Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

Aici se cuvine s` fac o digresiune [i s` spun ceva [i despre amintita, marea
manifestare dedicat` celui care ne-a dat Plumb [i Scânteile galbene.
Atunci, în 1971 se împlineau exact nou`zeci de ani de la na[terea lui
G. Bacovia [i autorit`]ile Bac`ului au organizat o suit` de manifest`ri consacrate
lui de o grandoare [i la ni[te dimensiuni cum nu mi-a mai fost dat s`
v`d vreodat` la noi. ßi, slav` Domnului, de atunci am participat la zeci, poate
sute de anivers`ri, comemor`ri [i tot felul de alte evenimente culturale legate
de cinstirea memoriei unui mare scriitor.
ßi iat` de ce am r`mas cu aceast` impresie de neuitat:
De stâlpii ce flancau str`zile din centrul ora[ului au fost atârnate flamuri
în culorile bacoviene (gri, violet, galben) iar pe ele au fost înscrise titluri de
volume [i de poeme ale scriitorului omagiat; la teatrul din localitate au fost
programate spectacole speciale, în licee au avut loc recitaluri de poezie
sus]inute de grupuri de scriitori veni]i din toat` ]ara, iar în centrul Bac`ului,
în cadrul unei adun`ri de mii de persoane a fost dezvelit` statuia poetului,
oper` a sculptorului Constantin Popovici (monument care în clipa de ridicare
a pânzei care-l acoperise a stârnit indignarea multora, inclusiv pe cea a
doamnei Agatha Grigorescu, so]ia bardului, fiindc` noua oper` sculptural`
ie[ea din tiparele obi[nuite, înf`]i[ând un Bacovia scheletic, esen]ializat ca
individ, aidoma poeziei lui; ulterior statuia a fost „acceptat`” de toat` lumea [i
azi a devenit un fel de efigie, de emblem` a municipiului, atr`gând un num`r
mare de vizitatori. Am`nunt anecdotic: în clipa dezvelirii statuii d-na Agatha
Grigorescu Bacovia a izbucnit indignat`: „Asta e blasfemie! Acesta nu e so]ul
meu! Nu e poetul Bacovia!” Dup` o clip` în care toat` lumea a r`mas consternat`
de reac]ia cu pricina, autorul sculpturii, aflat al`turi de so]ia poetului, a
replicat cu duritate: „Taci din gur`, doamn`! Ai tr`it o via]` lâng` el [i nu l-ai
cunoscut!”. F`r` comentarii…).
Revistele culturale din toat` ]ara, mult mai pu]ine decât azi, au consacrat,
la rându-le, spa]ii largi Festivalului „G. Bacovia” din 1971, care, astfel, a intrat
în con[tiin]a posterit`]ii ca un punct de reper important atunci când se discut`
cinstirea memoriei unui mare scriitor.
Dup` un an, în 1972 (probabil [i pentru excelentele calit`]i de manager
pe care le dovedise la Ateneu) Zaharia Stancu i-a propus lui Radu Cârneci s`
se stabileasc` în Capital` [i s` preia unul din posturile de secretar al Uniunii
Scriitorilor.
Cel care îmi d`duse autograf, în libr`ria din Bac`u, pe volumul Cântând
dintr-un arbore, cu doi ani în urm`, a acceptat invita]ia, [i-a luat familia, so]ia
[i cele dou` fete, [i s-a mutat într-un bloc din imediata vecin`tate a Ci[migiului.
O vreme, pân` ce a p`r`sit amintita func]ie de la breasla scriitorilor
l-am evitat deliberat: nu voiam s` cread` c` doresc s`-i fiu în preajm` pentru a
beneficia, cu ajutorul lui, de cine [tie ce privilegii din partea Uniunii Scriitorilor
([i în acea perioad` înc` mai existau avantaje de care al]ii [tiau s` profite:
împrumuturi de bani, c`l`torii în str`in`tate, locuri la casele de odihn`, reparti]ii
la locuin]e [.a.). Cum am mai spus-o [i scris-o în alte locuri, întotdeauna am
stat la ceva distan]` de organiza]ia noastr`. De aceea nici atunci [i nici azi
nu-i cunosc pe foarte mul]i colegi de breasl` ([i nici ei pe mine). De aceea
am r`mas ([i r`mân [i azi) în afara tuturor „jocurilor” prin care s-au dat [i se
dau premiile literare [i n-am primit mai mult decât o „diplom` de onoare” [i un
premiu pentru eseu al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor de[i, îndr`znesc
s` cred, cel pu]in câteva din c`r]ile mele ar fi meritat încununarea cu distinc]ii
mai importante.
EX PONTO NR.1, 2006
161