Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
44
intim, cum acest mo[ îi pusese pe to]i pe drumuri, care trebuie s` fi fost [i
mare pi[icher, cum obligase el pe o bun` parte din lumea artei, pesemne
c` foarte important` prin cele p`r]i, s` îi descopere ]ara, jude]ul, satul, casa
inventat` dintr-un ordin comunist, adus` la Hobi]a dintr-un sat vecin, din Br`diceni,
doar pentru c` era frumoas` [i bine construit`, apt` pentru a g`zdui
minciuna. Tot ceea ce se pierduse de lumea civilizat` reformula Brâncu[i.
Aici, la noi, în România, numai natura civilizeaz` lumea… În rest, nu exist`
un acces organic la civiliza]ie. Orice demers este respins ca un fir de praf în
ochi. Civiliza]ia noastr`, de tip rural, conservatoare, pentru c` alta nici nu ne
putem permite, a[teapt` pe occidentali s` le v~nd` ou` încondeiate, v~rtelni]e,
fuse [i suveici! Pentru asta îi [i a[tept`m – s` le vindem sau, mai bine spus,
s` le lu`m ceva. Dac` României, printr-o înt~mplare ciudat`, i s-ar lua satul,
cu tot ceea ce ]ine de el, ea nu ar mai putea s` fie ]ar`, ar deveni pe loc o
colonie, o tab`r` de supravie]uire.
La începutul lecturilor despre Brâncu[i, fusese contrariat, nu în]elegea
de ce i se acorda acestui om at~ta importan]` [i credea c` occidentalii, surprin[i,
picaser` în capcana unei contempl`ri nea[teptate, c`reia îi accentuase
chiar însu[i Brâncu[i misterul, prin exotismul s`u, prin teatrul tematic pe care
îl inventase în arta plastic`, prin formele c~t se poate de luxuriante într-un
orizont de[ertic sculptural, întru totul previzibil p~n` atunci, consumat în perfec]iune,
cu mijloace de expresie consumate. Brâncu[i, oltean descurc`re],
se prinsese c` lumea formelor are nevoie de o perfec]iune nou`, care a[tepta
s` fie inventat`, în]ep~nd timpul cu muchiile, m~ng~ind ideile cu rotunjimea.
Constantin v`zuse cum st` treaba cu arta contemporan`, în]elegea minciuna
pe care aceasta o preg`te[te. Nu a f`cut dec~t s` se lase în voia intui]iilor
sale. Greu a fost p~n` s` în]eleag`… Talent avea cu carul, cu intui]ia format`
venea de acas`. Acest Constantin, bizantin la r~ndul lui, legiferase sculptura
modern`, oprise prigoana.
Totu[i, lui Marin Petreanu i se p`rea c` aten]ia pe care o st~rnise cioplitorul
din Hobi]a î[i avea cauz` în [tiin]a lui de a fi fost, sau, mai corect exprimat, de
a se fi f`cut diferit. Acest lucru nu i-ar fi folosit la nimic în România. În ]ara lui,
majoritatea s~nt diferi]i, nu ar fi interesat pe nimeni semnaliz`rile lui, în afara
acelei r~nduieli str`bune. Lucrurile au fost posibile, de[i este u[or acum s`
consta]i asta, numai în Occident, acolo unde autenticitatea nu st` pe spate
la soare, pe marginea tuturor uli]elor, cu fire de iarb` în gur`, a[a cum st` pe
aici, odihnindu-se pentru ni[te vremuri care ar putea s` vin`. Acolo, autenticul
este mai estompat, mai amestecat cu via]a, sufocat de tot felul de norme,
inclusiv artistice. Dac` ar fi r`mas în România, av~nd acela[i proiect [i chiar
acelea[i realiz`ri, semnaliz~ndu-[i, la fel, diferen]a, ar fi fost perceput doar
ca un ins tradi]ionalist [i care ]ine cu din]ii s` accentueze un firesc comun,
de pretutindeni, demers inutil, c~nd totul împrejur este la fel... În nici un caz
nu s-ar fi considerat de c`tre pricepu]i c` Brâncu[i este modern, p`rinte al
sculpturii moderne! În România, ar fi trebuit s` sculpteze cu totul altceva
pentru a fi considerat modern. Ar fi trebuit s` sculpteze nimicul. Nici în satul
natal nu ar fi g`sit nimeni vreun rost s` fac` bradul de la morm~nt sau st~lpii
de la tind` din metal, masa pentru m`m`lig` din piatr`, iar muierii s` îi zic`
tot muiere, în bronz... S-ar fi pr`p`dit cu to]ii de r~s, l-ar fi ar`tat pe uli]e cu
m~na, l-ar fi chemat peste poart` s` îi dea de poman`... Ce mai, nebunu’
satului! În plus, b`tr~nii ob[tei de cioplitori ar fi luat lucrarea lui Brâncu[i drept