Nr. 1 (10) anul IV / ianuarie-martie 2006 - ROMDIDAC

cializat`: „Atena voia s`-[i c`leasc` cet`]enii…” (p. 13). A[a se motiveaz`
preferin]a lui Aristotel pentru caractere alese, izvodind o atitudine aleas`,
aceasta avându-[i r`d`cina în „lucrurile b`rb`te[ti”. În fond, conchide Sorescu,
aceast` cruzime a vechilor greci vine din luciditate.
În capitolul al XV-lea, Marin Sorescu se arat` preocupat de psihologia
spectatorului antic. ßtim – din spusele cercet`torului nostru – c` în Grecia
antic` tragedia era institu]ionalizat`. De ast` dat`, el mai adaug` un am`nunt
la aceast` informa]ie: „Tragedia era un spectacol popular…” (p. 44).
Introducerea prologului în structura tragediei, pe care a operat-o Euripide,
echivaleaz` cu o gaf` – opineaz` Sorescu: „Într-un fel, Euripide [i-a b`tut
joc de cet`]eanul atenian, atentând (…) la bunul s`u obicei de a înv`]a de pe
scen` ce trebuie s` fac` în via]`.” (p. 45). Autorul St`rii de destin devine
mali]ios atunci când observ` c` acela[i dramaturg renun]` în piesele sale la
oracol: „Autorul Medeei (…) dispre]uie[te oracolul. Nu mai lucreaz` cu mân`
moart`. Mâna mortului e chiar mâna fiec`ruia dintre eroi.” (p. 46-47). Dac`
grada]ia tragicului a fost analizat` la fiecare din cei trei tragedieni, sunt v`zute
[i „minusurile”, îns` – se aten]ioneaz` – trebuie percepute global, deoarece
sunt din punctul de vedere al spectatorului modern: „…cei vechi se compl`ceau
în a face digresiuni [i ac]iunea, odat` ajuns` în punctul culminant, era
în mod nedramatic întrerupt` de o interven]ie elegiac` a corului sau de o
descriere de natur` (…) Aceasta nu poate fi o lips`, pentru c` (…) autorul,
oricare dintre ei, punea prea pu]in pre] pe ac]iune. El nu f`cea o pies` poli]ist`
(…) C` exist` în afar` de p`r]ile lirice «scene de umplutur`», cum le nume[te
Emil Faguet? Aceste scene existau, dar umplutur` poate fi doar din punctul
nostru de vedere…” – s.a. (p. 47).
Prelegerile de estetic` a tragediei se încheie cu un capitol despre categoria
estetic` a frumosului în tragedie. Aici, se precizeaz` c` filosofii greci identificau
frumosul cu echilibrul, acesta însemnând p`strarea propor]iilor, adic`
m`sura [i ordinea. În capitolul Starea de destin, Marin Sorescu sintetizeaz`
observa]iile din capitolele anterioare, aplicând componentele frumosului
estetic la „obiectul” cercet`rii sale: „Grecii sunt primii care aduc frumosul la
propor]iile min]ii (…) Tragedii (…) de familie, luate din via]a de fiecare zi, au
fost împinse în zona generalului uman, ridicate la propor]ii mitice. Acela[i
proces de echilibru, m`sur` (…) Frumosul mai const`, în piesele vechi, în
boltirea extraordinar` a vie]ii suflete[ti, p`rând s` închipuie o cupol` aparte
(…), sub care insul vine s` aduc` prinos [i jertfe.” (p. 57-58).
B. Epopeea lui Ghilgame[
Uzitând de o compara]ie tipic` scriiturii sale, Marin Sorescu este impresionat
de vechimea epopeilor, pentru c` în ele s-a decantat un întreg tezaur
al spiritualit`]ii umane – filosofia, teologia, cosmogonia: „Epopeile sunt ca
vinul: cu cât mai vechi, cu atât mai bune.” (p. 60). Civiliza]ia sumerian` trebuie
pre]uit` – e de p`rere Sorescu – pentru c` a dat lumii una din cele mai
vechi epopei – cea a lui Ghilgame[, dar [i pentru c` „Aici a ap`rut mai întâi
ideea ve[nicei reîntoarceri (…) ca [i majoritatea, dac` nu chiar toate miturile.”
(p. 61). Rezumând „subiectul” acestei epopei (atât cât s-a p`strat), eseistul
insist` pe dou` aspecte, din care transpare lirismul: prietenia lui Ghilgame[
cu Enkidu (alter-ego-ul primului, un fel de „frate de cruce” – se precizeaz` –,
a[a cum apare în folclorul nostru) [i dialogul celor doi, Enkidu fiind pe patul
suferin]ei. Sensibilitatea lui Ghilgame[ este eviden]iat` cu ajutorul parado-
EX PONTO NR.1, 2006
127