Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

fost profesor la universit`]i prestigioase din ¥ara Soarelui R`sare, f`cându-[i
un nume printre poe]ii vi[inului înflorit: „În iarb` greierul / ßi-a devorat amica.
/ Ce netrainic`-i prietenia!”
În largul [i elementul s`u, miniatura poetic` apare ca o fascinant` art` a
metaforelor, pauzelor, poantelor revelatoare, uneori – ca o magie a verbului/
ideii c`ruia/c`reia îi este caracteristic` o for]` [i o profunzime aparte. E aici o
sensibilitate de recep]ie mai acut` a sensului existen]ei [i marii treceri umane
(ca s` ne amintim de Blaga), precum un impuls energic de str`luminare a
paradoxalit`]ii [i nestatorniciei lumii. Concomitent, miniatura poate p`stra
([i) tonul colocvial, pe în]elesul omului de rând, care nu râvne[te obligator
generaliz`ri de ordin superior [i explica]ii filosofice „exaustive”, lucru ce se
observ`, mai ales, în deconstruc]iile unor celebre poeme clasice, supuse
parafraz`rilor, interpret`rilor ironice postmoderne, dând peste cap intona]iile
grave ale epocilor în care au fost create. Deci, se poate spune c` o atare
specie poetic` nu for]eaz` nici idea]ia, nici intona]ia, de cele mai multe ori
p`strând „claritatea”, fiind accesibil` nu doar ]`ranului nipon, ci – de ce nu?
– [i celui european. S-ar putea spune c` pu]inele cuvinte ale unui atare poem
con]in nu doar mult sens, ci [i mult spa]iu, mult timp. Este forma concentrat`
a existen]ei [i manifest`rii spiritului uman în realitatea, dar [i magia cosmic`,
în condi]ia sa de creator de istorie, cultur`, mereu propulsat de vise, speran]e
sau chiar iluzii. E romantismul, dar [i tragismul, e frumosul, dar [i dramaticul,
este miezul vie]ii, dar [i p`staia seac` a de[ert`ciunii de[ert`ciunilor...
Istoria, dar [i prezentul înc` „ne-istoric" se relev` instantaneu, îns` pe lung`
durat`, în imediate]ea/scânteierea metaforei, – zic, fiind con[tient de implicita
tautologie pe care o comit (instantaneu–imediat). Ar fi [i ea, tautologia, un
mod de a reliefa sensul, de a-l sublinia. Pentru c` ceea ce în via]` pare deja
obi[nuit, în contextul poetic esen]ializat ob]ine o semnifica]ie nu de pu]ine
ori remarcabil`.
Lectura acestui gen de poezie î]i mai creeaz` certa impresie c` miniatura
„încurajeaz`” paradoxul, ra]ionamentul (dar [i... sentimentul!) neordinar, oarecum
ciudat, uneori de domeniul absurdului, clovnerescului, – dar, înainte de
toate [i în fine, ea e de o fin` asociativitate evanescent` sus]inut` de livrescul
[i inteligen]a sc`p`r`toare. A se vedea, spre (generos [i elocvent) exemplu,
textele lui Valentin Bobre]ov, iar, pân` la ele, aceast` (de)mo(n)str` (!) din V.
Kuprianov: „Cerul / nicicând nu se reflect` / în blidul cu terci” sau, din acela[i
autor: „Noapte de noapte / mortul / ridic` pu]in piatra-i de mormânt / [i-[i trece
degetele pe suprafa]a ei / pip`ind pip`ind pip`ind // au nu care cumva / i s-o
fi [ters inscrip]ia?”
Îns` exist` [i poe]i apropia]i de avangardi[tii radicali, care practic` un
discurs al suspansului, semi-spusului, semi-tainei, sugestiei [i perspectivelor
ideatice l`sate la discre]ia cititorului (de data aceasta, nu a celui de
rând) care, fire[te, este unul receptiv, inteligent, predispus de a colabora,
discret, cu intimitatea poetului ce apeleaz` la verbocrea]ia model Hlebnikov
sau Krucionâh, ob]inând vertijocuvinte (sau: verti-joc-cuvinte!). Exist` poe]ii
paradoxului „irezistibil”, care exceleaz` în „concretizarea” abstractului sau în
metaforica „familiaritate” cu fenomenele primordiale în întemeiere [i d`inuire
cosmic`. Unul din ace[tia e [i Vladimir Burici care, într-un superb concetti,
spune: „Via]a – / scânteie / erupt` de toiagul / orbului”. Un alt excelent poet,
Viaceslav Kuprianov, scrie c` dânsul nu e de acord cu respectiva filosofem`,
îns` nu poate s` nu se lase penetrat de o atare imagine eclatant`.
În anumite cazuri, miniatura poetic` reprezint` „g`oacea” aforismului,
EX PONTO NR.1, 2006
73