Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

Numele singur era suficient pentru glorificarea c`r]ii, \nainte ca ea s` fie citit`.
La autorul istoriei… tabuu-rile cad. çmi plac mi[c`rile \n abordarea c~te unui
scriitor – c~nd asist`m la o deta[are total` [i criticul ia altitudinea obiectivit`]ii,
c~nd la o apropiere fie scormonitoare, gata de execu]ie, fie s` se bucure de
avantajele de a avea sub ochi valorile pe care le etaleaz` ca un expert. C~nd
comenteaz` textele epice, nu de pu]ine ori prezint` con]inutul, procedeu pe
care-l folosea [i G. C`linescu, pentru ca observa]iile sale s` poat` fi \n]elese.
Multe dintre subcapitole sunt inspirat intitulate: „Profesor de estetic` al \ntregii
na]iuni”, despre G. C`linescu; „Stilul balzacian al prozei critice”, T. Vianu; „Entuziasmul
ca metod` critic`”, N. Steinhardt; „O Antigona a rom~nilor”, Ileana
M`l`ncioiu; „Fastul declinului”, Edgar Papu etc. Multe sunt observa]iile deosebit
de interesante, dintre care a[ aminti c~teva. çntr-un subcapitol referitor la Tudor
Vianu, „Impresia de inactualitate”, pe bun` dreptate afirm` c` nu concep]ia
despre literatur` a estetului s-a demodat, ci „ritmul g~ndirii lui, \ntr-o epoc`
a improviza]iei [i trat`rii expeditive a oric`rui subiect”. Despre Petre ¥u]ea,
autor f`r` oper`, afirm` c` „sacrific` sistemul \n favoarea autenticit`]ii, opera
\n favoarea vie]ii. Dintre to]i, el este cel mai consecvent «tr`irist», \ntruc~t, \n
mai mare m`sur` dec~t \nsu[i maestrul lui (Nae Ionescu, n.n.), [i-a asumat
«nerealizarea» ca autor”. Este adev`rat c` noianul de informa]ii \n`bu[` textul
lui P. ¥u]ea, ideile mai greu reu[ind s` r`zbat`. Mul]imea de date, de trimiteri
]in nu de dorin]a filozofului de epatare, ci de un soi de grab`, m~nat parc` de
timp, de a spune totul \ntr-o r`suflare. Cu privire la „sacrificarea” sistemului,
cum just constat` criticul, aceasta nu e caracteristic` proprie doar lui ¥u]ea.
Preluarea eului liric [i a autobiograficului e proprie [i lui Kierkegaard, [i lui
Nietzsche. Cioran, reprezentant [i el al „Genera]iei ‘27”, respinge hot`r~t
sistemul, opt~nd pentru fragmentarism (v. Convorbiri cu Cioran, 1993):
„Cred c` filosofia nu mai este posibil` dec~t ca fragment… Acum to]i suntem
fragmenti[ti, inclusiv c~nd scriem c`r]i aparent coordonate. Se potrive[te [i
cu stilul nostru de civiliza]ie”. çmi place atitudinea tran[ant` a criticului, m`car
c` nu sunt de acord cu toate remarcile [i concluziile sale. Considera]iile sunt
\n acord cu operele comentate, iar suportul teoretic pune \n circula]ie ceea ce
consider` c` este strict necesar. Este clar parti-pris-ul pentru scriitorii din jurul
Rom~niei literare ca [i reac]ia de sanc]ionare a celor care i-au fost apropia]i
lui Ion Iliescu, cu toate c` mul]i dintre ace[ti „compromi[i” au valoare indubitabil`
\n planul literaturii. Recunosc \ns` c` atitudinea etic` nu afecteaz`
discursul \n dovedirea valorii, sau invers, fie c` e vorba despre o con[tiin]`
moral` de calibru ca Paul Goma (v. subcapitolul Scufundarea \n noroi), fie
despre Augustin Buzura („Din faima de scriitor independent, de alt`dat`, nu
mai r`m~ne aproape nimic, din cauza rela]iilor cordiale pe care le are cu Ion
Iliescu”). Cred c` ar fi fost necesare c~teva preciz`ri de istorie literar`, s` zic
a[a. Astfel, atitudinea extrem de favorabil` a studiului lui Tudor Vianu despre
poemul C~ntare omului al lui Arghezi trebuie v`zut` ca un act reparatoriu fa]`
de recluziunea impus` marelui poet [i prozator. Referitor la poezia „Cogito” a
lui George Bacovia, poetul n-a scris niciodat`: „Mi-am realizat / Toate profe]iile
/ Politice” (s.n.), ultimul cuv~nt a fost ini]ial pus \ntre paranteze de c`tre pres`,
pe care revista Contemporanul le-a eliminat, apoi, obosit, poetul n-a intervenit.
C~t prive[te sintagma oximoronic` „Descul] str`bate P`m~ntul \n sandale de
aur”, aceasta a fost pus` \n circula]ie de autorul \nsu[i dup` ce a fost recompensat
de autorit`]ile comuniste cu dreptul de a-[i tip`ri romanul, extrem de
mincinos, \n c~te limbi a dorit. Sunt p`trunz`toare reflec]iile despre literatura
postbelic` a lui Camil Petrescu, Un om \ntre oameni fiind un roman cu tez`,
confuz, sufocat de informa]ii. C~t prive[te Caragiale \n vremea lui, „treapta
EX PONTO NR.1, 2006
133