Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
190
alungite de vultur. ßi-a încruci[at picioarele privindu-m`, acum, din dep`rt`ri,
[i-a întins bra]ele mai amplu, parc` în a[teptarea tradi]ionalului sacrificiu.
Cea]a dimine]ii îi înv`luia mâinile în`l]ate deasupra capului, schi]ând frumuse]ea
dimine]ii, imposibil de regizat dup` o anumit` coregrafie. ßi-a sfâ[iat
dintr-o mi[care bluza aruncând-o pe jos, dezvelind o clepsidr`, un trup [lefuit
- rezultatul torturii exerci]iilor repetate pân` când fiecare mi[care studiat` de-a
lungul atâtor ani a fost des`vâr[it`. Chipul [i trupul se descopereau netezite
maiestuos, frumoase, pielea ei - f`r` cusur, alb` ca laptele. Zâmbetul îi era
natural, de o elegan]` cuceritoare.
Am r`mas uimit, nemi[cat.
A început s`-[i mi[te [oldurile dintr-o parte în alta, în timp ce pantalonii îi
alunecau încet de pe talie, odihnindu-se chiar sub buric. Mi[carea a îngropat a
doua jum`tate a clepsidrei, înv`luit` în cea]a aurie, ivit` la venirea dimine]ii.
A zâmbit.
Chiar în acel moment, 24 noiembrie 2004, p`rea c` se joac` din nou
spectacolul „Dans“, de Andre Derain, nepus în scen` de jum`tate de secol.
A pozat în postura unei balerine clasice, a[teptând s` o fotografiez. Am
fost cu adev`rat surprins. Am f`cut prima poz`, cu stâng`cie, iar apoi înc` una.
A început s` se mi[te pe ritmul sunetelor scose de aparat, de parc` acestea
erau pocnete de castaniete. A auzit muzica [i a continuat, iar stropi de rou`
proasp`t` i-au ]`[nit din picioare. Ar`ta ca un curcubeu, ale c`rui culori se
arcuiau într-o curb` str`lucitoare, la r`s`ritul soarelui, care se transformase
într-un decor luminos.
Apoi muzica a început s` curg`, în mintea ei.
A auzit fo[netul crengilor, agita]ia iepura[ilor, a sim]it mirosul ierbii proaspete
[i briza dimine]ii. Au înviorat-o.
Deci, a dansat.
A dansat pe aceste ritmuri t`cute, în adierea vântului. Eram omul forma]ie,
în timp ce capturam instantanee. Natura a compus o simfonie ce
cânta de la sine, sub privirile noastre. S`lciile firave erau viori, copacii înal]i,
unduitori, erau contraba[i, iar apa curg`toare ce [erpuia în apropiere cânta
cu blânde]e apregiile sufl`torilor. Norii s-au transformat în cori[ti. O pas`re
mare, neagr`, s-a n`pustit s` privesc` acest spectacol solitar. Aripile sale
se balansau asemeni unei baghete dirijorale. Apari]ia sa trac`toare a sporit
audien]a, din care f`ceau parte [i câ]iva cerbi, care p`[teau în dep`rtare, dar
care erau, în acela[i timp, interesa]i s` ia parte la spectacol. Prima b`taie a
aripilor a dat tonul aplauzelor. Cerbii [i-au ridicat, la unison, privirile, apoi au
continuat s` se hr`neasc`.
Ea era acolo, dar nic`ieri de g`sit.
ßi-a deschis bra]ele [i le-a întins spre norii albi, care se jucau în jurul
soarelui. Sânii i se unduiau, înt`ri]i de r`coarea dimine]ii [i de emo]ia fiec`rui
gest. Degetele de la mâini erau arcuite perfect, dup` sutele de lec]ii de balet
sus]inute la Cluj. Mi[c`rile, prezentate în spectacole de balet clasic prin toat`
lumea erau, chiar [i dup` atâ]ia ani, imaculate.
Formele ei (ale corpului, ale mâinilor, ale torsului, ale picioarelor [i ale
min]ii) î]i t`iau respira]ia de frumuse]e. Ochii ei erau mari [i a]inti]i, prelung,
în fa]`, spre un alt loc, în alt timp. Era de una singur`... frumoas` ca o muz`.
Eu nici m`car nu eram acolo.
A dansat liber`, la auzul muzicii care-i amintea de rolurile principale din
„Flower Drum Song“, „Giselle“, „Don Quijote“, „Lacul lebedelor“ [i multe altele,
în prea multe limbi, p`strate în memorie datorit` muzicii. Dansatoarea spaniol`,