Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
48
21
Arborii parcului se împodobiser` cu sute de ciori, ca pentru o s`rb`toare
continu`. Erau at~t de multe ciori! Le [tia dintotdeauna, dar parc` niciodat`
nu fuseser` at~t de multe.
Acel ora[ î[i serba libertatea care se consum` pe sine, iar cu restul de energie,
pe care o mai avea, îi consuma pe cei care se considerau a fi liberi...
Ciorile aten]ionau sonor c` moartea se odihnea în venele timpului [i ale
oamenilor, ea nu fusese înc` îmbr~ncit` prin îmbr~ncirea din decembrie ’89.
În rest, numai dob~ndiri! Arborii înt~mpla]i ]ineau piept înt~mpl`rilor timpurilor
[i ora[ului, s` nu vin` s` se înece sau s` se r`sfr~ng` peste Jiu. Oamenii
c`utau în acest parc un confort pe care s` [i-l autostimuleze, de parc` ar fi
[tiut c` l-au pierdut undeva, de mult, pe cel real [i propriu. Românii au obsesia
singur`t`]ii, cred în rolul ei de a ameliora triste]ea. Atunci, p`reau a fi înseta]i
de arbori [i de potecile ascunse printre ei. Copacii usca]i piept`nau pletele
cerului, cei verzi îi aduceau acestuia ochii mai aproape, aproape de oamenii
simpli, rezerva]i [i aten]i numai la ceea ce se înt~mpla cu ei, nicidecum aten]i
la ei în[i[i…
Entuziasmul [i bucuria de dup` Revolu]ie se pierduser`, c`lcate în picioare
în tropotul speran]elor, de c~nd fuseser` speran]ele m~nate în c~rduri mari
c`tre mai toate modelele economice ale lumii, suedez, japonez… Diversitatea
lor fusese împr`[tiat` [i dezbinat` de foamea care vine într-un mod unic.
Fe]ele oamenilor r`m`seser` doar pentru trecerea timpului, boal` inevitabil`
[i victorioas`, în nici un caz pentru z~mbet, pentru aceast` particularitate a
omului. Singura latur` a economiei de pia]`, care prospera în spiritul oamenilor,
era invidia. Acelor „privatiza]i” li se inventaria, în am`nunt, desp`r]irea radical`
de restul, de „concet`]enii” la care se apela mereu pentru diversele probleme
pe care le avea conduc`torul z~mbitor. Întreprinz`torii se apropiaser` mult de
reprezentarea pe care o au, în satul românesc, cei care fac afaceri: c~nd i se
spune cuiva c` este afacerist, este acela[i lucru cum i s-ar spune [arlatan,
escroc. O mare insult`! Posibil ca [i judecata aceasta s` vin` de undeva,
românii s` fi constatat istoric c` pe aici afacerile nu au posibilitatea s` se desf`[oare
altfel, ci numai prin infrac]iune, prin în[elarea cuiva... Nu credea c`
sensurile cuvintelor se extind înt~mpl`tor, cap`t` de la sine semantici str`ine,
datorit` unor afecte arbitrare, ci, mai degrab`, fenomenul se înt~mpl` în urma
unor constat`ri precise, care simt nevoia identific`rii în cuvinte folosite deja,
în interiorul aceluia[i scop, de[i demersurile ar fi trebuit s` fie diferite.
Lucrurile reintrau în normal, viitorul ]`rii, seme] [i tare, cu v~rful ascuns
în nori de lapte, se împ`r]ea gr`bit în viitorul c`utat de c`tre fiecare om în
parte. Se risipea întocmai ca un munte sub]ire de cret`. Organismul comun,
unitatea, durase doar o s`pt`m~n`, at~t timp c~t românii î[i cuceriser` ]ara
din nou. Cel pu]in în aparen]`…
Libertatea cea mare, care se zb`tuse un timp în m~inile lor, reu[ise s`
fug`, l`s~ndu-i obosi]i, greu recuperabili vie]ii române[ti. Se întorceau acas`,
c~te unii av~nd în din]i sau în m~ini buc`]i rupte din hainele acelei libert`]i
grase, de la început. În cur~nd, avea s` r`m~n` sub pieile timpului chiar [i
aceast` invidie, pasiunea atent` pentru cel`lalt.
Timpul se desprindea calm, negru, ca un [arpe de cas`, din tufele de m`r`cini
ale evenimentelor recente, l`s~nd în urm`, ag`]ate pa[nic, ornamental,
pieile de înt~mpl`ri [tiute. ßarpele cre[tea ascuns, tainic, iar oamenii aveau
posibilitatea s` constate asta, dar f`r` s` îl vad` vreodat` c~t de mare este cu