Asezarea getica fortificata de la Cotu Copalau - Editura Cetatea de ...

arheologie www.cetateadescaun.ro 2012
Studiu arheozoologic al resturilor faunistice
ani; un scapular este lipsit de tuber, ar fi un viţel ceva mai mare, un radius cu epifiza
inferioară neepifizată, deci individ tot sub 4 ani, o tibie neepifizată superior deci tot sub
4 ani; două calcanee neepifizate, sub 2,5 ani şi un metatars cu epifiza inferioară
neepifizată cam cu ceva peste 2 ani – ar fi şi aici, aşadar, indivizi aproape în totalitate
adulţi şi maturi, însă evidenţiat, doar unul singur tânăr.
Calul se găseşte ca frecvenţă pe locul al doilea, cam cu o cincime dintre resturi –
destul de înaltă – dar pe primul ca mărime specifică, el întrecând uşor taurinele ca masă.
Acesta prezintă în material doar câte un singur rest de maxilar superior şi unul de
mandibulă, lipsind cu totul resturi de craniu; în schimb şi la această specie s-au găsit în
cantitate relativ mare dinţi jugali izolaţi (11 superiori şi 26 inferiori), poate datorită
aceluiaşi fapt ca şi pentru taurine. La celelalte segmente osoase evidenţiate, credem că
nu apar disparităţi; în afară de dinţi jugali ce dau bune caracteristici morfologice, există
şi şase falange I, dintre care patru măsurabile, ele fiind de asemenea importante.
S-a găsit un singur os lung întreg, un metacarp, aparţinând unui matur, după care
s-a stabilit o înălţime la greabăn de aproape 1,50m, individul respectiv fiind relativ
gracil; el face parte, aşadar, din gruparea cailor de elită ai geto-dacilor. 2 Considerând
dinţii jugali, mai întâi cei superiori, putem constata că cele două insule au doar 1-2
pliuri, că pliul cabalin este mic sau şters, că protoconul este relativ scurt, dar stilii
puternici; la cei inferiori, se distinge faptul că imediat sub suprafaţa de masticaţie se
disting brâie de smalţ de la 3-4 – 1 (după gradul de eroziune). Toate cele de mai sus sunt
caracteristici ale cailor estici, grupă din care fac parte şi caii geto-dacilor. 3 Falangele I
(mai ales cele măsurate) sunt probabil una posterioară şi restul de trei, probabil,
anterioare; unele apar mai gracile, altele mai masive, dar mai cu seamă ultima dintre ele
prezintă triunghiul de pe faţa sa posterioară foarte puternic exprimat, iar în dreptul
epifizei inferioare noduli laterali bine dezvoltaţi, unul prezentând şi exofite, arătând,
credem, că individul respectiv era folosit pentru a executa munci grele.
În ceea ce priveşte vârsta de sacrificare, în lipsa dinţilor incisivi, după care la cai
se stabileşte, considerând gradul lor de eroziune, vârsta relativ exactă, nu o putem face
complet. Dinţii jugali definitivi arată după doi molari abia erodaţi o vârstă de 4-5 ani iar
la toţi ceilalţi dinţi jugali, erodarea este puternică, indivizii respectivi având de la 10-12
ani în sus. Restul de mandibulă găsită este reprezentat de partea sa anterioară, cu simfiza
intactă, dar, din păcate, dinţii incisivi sunt tăiaţi deliberat – nu putem spune pentru ce
scop s-a făcut acest lucru; se găsesc însă caninii (drept şi stâng) care, prin micimea lor
ar arăta un individ castrat (cal). Resturile oaselor lungi aparţin, toate unor maturi –
având, astfel, discurile de creştere închise. Se ştie, că după schelet, la ecvide, nu apare
clar dimorfismul sexual, încât nu am putut stabili deloc raportul dintre sexe.
Porcinele vin pe locul al treilea cu doar 11 resturi şi trei indivizi, o frecvenţă
aproape nesemnificativă faţă de primele două specii domestice, având în vedere şi
mărimea lor specifică. Indivizii ar avea următoarele vârste: unul foarte tânăr, după un
maxilar superior de la care abia ies incisivii, unul de cam trei ani, dar şi unul foarte
bătrân la care un molar 1 sau 2 superior este atât de ros, încât de pe suprafaţa de
masticaţie a dispărut complet smalţul.
Ovinele, cu resturi şi mai puţine decât porcul, au doar dinţi jugali şi două oase:
un fragment de cubitus şi o porţiune de tibie, cu o parte a epifizei inferioare, după care
s-a determinat un ovin.
Pe ultimul loc între speciile domestice se găseşte câinele cu trei resturi
aparţinând precis la doi indivizi. Astfel, s-a găsit un fragment de maxilar superior drept,
2 Ibidem, p. 150.
3 Ibidem, p. 150.
www.cetateadescaun.ro
Editura Cetatea de Scaun
65