Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

cronologic – [i nu prea operant dup` mine – includerea sau omisiunea unora.
Nimic nu poate fi \ns` stabil, ci raportat la p`rerea fiec`ruia, deoarece critica,
dup` Eugen Lovinescu, este „arta de a alege \ntre mai multe aparen]e, aceea
care pare mai \ndrept`]it` de a fi adev`rul” (v. Convorbiri literare, nr. 10/1910).
Numeroase documente „istorice”, unele necunoscute chiar de c`tre speciali[ti,
sunt supuse aten]iei, ceea ce mi se pare util, c`ci contextualizarea limpeze[te
anumite aspecte, reface, de fapt, o biografie, o oper`, o epoc`. Lectorul poate
ori nu s` fie de acord cu acele concluzii care nu par s` lase loc de discu]ii,
sunt enun]ate ca ni[te sentin]e definitive. Astfel, Nichita St`nescu este „cel mai
mare (poet, n.n.) de dup` Eminescu”, „ca portretist Petru Dumitriu r`m~ne – cel
pu]in p~n` \n prezent – ne\ntrecut \n literatura rom~n`”, romanul B`r`gan, ca
[i alte scrieri ale lui V. Em. Galan, rev`zut „atent de autor pentru a \ndep`rta o
anumit` zgur` l`sat` de campaniile publicistice din epoc`, ar releva cititorilor
un scriitor complex, de indiscutabil` valoare, superior multora dintre gloriile
literaturii postbelice.” Exemplele pot continua; vreau ca \n partea final` a cronicii
s` prezint [apte argumente prin care Istoria lui Alex. ßtef`nescu m` convinge
– nu (prea) m` convinge.
çmi place c` dintre cele c~teva posibilit`]i \n alegerea titlului s-a oprit la
acesta, Istoria literaturii rom~ne contemporane. 1941-2000. Este titlul, exclusiv
perioada, desigur, [i al Istoriei lui Lovinescu, cu care criticul contemporan
nou` se \nrude[te prin metod`, tran[an]`, resurse portretistice, atitudinea fa]`
de dramaturgie (mai favorabil`, totu[i). Este un titlu „clasic”, s` spun a[a, cu
\ntreaga sa \nc`rc`tur`. Totu[i mi-ar fi pl`cut mai mult ca aceast` carte s`
se fi numit Istoria exact` a literaturii rom~ne, „variant` g~ndit` de Nicolae
Motoc, pe vremea (\ndep`rtat`) c~nd publicam fragmente dintr-o ipotetic`
istorie a literaturii rom~ne contemporane \n revista Tomis din Constan]a.”
Dac` la \nceput cititorii s-au \ntrebat ce \nseamn` „exact`”, ei s-au obi[nuit
cu explica]ia c` acest epitet se refer` la exprimarea direct`, f`r` rezerve, a
opiniilor sale.
Lovinescian este criticul [i \n atitudinea fa]` de dramaturgie, f`r`, \ns`, radicalismul
criticului antebelic care \n Istoria literaturii rom~ne contemporane
pentru epoca 1900-1924 proiectat` \n [ase volume, a eliminat \n final volumul
5, Evolu]ia literaturii dramatice. Este drept c` genul dramatic a cunoscut \nc`
de la \nceput o r`m~nere \n urm` fa]` de poezie [i proz`, datorit` [i finalit`]ii
sale absolute – de a fi reprezentat pe scen`. Ajuns la acela[i nivel cu celelalte
genuri literare prin Caragiale, el va \nregistra o nou` stagnare tot datorit` unor
condi]ii teatrale pe care – dramaturgia de idei a lui Camil Petrescu, cea expresionist`
a lui Blaga fiind dificil de montat, mai ales pentru un public ahtiat dup`
comedie. Cu toate acestea, literatura postbelic` adun` c~teva nume notabile.
Pentru etapa 1941-1989 criticul comenteaz` patru-cinci dramaturgi. Lipse[te
D.R. Popescu, dramaturg indiscutabil interesant, ca s` nu mai vorbesc despre
absen]a total` a lui Ion B`ie[u, urma[ notabil al lui I.L. Caragiale. Pentru
deceniul de dup` ’89, sunt analiza]i Horia G~rbea [i Eugen ßerb`nescu, de[i
etapa aceasta \n dramaturgie este una experimentalist`, care putea fi m`car
men]ionat`. Oricum, u[a r`m~ne deschis`.
M` convinge preferin]a aparte a criticului pentru scriitorii marca]i de un
gust stilistic deosebit, dovad` c` \l include pe Ovidiu Dun`reanu, de exemplu,
prozator care „d` o importan]` egal` ([i anume maxim`) tuturor \nt~mpl`rilor
din via]a de fiecare zi a unor oameni simpli, ca [i cum ar fi fost biografiile unor
zei.” Frumos spus [i meritat!, fiindc` Ovidiu Dun`reanu [i-a c~[tigat un loc sigur
printre povestitorii no[tri de frunte [i \nrudi]i \ntre ei, de[i fiecare \[i p`streaz`
ne[tirbit` identitatea. Nu m` convinge excluderea, ca s` r`m~n la proz`, a
EX PONTO NR.1, 2006
135