Asezarea getica fortificata de la Cotu Copalau - Editura Cetatea de ...

arheologie www.cetateadescaun.ro 2012
58
Aşezarea de la Cotu – Copălău
Privind lucrurile din alt unghi de vedere, am putea afirma că fortificaţiile erau
destinate apărării teritoriilor mai înalte, cele de podiş. Menţionăm că în interiorul
propriu-zis al Podişului Sucevei cunoaştem aşezări de acest gen, cum ar fi cea de la
Vânători (RAJI, II, 1985, 447) sau cea de la Mereşti (P o p o v i c i, I g n a t, 1981, 545-
551). O astfel de destinaţie strategică nu este nici ea prea credibilă, întrucât aceste
aşezări se datează îndeosebi în sec. IV-III a. Chr., epocă de stabilitate, când nu vedem
un potenţial pericol care să sălăşuiască în Câmpia Moldovei. Dacă în Hallstattul târziu,
în condiţiile unei fărâmiţări culturale, erau posibile infiltrări externe, din lumea scitică,
acestea după 450 a. Chr. nu ne mai sunt evidente în nordul Moldovei. Dar tocmai după
această dată se plasează cronologic majoritatea fortificaţiilor, cu excepţia celei de la
Stânceşti, care este mai veche. Edificarea fortificaţiilor, în această zonă, nu răspunde, în
esenţă, unui pericol extern lumii getice.
În fine, o a treia posibilitate care să justifice această amplasare geografică ar
putea fi găsită în ambiaţa mediului. Observaţiile geografice au subliniat că rama de
contact dintre câmpie şi podiş a fost şi este cea mai intens locuită, oferind atât rodnicia
ogoarelor din câmpie, cât şi bogăţia forestieră şi cea a păşunilor din podiş (T u f e s c u,
1977, 72). Această explicaţie pare cea mai plauzibilă, fără să omitem însă şi celelalte
posibilităţi, dar ca aspecte secundare. De fapt, până în epocă romană, preferinţa de
amplasare a locuirii dacice a vizat zonele de relief înalte, cele de podiş (I g n a t, 1999,
15).
În consecinţă, aşezarea getică fortificată de la Cotu - Copălău este plasată întrun
mediu ecologic prielnic, dar şi într-un punct strategic bine ales. La reconstituirea
mediului, un rol important l-a avut studiul arheozoologic realizat de reputatul specialist
S. Haimovici (v. cap. VII). Desigur, extensia pădurilor, spre deosebire de peisajul
actual, mult antropizat, era apreciabilă, în care pădurile de stejar au avut probabil o
răspândire apreciabilă, cum o dovedesc şi achenele găsite în L 6, nefiind exclusă
posibilitatea ca acestea să fi fost utilizate şi ca un supliment de hrană (C â r c i u m a r u,
1996, 187).
Discutând plasarea geografică a unor aşezări getice fortificate am abordat
tangenţial şi rolul acestora, care, în viziunea noastră, este unul multifuncţional. Acesta
reiese parţial chiar şi din dispunerea lor în teren.
Fortificaţiile apar în lumea tracică de la răsărit de Carpaţi încă de la debutul
epocii fierului, cum ar fi cea de la Preuteşti - "Cetate" (P o p o v i c i, U r s u l e s c u,
1982, 23-27) sau cea de mari dimensiuni de la Siret - "Dealul Ruina" (v. CCAR, 2003,
293-295), ambele din Hallstattul timpuriu. Din această epocă datează, se pare, şi
fortificaţia de la Dersca - Berezna (periegheză Adrian Florescu). Se pare că această
practică a întăririi aşezărilor a fost reluată şi mult amplificată pe spaţii largi, către
sfârşitul Hallstattului târziu şi la începutul celei de-a doua epocii a fierului.
Aşezările fortificate getice îşi fac apariţia încă din sec. al VI-lea, dacă nu chiar
de la mijlocul sec. VII a. Chr. Între cele mai vechi din spaţiul carpato-nistrian putem cita
pe cele de la Butuceni şi Stânceşti, datate după importurile greceşti. Nu este exclus ca şi
fortificaţia de la Ruhotin, din nordul Bucovinei (T i m o š č i u k 1974, 25-26), să
aparţină acestei categorii. S-a încercat pe baza ceramicii lucrate cu mâna, care păstrează
tradiţii hallstattiene şi poartă influenţe scitice, o datare mai timpurie a unor fortificaţii,
cum ar fi cele de la Hlijeni - "La Şanţ", (K a š u b a, H a h e u, L e v i ţ c h i, 2000, 101-
118). Opinia merită a fi reţinută. Succesiunea firească dintre monumentele hallstattiene
târzii şi cele getice este posibilă şi demostrabilă. În acest caz, o serie de aşezări ar putea
fi mult mai timpurii, de la mijlocul sau sfârşitul sec. al VII-lea a. Chr. (H a h e u, 2003,
224-225), decât se credea şi ar anula acel "hiatus" atât de căutat şi afirmat de unii
cercetători (T k a k i u k, 1994, 225-228).
www.cetateadescaun.ro
Editura Cetatea de Scaun