului, Turnului Eiffel, ploşni‑ ţelor, furtului de cadavre şi cam a tot ce s‑a întîmplat vreodată. Casele nu sînt refugii din calea istoriei, ci locul în care sfîrşeşte istoria. Nu cred că e nevoie să amintesc că istoria de orice tip are tendinţa să se lun‑ gească. Pentru a cuprinde povestea vieţii private într‑un singur volum, a fost evident de la început că va trebui să fiu chinuitor de selectiv. Aşadar, deşi din cînd în cînd mă aventurez în trecutul îndepărtat (nu poţi vorbi despre băi fără să vorbeşti despre romani, spre exemplu), ceea ce urmează se concentrează în principal asupra eve‑ nimentelor din ultimii aproximativ 150 de ani, cînd lumea modernă s‑a născut cu adevărat – întîmplător, exact de cînd există casa prin care sîntem pe punctul de a ne plimba. Sîntem atît de obişnuiţi să avem foarte mult confort în viaţa noastră – să fim curaţi, încălziţi şi bine hrăniţi –, încît uităm cît de recente sînt cele mai multe dintre lucrurile din jur. De fapt, ne‑a luat o veşnicie să realizăm aceste lucruri, iar cele mai multe au venit apoi dintr‑odată. Cum s‑au întîmplat toate acestea şi de ce a durat atît de mult să le obţinem constituie subiectul paginilor următoare. Deşi nu am numit satul în care se află vechea casă parohială, trebuie să menţionez că această casă este reală, aşa cum sînt (sau au fost) şi oamenii pomeniţi în legătură cu ea. Trebuie, de asemenea, să precizez că pasajul referitor la reve rendul Thomas Bayes din capitolul 1 apare într‑o formă uşor diferită într‑o intro ducere pe care am scris‑o pentru Seeing Further: The Story of Science and the Royal Society.
Capitolul 1 Anul I În toamna anului 1850, în Hyde Park din Londra a fost înălţată o structură cît se poate de extraordinară: o seră uriaşă din fier şi sticlă, care acoperea o suprafaţă de 19 acri şi cuprindea în imensitatea ei eterică suficient spaţiu pentru patru cate‑ drale St Paul. În scurta ei existenţă, a fost cea mai mare clădire din lume. Cunoscută oficial drept Palatul Marii Expoziţii a Produselor Industriale ale Tuturor Naţiunilor, era incontestabil magnifică, cu atît mai mult cu cît apăruse acolo atît de brusc, atît de uimitor de sticloasă, atît de triumfătoare şi pe neaşteptate. Douglas Jerrold, editorialist la revista săptămînală Punch, a poreclit‑o Palatul de Cristal – şi aşa i‑a rămas numele. Construirea ei durase doar cinci luni. Era un miracol simplul fapt că fusese construită. Cu mai puţin de un an în urmă nu existase nici măcar ca idee. Expoziţia pentru care fusese concepută era visul unui funcţionar pe nume Henry Cole, celebru în istorie şi pentru că a inventat felicitările de Crăciun de tip carte poştală (ca moda‑ litate de a‑i încuraja pe oameni să folosească noul serviciu poştal de un penny). În 1849, Cole a vizitat Expoziţia din Paris – o afacere provincială prin comparaţie, limitată la fabricanţii francezi – şi şi‑a dorit să facă ceva similar în Anglia, dar la o scară mai mare. A convins multe personalităţi, inclusiv pe prinţul Albert, să îmbră ţişeze ideea unei Mari Expoziţii, iar pe 11 ianuarie 1850 au organizat prima lor întîlnire în acest sens, propunîndu‑şi să o inaugureze pe 1 mai în anul următor. Astfel, au avut la dispoziţie ceva mai puţin de şaisprezece luni să planifice şi să ridice cea mai mare clădire imaginată vreodată, să atragă şi să instaleze zeci de mii de standuri din fiecare colţ al globului, să doteze restaurante şi toalete, să angajeze personal, să facă aranjamente privitoare la asigurări şi protecţia poliţiei, să tipărească broşuri şi un milion de alte lucruri, într‑o ţară care nu era deloc con vinsă că doreşte un eveniment atît de costisitor şi perturbator. Era o ambiţie vădit irealizabilă, iar în următoarele cîteva luni nu au reuşit, în mod evident, să o realizeze. S‑au prezentat 245 de planuri pentru sala de expoziţie, în cadrul unei competiţii deschise. Toate au fost respinse ca nepractice. Confruntîndu‑se cu posibilitatea unui dezastru, comitetul a făcut ceea ce fac uneori comitetele aflate în circumstanţe disperate: a inventat un comitet cu un titlu
- Page 2 and 3: Bill Bryson ACASĂ O istorie a vie
- Page 4 and 5: Traducere de Ciprian Şiulea POLIRO
- Page 7: Cuprins Introducere. ..............
- Page 14 and 15: 14 ACASĂ — Ai observat vreodată
- Page 18 and 19: 18 ACASĂ mai bun. Comitetul pentru
- Page 20 and 21: 20 ACASĂ şi simplu asamblat cu bo
- Page 22 and 23: 22 ACASĂ II În timp ce la Londra
- Page 24 and 25: 24 ACASĂ politice. Reverendul Will
- Page 26 and 27: 26 ACASĂ devreme decît înainte
- Page 28 and 29: 28 ACASĂ admiraţie inevitabilă c
- Page 30 and 31: 30 ACASĂ Teama cea mai mare era c
- Page 32 and 33: 32 ACASĂ de Cristal dispăruseră
- Page 34 and 35: 34 ACASĂ Edmund, aflat în drum sp
16 ACASĂ<br />
ideea de a mă ocupa de ceva atît de bine delimitat şi de agreabil de finit precum<br />
o veche casă parohială dintr‑un sat englez mă atrăgea în mod evident. Iată o carte<br />
pe care o puteam scrie în papuci de casă.<br />
De fapt nu a fost deloc aşa. Casele sînt magazii uimitor de complexe. Ceea ce<br />
am aflat, spre marea mea surpriză, este că orice s‑ar întîmpla în lume – orice este<br />
descoperit, creat sau disputat cu înverşunare – ajunge în cele din urmă, într‑un<br />
mod sau altul, în casele noastre. Războaiele, perioadele de foamete, Revoluţia<br />
Industrială, Iluminismul – toate sînt acolo, în canapelele, cuferele şi sertarele<br />
noas tre, ascunse în faldurile perdelelor noastre, în moliciunea şi puful pernelor, în<br />
vop seaua de pe pereţi şi în apa din ţevile noastre. Aşa că istoria <strong>vieţii</strong> într‑o gos‑<br />
podărie nu este doar o <strong>istorie</strong> a paturilor, canapelelor şi aragazurilor, după cum<br />
presupusesem eu vag că ar fi, ci a scorbutului, guanoului, Turnului Eiffel, ploşni‑<br />
ţelor, furtului de cadavre şi cam a tot ce s‑a întîmplat vreodată. Casele nu sînt<br />
refugii din calea <strong>istorie</strong>i, ci locul în care sfîrşeşte istoria.<br />
Nu cred că e nevoie să amintesc că istoria de orice tip are tendinţa să se lun‑<br />
gească. Pentru a cuprinde povestea <strong>vieţii</strong> <strong>private</strong> într‑un singur volum, a fost evident<br />
de la început că va trebui să fiu chinuitor de selectiv. Aşadar, deşi din cînd în cînd<br />
mă aventurez în trecutul îndepărtat (nu poţi vorbi despre băi fără să vorbeşti despre<br />
romani, spre exemplu), ceea ce urmează se concentrează în principal asupra eve‑<br />
nimentelor din ultimii aproximativ 150 de ani, cînd lumea modernă s‑a născut cu<br />
adevărat – întîmplător, exact de cînd există casa prin care sîntem pe punctul de a<br />
ne plimba.<br />
Sîntem atît de obişnuiţi să avem foarte mult confort în viaţa noastră – să fim<br />
curaţi, încălziţi şi bine hrăniţi –, încît uităm cît de recente sînt cele mai multe<br />
dintre lucrurile din jur. De fapt, ne‑a luat o veşnicie să realizăm aceste lucruri, iar<br />
cele mai multe au venit apoi dintr‑odată. Cum s‑au întîmplat toate acestea şi de ce<br />
a durat atît de mult să le obţinem constituie subiectul paginilor următoare.<br />
Deşi nu am numit satul în care se află vechea casă parohială, trebuie să menţionez<br />
că această casă este reală, aşa cum sînt (sau au fost) şi oamenii pomeniţi în legătură<br />
cu ea. Trebuie, de asemenea, să precizez că pasajul referitor la reve rendul Thomas<br />
Bayes din capitolul 1 apare într‑o formă uşor diferită într‑o intro ducere pe care am<br />
scris‑o pentru Seeing Further: The Story of Science and the Royal Society.
Change language