Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

o ofens` adus` lor, breslei cu totul [i eviden]ei, sanc]ion~nd definitiv purtarea
scandaloas`. Degrab` ar fi considerat c` b`iatul lor este iremediabil p`lit la
ureche, c` „s-a stricat de tot la cap”, prin Bucure[ti, de la at~ta carte, c` a
devenit o haimana, o naul` [i un terchea-berchea! „Acu’, d` fuga de vine ici
cu damblalele lui, s` ne strice nou` socoteala… Hai, io-te drumu’ p’ici în vale!
ßi s` te m`i întorci, burdufule, c~n’ te-om chema noi... În lume cu tine, jnapan
dezmin]at! Du-te [i te h`r`ne[te din cacaioavele tele, dac` nu te-ai înv`]at s`
faci lucrurile a[a cum se fac ele!”
O mas` de oameni, a c`ror meserie, indiferent de profesie, este tr`irea
geniului, f`r` s` aib` habar sau s` îi intereseze asta, nu accept`, a[a, dintr-o
dat`, un alt geniu pe urma lor, dinapoia mersului. De[i acesta se con[tientizeaz`
pe sine ca atare, nu este de ajuns, mai ales dac` vrea s` arate altceva
dec~t arat` ei… În România, Brâncu[i n-ar fi putut s` fie Brâncu[i, între mii de
Brâncu[i. Plec~nd la Paris, i-a l`sat în pace pe ceilal]i. Atunci, drept recuno[tin]`,
[i cei din Hobi]a l-au acceptat ca fiu al locului... Dar asta numai dup` ce
au a[teptat s` vad` ce se alege de el, m~ndri în a[teptarea lor! Reprimindu-l,
c~nd acesta avea, pentru scurt` vreme, s` se întoarc`. Dar numai pentru c`
aflaser`, din gur` în gur`, c` „al lu’ Brâncu[i, Costain, `la de fu la [icoala de
t~mplari, pe la Craiova [i pe la Bucure[ti, un’e nu s` prins` nimica de capu’
lui, ajuns` cineva, s` f`cu om în lumea larg`. Cic` vine pe cia, pe la noi, cu
unii de pe la Parizu’ `la, s` afle [i ei ce e p’icea, c` mult` lume s` interesaz`
acu’ unde v`zu al nost lumina z~lii, ori cre’ c` s-o uita cum om avea prin cas`...
Te pomene[ti c` de aia vin striinii la noi, cat` cu oichii dup` lucruri...Cotelesc
[i ni le ia nou` de su’ pat ca s` le duc` la ei în espozi]~i!”
La Paris, lui Constantin i-a fost u[or s` fie interesant, nu s-a izbit fatal de
expresia na]ional` „Ei, [i ce-i cu asta?!” Mediul îl punea inevitabil în valoare, în
principal r`m~n~ndu-i doar s` lucreze [i s` puncteze c~teva aspecte istorice
ale existen]ei personale, lucruri simple c~nd vrei s` faci ceva în via]`.
La fel s-a înt~mplat [i cu op]iunile sale plastice – forme [i linii simplificate,
lipsite de orice aglomerare de sensuri [i de orice redundan]` artistic`. Brâncu[i,
vicleanul, las` numai sensul esen]ial, intuit, experimentat, mai apoi. Sculptorul
însu[i asist` la transformarea ideilor sale în principii conceptuale. El lupt` cu
iner]ia teluric`, red~nd materia zborului, printr-o sugestie care, în a[teptarea
receptorului artistic, recapituleaz` spa]iul, mi[carea, zborul însu[i. Actul artistic
r`m~ne curat, modelul r`m~ne curat... Brâncu[i interzice pr`bu[irea linilor,
sculpturile sale au ca postament echilibrul [i de aici ele se înal]` spre puritate.
Toate au nevoie de lumin`, este un sculptor al luminii, materia pe care o las`
în urm` prime[te lumin`. Brâncu[i, prin ceea ce a f`cut, cu prec`dere prin
Complexul de la T~rgu-Jiu, vrea s` ne spun` Adev`rul. Ritmul acelor opere
este b`taia unei inimi... ßi el, dr`gu]ul, a vrut s` le aduc` pe toate acas`, a f`cut
s` existe la T~rgu-Jiu un complex al esen]elor. A fost de acord s` d`ruiasc`
totul unor pro[ti. ßtia c` era dator poporului s`u. A[a este [i firesc, cel pu]in
dac` poporul t`u este [i cel care te-a înv`]at s` g~nde[ti…
Posibilit`]ile nu pot s` fie cauze. Dac` s~nt privite în felul acesta, întregul
parcurs, p~n` la finalizare, devine unul înt~mpl`tor, în toat` condi]ia lui.
Interven]ia asupra unui demers devine exterioar` prin metod` [i interioar`
prin urm`ri.
EX PONTO NR.1, 2006
45