Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

„Dar astfel m` simt cel mai bine, drag`. Pozi]ia asta m` relaxeaz` [i parc`
nu m` mai dor a[a de tare oasele.” Protestul era la fel de cald [i se conforma
f`r` s` opun` vreo rezisten]`. Era de parc`, din când în când, aceste replici
trebuiau rostite ca o dovad` a faptului c` mai sunt înc` împreun` – un soi
de reflex întârziat venit de undeva din de[ertul arid r`mas din ceea ce a fost
odat` sentimentul iubirii.
„ßi ]ii mai mult la oasele tale decât la sentimentele mele?” Întrebare la
care, de fapt, nu a[tepta nici un r`spuns precis.
„Am 71 de ani, drag`, încerc s` te obi[nuiesc cu inevitabilul.” Apoi el
adormea. Inevitabil. Semnalul era dat de un sfor`it u[or [i un fir sub]ire de
saliv` ivit în col]ul din dreapta al gurii.
De data aceasta visa c` se afl` în Pia]a Nou`. Se v`zu dintr-o dat` în
picioare, îmbr`cat de prim`var`, cu o saco[` goal` într-o mân` [i cu o ro[ie, pe
care o examina critic, în cealalt` mân`. Pia]a forfotea de lume, unii se loveau,
în graba lor, de-a dreptul de el, al]ii strigau dup` nume incerte, mirosurile îi
invadau n`rile… [tia sigur c` trebuia s` se gr`beasc` dac` voia s` scape de
agresiunea diurn`. Pe zi ce trece lumea devenea tot mai agitat`.
„Anul acesta produc]ia a fost cam proast`” se scuz` ]`ranca gras` de
dincolo de tarab`. Mesteca dintr-un covrig uscat [i se gândea c` mo[ul din
fa]a ei e genul de cârcota[ de care se temea cel mai mult. Îl v`zu cum se
apropie ezitant, cum î[i fixeaz` privirile pe l`di]a cu legume preg`tindu-[i
parc` motivele de a nu cump`ra de acolo. „Dar s-au f`cut la fel de bune” sim]i
nevoia s` adauge, mai mult din reflex. Dup` care apuc` una o duse la gur`
[i o mu[c` cu poft`. „Uita]i ce gustoas` e”, \mi spuse cu gura plin` stropind
în jur. B`trânul o privi f`r` expresie.
„Desigur, dar asta nu justific` în nici un fel pre]ul”, îi replic` apoi acru.
¥`ranca nu fu deloc pl`cut surprins` de faptul c` aprecierea ei era una corect`.
„Uite, are pete [i pariez c` pe din`untru jum`tate are textur` lemnoas`.” ¥inea
acum ro[ia undeva deasupra, spre soare [i o examina cu o min` de expert
sau doar de nemul]umit.
„Domnu’, nu [tiu despre ce textur` lemnoas` vorbe[ti matale, dar ro[ia
e bun`… am cules-o cu mâna mea din gr`din`. ßi nu [tiu unde vezi pete
când ro[ia e curat` toat` ziua…” Spuse acestea r`stit f`r` a mai continua s`
mestece din leguma sacrificat` mai devreme, pe care o arunc` de-a dreptul
pe jos.
„Unde sunt ro[iile de alt`dat`?”, mai spuse stins b`trânul, dar repro[ul
p`rea c` este îndreptat nu doar împotriva întregii comunit`]i de cultivatori ci
[i a lipsei lor de maniere.
„P`i nu mai sunt nic`ieri, pentru c` le-a]i mâncat”, r`spunse ]`ranca neatent`
la nuan]`. „Acum cele mai bune ro[ii le g`si]i aici, la mine, pute]i s`
m` crede]i.”
„Asta nu pot s-o v`d decât mergând [i pe la celelalte tarabe”, conchise
îns` b`trânul, dup` care a[ez` cu aten]ie leguma în gr`mada din care o
EX PONTO NR.1, 2006
39