Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

adev`rat, c~t de mult a crescut… Aveau acces la mitul lui numai din pove[ti!
Rostite la televizor, citite prin ziare, auzite prin hale de produc]ie [i birouri.
Românii r`m`seser` din nou singuri, simpatia lumii occidentale, de c~nd
aceasta v`zuse c` România luptase pentru acela[i tip de machiaj pe care îl
folosea [i ea, pentru aceea[i masc` a primirii vremurilor, se retr`gea definitiv
într-o parte a sufletului, parte responsabil` cu simpatiile bru[te [i de scurt`
durat`. Peste aceasta, pornea c`tre români alt tip de atitudini, îmbunate pe
ici, pe colo de împ`rt`[irea unor interese [i a unor viziuni comune.
Românii vor fi singuri, niciodat` nu în]eleg c` s~nt singuri. Cer [i a[teapt`
mereu ajutor sau se raporteaz` la altcineva. Nimeni dintre cei mari nu au cum
s` aib` proiecte importante împreun` cu ei. Din aceast` cauz` vor r`m~ne
singuri [i însingura]i. A[a a fost de c~nd e lumea. Aici, singur`tatea este o
dob~ndire metafizic`, o teologie. Biblia singur`t`]ii românilor e doina, c~ntat`
pe sub poalele p`durii – linie de grani]` între spa]iul social al a[ez`rilor [i
spa]iul spiritual al codrului. Dor, pendulare, c`utare [i nehot`r~re. Cine ascult`
cuminte doina, în]elege rela]ia românului cu lumea.
Toate visele lor li se vor întip`ri numai pe g~t, semne cutanate c` a trecut
un timp în care au visat, în care au dorit ca lumea s` îi bage în seam`…
Dac` le-ar lua cineva visul, nimic nu ar mai r`m~ne din ei, ca s` mai poat`
tr`i în lumea real`, înfr~nt` [i acceptat` printr-o închipuire a ei. F`r` visare,
românii se simt sf~[ia]i structural. Chiar îi ur`sc pe cei care nu le alimenteaz`
sl`biciunea, pe cei care nu s~nt v~nz`tori de iluzii… Românii, datorit` unei
deficien]e de construc]ie genetic`, nu încap în realitate. Au nevoie de proiec-
]ie, chiar dac` realitatea în care se g`sesc este cu totul potrivnic` idea]iei
optimiste care le este propus`. În consecin]`, rostul de existen]` al românilor
este s` poarte mai departe visul... De veacuri s~nt cultivatorii acestui ogor uitat
al omenirii, visul… Aceasta este menirea lor. Din c~nd în c~nd, s~nt r`spl`ti]i
de c`tre Dumnezeu cu victorii mici, cu p`strarea ]`rii, cu întregirea ei, cu alte
vise mai mari… Iar, dac` le-ar extirpa cineva visul, aceast` cangren` canceroas`,
acest cancer care le hr`ne[te organismul, într-o patologie inversat`,
ar r`m~ne pe veci schilodi]i, t~r~toare pe p`m~nt, f`r` posibilitatea de a se
mai ridica în picioare pentru a primi pe frun]i lumina dimine]ii.
Poate c`, datorit` firii noastre, o fi g`sit aici Dumnezeu o brazd` bun`
pentru tainele [i pentru în]elesurile Lui impuse. Niciodat` românii nu au vrut
s` \i schimbe teoriile, i-au acceptat dogmele ca pe un dar mare, ca pe o dovad`
a iubirii pentru ei. Asta nu a fost r`u. S-au mul]umit s` munceasc`, s`
iubeasc` [i s` în]eleag` înv`]`tura Lui. În via]a de zi cu zi, nu au dorit dec~t
s` fie soare [i s` plou`. Aici, posibil s` vin` diminea]a Dumnezeu [i s` îi
trezeasc` cu o atingere a genelor ochilor S`i… Iar, în cazul în care nu vine,
tot ce se înt~mpl` în România este foarte grav!
În loc s` st`p~neasc` timpul, românii încearc` mereu s` negocieze cu el.
Î[i fac din majoritatea realit`]ilor de aici un complice. ßi au mereu impresia c`
este cineva care îi p~nde[te pentru a le da lovitura fatal`. Acest sentiment,
r`m`[i]` subcon[tient` a propriilor ac]iuni distructive fa]` de ei în[i[i, le alimenteaz`,
de-a dreptul absurd, chiar [i patriotismul, proiectat mai degrab` înspre
înapoi, dec~t spre înainte. Pentru c` românii nu simt certitudinea viitorului, ei
caut` raportarea la un trecut care s` îi salveze în timp. Lumea vine ru[inoas`
în înt~mpinarea dorin]elor [i disponibilit`]ilor lor. Dec~t s` se înscrie lumii, ei o
recreeaz` în raport cu particularit`]ile care îi supun. Nu se înscriu în ordine, nu
EX PONTO NR.1, 2006
49