Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.1, 2006
130
scriitoriceasc`. Debut`m prin a fi cititori [i, pe m`sura harului, spre „fericirea”
p`durilor planetei, o minoritate devenim scriitori.
Autorul, dup` încheierea travaliului la poemul, drama, romanul etc. la care
a lucrat, se transform` la r~ndu-i în propriul s`u cititor. Iat`, putem spune c`
exist` un prim cititor al textului. Al doilea este cel care culege textul, în m`sura
în care nu a fost expediat prin e-mail, sau depus pe suport electronic la
redac]ie de c`tre scriitor. Al treilea, dar poate înc` al doilea, este redactorul [i
al patrulea cel ce corecteaz` textul înainte de a fi trimis la tehnoredactare [i
tipar. Am adunat, la o prim` cercetare, aproape patru lectori la textul propus
de scriitor. Mai departe… se întinde Oceanul f`r` de sf~r[it al posibilului în
care intervine distribu]ia, pre]ul, publicitatea, tema, moda etc. etc.
R`m~ne s` ne întreb`m, c~nd citim de ce citim? R`spunsurile posibile
s~nt: din pl`cere, din interes, din dorin]a de a cunoa[te, din plictiseal`, din
snobism [i enumerarea ar putea continua.
Pentru Francis Bacon „cititul îl face pe om deplin, conversa]ia îl face
prompt, iar scrisul îl face exact” (reading maketh a full man; conference a
ready man; and writing an exact man).
Fiecare cititor preia dintr-un text ceea ce se potrive[te cu orizontul preocup`rilor
sale, a[a cum pe o paji[te m~nzul caut` iarb`, un c~ine de v~n`toare
iepuri, o barz` [op~rle, un [oim roz`toare.
ßi totu[i cine ne cite[te? Clasicii î[i au cititorii lor; despre cei vii, cople[i]i
de opera celor pleca]i dintre noi, nu exist` o astfel de certitudine.
Textul scriitorului pleac` spre prezumtivul cititor precum o sticl` aruncat`
de un marinar în largul Oceanului, sticl` în care s-au introdus paginile, s-a
pus dopul [i, înainte de dispari]ia corabiei, ca un ultim mesaj, este l`sat` s`
pluteasc` pe valuri, at~t c~t va voi Domnul, pentru a fi aruncat` într-o bun`
zi – asta în varianta fericit` c` nu se va scufunda – pe o plaj`. Pe aici, într-un
anume ceas ar putea trece, din înt~mplare, sau la plimbare, sau în graba unor
treburi, un om. Observ~nd sticla, s-ar putea s`-i st~rneasc` interesul, s` o
deschid`, s` preia textul [i s` citeasc` zguduitoarea poveste a scufund`rii
corabiei. Totodat`, ajuns` pe ]`rm, ar putea s` nu fie remarcat` [i v~ntul,
în timp, s` o acopere cu nisip, de[i ajunsese la un pas de virtualul cititor, de
fratele meu (mon frère, cum spune Baudelaire).
Soarta textului este una cu soarta mesajului din sticla aruncat`-n
Ocean.