Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
68
abole[te aceast` absen]`, dimpotriv`, o m~ng~ie, o reconforteaz`, îi transmit
întreaga semnifica]ie pe care o de]inuse credin]a, din clipa asta aceast`
absen]`, parc` materializat` [i r`scump`rat`, este aceea care-i înc~ntat`
de reg`siri [i confirm`, în fericirea izvor~nd din prezen]a descoperit` la mic`
distan]`, dispari]ia credin]ei.
5.
Aceast` parte a ora[ului con]ine doar prezentul. Împietrirea o[tirilor,
la întoarcerea lor bogat` în promisiuni, la plecarea dintr-un alt meleag ce
a devenit o reîntoarcere c`ci nimic nu le mai impune prezen]a prin pie]ele
în]esate cu statui [i fort`re]ele pustii, doar dac` suprema m~ng~iere de-a
nu fi fost nicic~nd înfr~nte dec~t de ele însele refuz` s` le lase deoparte,
pur [i simplu între flamurile ro[ii [i albastre ale cerului [i p`m~ntului, într-un
anotimp a]~]at de semne pervertite [i de guri mereu întredeschise ce ascund
un secret. O[tirile par s` garanteze eterna tinere]e a ora[ului, o tinere]e în
întregime consemnat` în spirala vestigiilor, tinere]e cu dou` etaje ca [i cum,
în caravanserai, ar fi r~nduit de-a dreptul sub porticuri, povara timpului iar
le etaj locuin]ele, ar fi gr`bit, f`r` efect asupra istoriei, dup`-amiezele parfumate
[i dimine]ile subterane în care a fost parcat`, c~nd umplea str`vechea
memorie a celeilalte p`r]i a ora[ului care acum e pentru ea doar b`nuial`
[i p`r`ginire. Spirala zilelor parfumate [i subterane o desparte mai mult ca
oric~nd de îndep`rtatele podgorii, c`ci viile au ajuns la maturitate iar destinul
a început s` fermenteze în butoaiele instalate a[a cum orele-s alese pe-un
orar invizibil. Tinere]ea ora[ului confund` uneori o[tirile cu vi]ele de struguri
evadate din viile preajmei, ag`]ate de st~lpi la r`sp~ntii, întinse pe deasupra
por]ilor sau chiar astup~nd firmele de tabl` cu litere decolorate, [i ea atribuie
împietrirea o[tirilor generozit`]ii strugurilor care se usuc` f`r` a-[i pierde din
calit`]i, r`m~n~nd tari [i pestri]i, cu-o stranie putere de seduc]ie. Tinere]ea î[i
închipuie c`, dac` ar înceta s` mai priveasc` strugurii, ar încerca o nelini[te
care, oblig~nd-o s` se duc` s` astupe g`urile din plasa de la frontiere, ar
l`sa-o prad` h`r]uielilor înveninate, cu at~t mai periculoase cu c~t s-ar dubla,
s-ar multiplica în alte [i alte versiuni iluzorii ale aceluia[i text. Am`girile din
faliile frontierei, aceste h`r]uieli de neevitat ar face ca àcele ora[ului s-o apuce
c`tre ora desp`r]irii pe care ea se str`duie[te s-o combat` cu orice pre],
gurile infernului s-ar c`sca murmur~ndu-[i candoarea ironic` ce-o afi[eaz`
mor]ii l`s~nd s` se rostogoleasc` la picioarele trec`torilor inelul ce-i face
invizibili. Din fericire, tinere]ea nu pierde din ochi strugurii, îndep`rt~nd cu
un acela[i gest amara constatare c` a astupat totul [i b`nuiala c` tot nu cunoa[te
pl`cerea. Dar umbra ciorchinilor de struguri pe ziduri, în jurul firmelor
[i-al cozilor de steag n-o împiedic` s` afle ce-i inconfortabil în distan]a ce
desparte ciorchinii de viile r`s`rite ca ni[te s`p`turi arheologice în cartierele
s`race, care nu exalt` pulberea albastr` a z`rilor dec~t acolo unde c~ndva
poposise du[manul acum tot at~t de pl`cut ca aurul, acolo unde al]ii r~vneau
în locu-i purpura sentimentelor, f`r` alt` urm` ori vestigiu, în afara versurilor
scrise de b`rba]i [i femei z`vor~]i în t`cere, nu vine s` explice în ce constau
aceste sentimente [i ce se poate-nt~mpla cu ele atunci c~nd indigoul [i violetul
timpului ajung în teasc [i oglindesc pe bol]ile v`ruite sau pe frunzele
copacilor, cu degete rapide ori cu aripi de papagal, un testament, ca [i c~nd
fiecare ciorchine ar smulge imperiului, a[a cum era prev`zut, toat` cruzimea