Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

c` nici m`car lini[tea nu mi-a reu[it. aceea[i muzic` îmi fur` zilele, / …/
p`catul a crescut [i nici nu-l mai simt. / e una cu pielea. sânt.”
File de spovedanie este subtitlul unui poem (Feluri de a suporta dispari]ia
unui cap`t de strad`) [i nu implic` vreun program ci mai curând inten]ia unor
sugestii ironice. Poetul nu poate – [i mai ales nu vrea! – s` cread` nici în propriile
percep]ii nici în infailibilitatea ra]iunii. Lumea lui se constituie, parc`, într-o
neodihn` perpetu`, din ademenitoare [i totu[i iluzorii lic`riri de oglinzi – care
las` loc, pe m`sur` ce te apropii, dezolantului urât cotidian. Mereu departe
de visul romantic – dar niciodat` zb`tându-se disperat în plasa co[marelor,
Dan Bogdan Hanu tr`ie[te într-un fel de infern monoton, cu indiferen]a stoic`
a celui trecut prin [colile z`d`rniciei: „visul e un bun lubrefiant. m` ajut` s`
urm`resc / erec]ia fiin]ei într-o pia]` goal`. / mai goal` decât diminea]a care
urmeaz` dorin]ei împlinite. / toate-s lucr`ri. lucr`ri ale firii. lic`riri ale z`pezii.
/ bibelouri ajunse în labele timpului.”
Nu pasiunile par a-l interesa – ci tratatele despre pasiuni, pentru ca locul
acestui interes de o clip` s` fie luat, apoi, de voluptatea neg`rii propriei construc]ii
intelectuale, în numele (totu[i!) naturii, fa]` de care nu pare s` aib`,
de altfel, decât o temperat`, rece curiozitate: „despre pasiune [i pretinsa ei
înso]itoare [i legatar`, senzualitatea / s-au scris tratate întregi, / în locuri unde
umbra copacilor se leg`na neb`gat` în seamn` / f`r` ca asta s` fie vreo
aluzie la faptul c` este ceva în neregul` // dup` ce acele lungi tratate au fost
închise ceva a r`mas totu[i afar`, / umbra copacilor se joac` mai departe pe
coper]ile lor groase.” (Requiem pentru un copac necunoscut).
Între poemele din precedentul volum al acestui autor care nu mai este
tân`r [i cele de ast`zi nu se pot sesiza, stilistic, mari diferen]e – cu excep]ia
benefic`, a mic[or`rii num`rului de jocuri de cuvinte. Dan Bogdan Hanu a
reu[it s`-[i afle relativ repede timbrul propriu, vocea lui, distinct` cu eviden]`,
fiind greu de confundat cu alta de c`tre un cititor avizat. Scriitura sacadat`, cu
adecvata punctua]ie care frânge elanul enun]ului amplu, titlurile provocator
„eseistice” – ca la M. Ursachi, uneori – combinarea savant` a imaginii cu
notarea senza]iei ca reflex fiziologic sunt m`rcile discursului s`u întemeietor
(de lume!) [i cognitiv în egal` m`sur`.
Începuturile acestui poet s-au situat sub steaua unui optzecism moderat,
textualizant, pe ici pe acolo, ispitit, prin alte locuri, de reflexele postmoderniste
ale ludicului (reprimate, totu[i).
Cealalt` mare ispit` a lui, triumf`toare, clar, în volumul în discu]ie – este
aceea a culturii.
Poetul face parte din spe]a destul de rar` (din nefericire) a celor care-[i
asum`, în dauna modelor, con[tiin]a continuit`]ii, r`spunzând imperativelor
acesteia, ref`când leg`turi aparent pierdute. Programul poetic pentru care
a optat este executat cu mare fine]e profesional` – cartea lui fiind sortit`, cu
certitudine, a se num`ra printre cele care r`mân.
EX PONTO NR.1, 2006
147