Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

fel de simbol al materialit`]ii, al celui mai ponderos regn. Odat`, pietrele au
în ele „crâmpeie de via]` / ce ies câteodat` afar` din ele / ca sufletul nostru
chemat dup` moarte / s`-[i caute odihna în alte mistere / în urm` r`mâne
un nou început / un cap`t al celor ce fac din lumin` / c`r`ri pe care s` intre
vibrând / mireasma ce vine din fructul oprit” (Exist` în pietre).
Într-alte versuri din Sfâr[itul pietrei, „mu[chiul pietrei” se ridic` tr`gând-o
dup` sine, ca „o meduz` / plutind spre lumin` cu prada”.
ßi, în sfâr[it, versurile din În a[teptarea izbânzii luminii, contrapun din nou,
cu mai mult` eviden]`, natura [i esen]a pietrei [i a luminii, cu o semnifica]ie,
a[ îndr`zni s` spun, teologic`: „în pietre se întunec` / înainte / de rug`ciune
/ afar`, în pustie lumina / poste[te / îndelung / pentru mântuire”.
Piatra, fiin]` fizic`, iat`-o, versus lumina, fiin]a spiritual` care aspir` spre
]elul divin al mântuirii. ßi a[ ap`sa, dincolo de rug`ciune [i post, pe cuvântul
pustie. În gândirea P`rin]ilor Bisericii, [i mai cu seam` în Pateric, pustia este
în]eleas` ca spa]iu al sacralit`]ii, al luptei pentru redobândirea des`vâr[irii
întru care am fost crea]i, al luminii neînserate întru Hristos Logosul, Cuvântul.
A[a se leag` în ultima poem` de nou` cuvinte, Înainte de Cuvânt, titlul, de
simplul, dar supraînc`rcatul de sens, con]inut. Ioan Botez`torul care a strigat,
vestind venirea Cuvântului, a locuit în pustiu „dar în pustiul tainic în care se
prime[te lumina [i care a venit la el”.
Departe de mine gândul de a face din Laurian St`nchescu un poet religios,
la fel de departe [i de el acest gând. Dar încercând s` explorez universul s`u
ca pe o expresie integral` a unui poet c`ut`tor nes`]ios de sine în raport cu
lumea, cu crea]ia, am descifrat din hainele [tiin]ei [i credin]ei (pe care o are, dar
c`reia nu-i cunoa[te temeliile doctrinale), o poezie vecin` cu misterul. Lectura
ultim` mi-a dat abia bucuria în]elegerii ([i nu chiar în întregime) unei viziuni în
care se îmbin` aici-ul [i dincolo-ul, timpul în mi[carea [i eternitatea fix`, ponderosul
[i imponderabilul (piatra [i lumina), toate ascunse în cuvinte simple,
dar dense, pline de un miez care le red` o demnitate aproape orfic`.
Laurian St`nchescu nu este un post-modernist. El este una din încurajatoarele
apari]ii în orizontul a[tept`rii noastre.
MARIAN DOPCEA
C
Cartea invaziilor
„limba poetului este trist` ca limba unui ceas. a[a cum cea
de a doua vorbe[te de timp f`r` s`-l guste, prima vorbe[te de
suflet [i tot nu-l gust`. Iluzie este s` crezi c` sufletul este prins
între cuvinte tot a[a cum iluzie este s` crezi c` între limbile
ceasului este timp.”
`utând Poezia [i îndoindu-se de ea, construindu-se pe sine [i deconstruindu-[i,
pentru asta, cotidianitatea, Dan Bogdan Hanu reu[e[te în volumul
Cartea invaziilor (Ed. Vinea, 2004) s` propun` imaginea unui intelectual
grav, înclinat mai curând spre scepticism decât spre entuziasm (care nu-l
ocole[te, îns`, ostentativ).
EX PONTO NR.1, 2006
145