Asezarea getica fortificata de la Cotu Copalau - Editura Cetatea de ...

arheologie www.cetateadescaun.ro 2012
64
Aşezarea de la Cotu - Copălău
Numărul de specii determinate este de zece, pentru una determinarea, aşa cum
vom vedea, nu este cu totul sigură ea fiind întovărăşită de semnul întrebării. Acestea
sunt următoarele, considerând mai întâi pe cele domestice şi apoi pe cele sălbatice:
1. Bos taurus (taurinele sau cornutele mari), 2. Sus scrofa domesticus (porcinele),
3. Ovicaprinae (cornutele mici, reprezentate în material doar prin Ovis, adică ovine),
4. Equus caballus (calul) şi 5. Canis familiaris (câinele); urmează sălbăticiunile:
6. Cervus elaphus (cerbul roşu sau nobil), 7. Sus scrofa ferus (mistreţul), 8. Bos
primigenius (bourul), 9.? Canis lupus (lupul) şi 10. Ursus arctos (ursul).
II
Ne vom ocupa de fiecare specie în parte, în aceeaşi ordine cum au fost stabilite
mai sus.
Taurinele se aşează pe primul loc având peste 60% în fragmente şi 40% în
indivizi prezumaţi. Considerând totodată mărimea indivizilor acestei specii, trebuie să
precizăm din start că economia animalieră a locuitorilor sitului se baza pe creşterea şi
folosirea ei, celelalte specii domestice rămânând oarecum (poate cu excepţia calului) ca
nişte anexe, aproape de neluat în seamă.
Considerând repartiţia fragmentelor osoase, menţionăm că aproape nu există
resturi de axe cornulare; ele se reduc doar la două foarte mici, una aproape pătratică,
alta mai dreptunghiulară, dar nu mai voluminoase de aproximativ 4-5 cm 2 .
De asemenea, aproape nu s-au găsit resturi de craniu propriu-zis şi nici de maxilar
superior; mandibula este reprezentată însă prin 12 fragmente, dintre care doar patru au
corpul osului, unele purtând şi dinţi jugali, restul fiind cu totul nesemnificative. Există
însă, în material, o cantitate foarte mare de dinţi superiori (54) şi inferiori (34), izolaţi;
acest fapt vine să arate că este destul de plauzibil că respectivele maxilare s-au
„măcinat” în pământ, eliberând dinţii, ce sunt mult mai duri. În ceea ce priveşte
scheletul post-cranial nu apar disparităţi ce merită a fi luate în seamă, doar că s-au găsit
puţine coaste, care este posibil să fi fost şi ele distruse de un sol neadecvat păstrării
materialului osos. Multiplele resturi ale extremităţilor membrelor ce nu sunt acoperite
cu carne, mai cu seamă metapodalele (metacarpe şi metatarse) ar arăta că ele nu erau
folosite în scopuri lucrative - de altfel, nici unul dintre acestea nu păstrează urme care să
arate că au fost întrebuinţate.
Dintre oasele lungi, doar trei au fost relativ întregi şi anume metapodalele, încât
după ele s-a putut stabili oarecum sexul şi s-a calculat de asemenea înălţimea la
greabăn. Ea arată existenţa unor taurine mici ca talie, cam tot aşa ca cele ce
caracterizează, în general, La Tène-ul dacic. 1 Gracilitatea speciei s-a putut evidenţia şi
cu ochiul liber, considerând materialul aparţinând taurinelor, cât şi prin măsurătorile
executate pe resturile fragmentare, observându-se, totodată, destul de clar un dimorfism
sexual nu prea şters, putându-se deosebi, pe de o parte, femelele şi pe de alta, masculii şi
castraţii; cele două grupări ar fi cam egale numeric.
Este important să specificăm după apariţia şi eroziunea dinţilor şi considerând
prinderea epifizelor la oasele lungi şi la vertebre, vârsta de sacrificare: între dinţii găsiţi
nu există nici unul de lapte (aceştia sunt mai puţin duri şi au putut fi eventual distruşi de
către solul acid), iar între cei definitivi, considerând mai ales M 3 şi M3, găsim foarte
puţini cu o eroziune incipientă iar pentru restul de la slabă până la puternică – ar fi deci
indivizi de la adulţi la bătrâni; dintre vertebre doar trei sunt neepifizate, deci sub 4-4,5
1 Sergiu Haimovici, Creşterea animalelor la geto-dacii (sec IV î.e.n. – sec I e.n.) din Moldova şi
Muntenia, în "Thraco-Dacica", t. VIII, nr. 1-2, Bucureşti, 1987 p. 146.
www.cetateadescaun.ro
Editura Cetatea de Scaun