Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
74
acesta – asemeni stropilor de mirt extras din esen]ele spiritului uman; apoftegme
de o maxim` (deci, liber`) autonomie, nesubordonate oarec`ror sisteme
de propulsie [i „repartizare” ideatic`. Sau cazurile în care apare, precum
men]iona Ghenrih Sapghir, un fel de puantilism textual, pe care îl po]i asocia
unui nou gen de muzic` de camer` de vibra]ie ce se propag` îndelung.
La mai mul]i autori cititorul va remarca spiritul sever-constatativ, telegrafico-metaforic,
dictono-poetic (memorabil, bineîn]eles, – mai trebuie ad`ugat):
„S` discut`m ca un imperiu cu alt imperiu” / îi propusese Maiakovski lui Tânianov
// „S` discut`m ca un magnetofon cu alt magnetofon” / îi propusese
Satunovski lui Nekrasov”, scrie Ivan Ahmetiev, pentru a ne re-aminti o stare
de fapt din terifianta realitate ([i supra(i)realitate!) sovietic` de odinioar`. Ar
fi aici ca [i cum un stil trans-epocal sau unul ce leag` epocile, cu obligatorul
pandant al specificit`]ii timpurilor noastre (S` discut`m ca un magnetofon
cu alt magnetofon) în raport cu punctul-referent („simetric”) din timpurile lui
Hlebnikov–Krucionâh–Maiakovski, alias – ale cubofuturismului rus de la începutul
secolului trecut. E un stil trans-genuri [i... trans-stiluri poetice, în
care se reg`se[te autorul, dar [i cititorul contemporan. Cu, evident, o u[oar`
atingere/influen]` creatoare de poezia anglo-saxon`, de factur` ni]el glacial`,
îns` nobil` în ]inut` [i expresie.
Bineîn]eles, miniatura poetic` european`, deci [i cea rus` nu presupune
„rigori japoneze”. Din contra, în anumite cazuri ea este „iconoclast`”, în r`sp`r
cu canoanele stabilite de tradi]iile seculare. Drept ilustrare ar putea servi [i
incoeren]a „voit`”, ca efect artistic, sau tentativa de a încerca „oganele sf`rmate”
ale poetului suprarealist, l`sat în voia dicteului automat, precum mi se
pare a fi Nikolai Erdman, inclusiv în poemul ce se încheie astfel: „Iar [i iar pe
tipsie / Rotoiul lunii / Ghemotoc / Într-un nor de pâsl` / Precum în b`ltoac` /
R`nile lui Isus / În cuiele-ascu]ite ale branhiilor”. Fascinant alogism... – î]i vine
s` consta]i (nu obligator [i exclamativ!). În fond, nimic deosebit, dac` atragem
aten]ia la notarea cronologic` a poemului: 1919. Este exact perioada în care
avangardismele de pe toate meridianele europene (transfrontaliere, adic`)
erau în deplin` libertate de afirmare [i – sigur – de sfidare. (Aceasta, dincolo
de „logica/alogica” ars poetica de care sunt preocupa]i unii neoavangardi[ti,
precum ar fi Arsen Mirzoev: „m` încerc` / o îndoial` / nu un interes / c` eu a[
fi / [i n-a[ fi / vers...” Sau dubiul referitor la utilitatea sau inutilitatea ludicului
gen zis palindrom, practicat de mai mul]i autori contemporani, unii înclinând
s` cread` c` [i aceast verboludicitate ar face parte din prozodia propriu-zis`,
al]ii îns` neinvestind speran]e „valabile” în palindrom, pe care l-au numit...
PALINDROMONSTRU! Subsemnatul nu s-a sim]it tentat s` palindromeze
române[te, în egal` semnicitire de la stânga la dreapta [i invers, mostre ca:
„Ai Lera K. Karelia”, „Ai Regina. Nigeria” sau „Ai Liza R. Brazilia” etc.)
ßi tot dincolo de obsesiile dubitative, am fost [i sunt sceptic fa]` de textele
care se doreau/doresc poeme, împresurate de furnicarul ocazionalismelor
(chiar dac` abunden]a acestora duce cu gândul tot la cubofuturi[ti). Sunt
reticent [i fa]` de textele „registrative” care ar vrea s` ne creeze impresia c`
prin asta e pus` în lumin` vitalitatea, minu]ioasa cercetare [i reinterpretare a
realit`]ii, de fapt ele nefiind altceva decât o form` oarecare a automatismului
ca discurs verbal. Atare autori nu sunt nici pe departe preocupa]i de a g`si
formula adecvat`, no]iunea exact`, ci „cânt`”, precum akântul, tot ce le cade
sub priviri, de regul` – „informa]ii” de duzin`, repudiate de poezia esen]ializat`,
cu atât mai mult – de cea a concentra]iilor semantice maxime.
Mai în toate cazurile, protagoni[tii „curentele” prozodice recurg la manifeste,