Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

profesiuni de credin]`, ars poetica, încercând s` „elucideze” rela]iile mutuale
cu versurile pe care le scriu, în tentativa de a determina hotarul propriei lor
personalit`]ii, spre a pozi]iona „eul” uman fa]` de „eul” poetic. Spre exemplu,
mai în glum`, mai în serios, Ivan Ahmetiev, unul din poe]ii „neortodoc[i”,
de-a dreptul iconocla[ti, în mare parte r`mânând în sfera miniaturii sugestive,
m`rturise[te c` a ales con[tient linia unei „mai mici rezisten]e”, dar a unei mai
mari satisfac]ii (atât cât puteau s` existe în acei ani de obstruc]ie [i [antaj
ideologico-bol[evic). Defini]ia acestui mod de crea]ie o depist`m într-un
alt vers: „o f`râm` de via]`, o f`râm` de limbaj”, unii critici întrebându-se pe
cât de inten]ionat introduce poetul vorbirea direct`, oralitatea cotidian` sau
argotic` în textele sale. Explica]ia lui Ahmetiev e, ca de obicei, paradoxalludic`,
îns` de o evident` seriozitate a sensului: „De fapt, aceasta ar fi o
vorbire introvertit`. Sau extravertit`, îns` având calitatea celei interiorizate.
Totdeauna m-a interesat unde anume ar trece hotarul dintre: vers – ne-vers.
ßi, pe cât ar fi posibil, s` l`rgesc spa]iul, s` împing grani]a cât mai departe...
Bineîn]eles, f`r` a renun]a s` scriu anume versuri.” Iar în textele compuse din
extrem (uneori) de pu]ine cuvinte, un rol aparte îl are [i modul de elaborare
a arhitectonicii, a „vizualiz`rii” acesteia, prin intervale, pauze [i componente
grafice speciale. Autorul opereaz` [i cu zone ale t`cerii, ale inexprimabilului,
afine cu ceea ce în poezia român`, dar [i în cea rus`, a fost definit drept necuvinte
(bezslovie). Ba Ahmetiev a inventat chiar [i o no]iune ce ar contribui
la explicarea fenomenologiei propriei sale crea]ii: poezia extracontextual`.
În aceste cazuri, la sugestia, la imboldul autorului, cititorul „potrive[te” contextele,
creând el însu[i altele noi. „Tu m` cite[ti / eu intru în tine” – aceasta
este interrela]ia poet–lector. Sau: „versurile mele sunt predestinate / pentru
un cititor sensibil la maximum / [i maximum de binevoitor / ele creeaz` un
astfel de cititor”.
De la sine în]eles c` cititorul trebuie s` fie unul inteligent, sensibil, cu
un larg ([i democratic!) registru de percep]ie, ]inând cont de diversitatea
aspectelor, ba chiar curentelor din poezia rus` contemporan`, în care [i-au
(tot) lansat manifestele mitologi[tii; neomateriali[tii; rituali[tii; conceptuali[tii;
minimali[tii; neotradi]ionali[tii; fonemoforii (zvukonos]î) etc.
Precum era firesc, „f`râmi]area” canonic`, diversitatea stilistic` mai mult
voit`, decât „validat`, autentificat`” de texte ([i pretexte!), deopotriv` cu neortodoxismul
radical al practicii scrisului treze[te [i polemici. Spre exemplu,
celebrul disident, poetul Vsevolod Nekrasov era de p`rere c` estetica a[anumitului
conceptualism ar fi fost agreat` de aparatul represiv al esteticii
sovietice, o estetic` ce r`m`sese suspendat` în gol dup` distrugerea ei, pe
care, de altfel, o încurajase însu[i conceptualismul. Iar exegetul G. Ka]ov,
referindu-se la unele jocuri de-a literatura, se întreb`: „La ce naiba le-ar trebui
asta poe]ilor care, mai înainte, scriau «pentru sertar», iar ast`zi sunt în stare
doar de jocuri «pentru arhiv`»?” (În genere, spiritul polemic se înte]e[te tot
mai mult în cuprinsul imensei literaturi ruse „la – [i din – toate timpurile”.) În
consecin]` (de etap`!), „]inând cont” [i de r`sp`rul dialogistic, în traducerile
pe care le-am pl`smuit m-am str`duit s` nu admit o c`dere sub aspect estetic,
dar [i tehnico-stilistic al prozodiei, când textul deja nu ar mai p`rea „s` tr`iasc`”
dup` legile LITERATURII. Am respins nefasta indiferen]` fa]` de complexitatea
limbajului artistic, când autorii trivializeaz`, schematizeaz`, argotizeaz`
sau o dau, una-dou`, în zaum’ (transra]ionalitate) despre care îns`[i „tat`l”
s`u, A. Krucionâh, spunea c` ar fi ca [i mu[tarul: nu-i po]i da numai [i numai
cu iute, nu?! Totul trebuie dozat dup` criteriile [i legile crea]iei autentice. Iar
EX PONTO NR.1, 2006
75